Adica nu se ascund. Amandoi sunt foarte sinceri. Dar in vreme ce Hawkeye are genul de sinceritate care te face sa plangi pentru ca nu rezista sa-ti ofere o portie de adevar cu “garnitura” de sarcasm, Steve Rogers debordeaza de o onestitate care nu suporta nicio urma de cinism.

Pe coperta Captain America #1 care ilustreaza originea personajului, acesta ii trosneste un pumn lui Hitler peste fata. O astfel de naivitate era binevenita in primavara anului 1941.

Ultima aventura a Capitanului a avut loc la scurt timp dupa ce s-a terminat cel de-Al Doilea Razboi Mondial. In anul 1964, personajul a fost dezghetat la propriu si la figurat pentru a face parte din nou-formata echipa Avengers. Membrii echipei ii gasesc corpul inghetat la Polul Nord, dar Capitanul America nu mai fusese vazut prin benzile desenate din 1945.

The Return of Captain America: Part 1  & 2:

Capitanul a fost admis, iar dintr-o data echipa avea o directie, o viziune si cel mai important, un lider. Chiar daca echipa este luata pe sus sa duca un razboi cosmic cum se intampla in seria Secret Wars, in spatiu sau cu picioarele pe pamant, Rogers ramane geniul tactic al echipei.

Luat ca atare si fara legaturile cu Avengers, evolutia lui Steve Rogers a fost marcata de subiectele zilei in constiinta si cultura americana. Capitanul America reflecta tot ce se intampla in America la un moment dat.

De exemplu…

Spre finalul anilor ‘60, Capitanul America il ia sub aripa lui pe un tanar de culoare, Sam Wilson, care devine primul supererou afro-american, Falcon.

In anii ‘70, in urma scandalului Watergate, Rogers isi pierde increderea in conducatorii SUA si renunta la identitatea de Capitanul America pentru a deveni Nomad. La scurt timp dupa evenimentele de la 11 septembrie, Rogers isi dezvaluie identitatea secreta pentru restul lumii, crezand ca Statele Unite are nevoie de cineva in care sa aiba cu adevarat incredere.

Capitanul a evoluat cu bune si cu rele pana in 2007 cand a murit, ucis intr-un atentat. Evenimentul a fost destul de socant ca sa arunce si mass-media mainstream din SUA o ocheada in Universul Marvel. In 2009, Rogers s-a intors la datorie, dar nu drept Capitanul America (desi tot se pricepe sa-si arunce scutul incoace si incolo) ci ca director al SHIELD.

In 2011, Capitanul America s-a intors pe marile ecrane (a mai avut cateva tentative, toate ieftine si fara succes). Marvel Studios pornise cautarea in 2010 pentru cineva tanar, frumos si necunoscut sa-l joace pe simbolul american nr. 1.

Nitel mai batranel decat voiau ei initial la 30 de ani, Evans a avut doua mari bile albe: era cel mai bun lucru din filmele Fantastic Four (unde l-a interpretat pe Johnny Storm) deci fanii Marvel il cunosteau si chiar il placeau; a doua bila alba a fost ca jucase si in Sunshine deci se stia ca se descurca si cu un rol dramatic daca este nevoie.

Dar lucrul care l-a recomandat cel mai mult pe Evans cel nascut in Boston in urma cu multe primaveri este ca atunci cand i s-a facut oferta, el a refuzat-o. I se parea o sarcina prea grea, prea mare, prea “angajament pe termen lung”. Prea multe de sacrificat doar pentru o sansa de a avea faima. Orice supererou este o sarcina grea de preluat de un actor, dar tocmai Capitanul America… vorbim deja de greutati matusalemice.

Dar Evans a stat, s-a gandit, a intors oferta pe toate partile si si-a dat seama ca nu poate sa ia o decizie bazata pe frica. A acceptat oferta si bine a facut deoarece cu o echipa condusa de Joe Johnson si niste oameni de efecte speciale geniali, Capitanul America: Primul Razbunator a fost un succes maricel pentru studio-urile Marvel.

Iar Chris Evans a ajuns astazi sa joace cot la cot cu Robert Downey Jr. si Samuel L. Jackson in Razbunatorii / The Avengers intr-unul dintre cele mai mari succese financiare ale anului.

Cu chiu cu vai, visul american se mai schimba pe ici pe colo, dar macar ne putem resemna cu gandul ca Steve Rogers, Capitanul America, este bine mersi.

Programul este unul nou in Romania si-si propune sa promoveze figuri noi in filmul romanesc. 10 pentru FILM ii vizeaza pe actorii care s-au remarcat in teatru, dar care nu au avut pana acum sansa afirmarii in cinema-ul romanesc, indiferent de varsta, aflati la debut sau cu roluri minore avute deja in productii autohtone.

Actorii vor beneficia de materiale de prezentare la TIFF 2012 – brosura, fotografii si clipuri realizate intr-un studio profesionist – vor participa la o serie de workshopuri si intalniri si vor fi prezentati publicului, jurnalistilor si oamenilor care le-ar putea schimba carierele – regizori, producatori romani si straini, directori de casting si agenti.

Cei 10 pentru FILM au fost propusi si selectati de un grup de profesionisti din teatru si film: Tudor Giurgiu (regizor si producator), Irina-Margareta Nistor (critic de film), Andreea Iacob (dramaturg si regizor de teatru), criticii de teatru Oltita Cintec, Cristina Rusiecki si Andreea Dumitru, si Razvan Penescu (director Liternet).

Actorii selectati in acest an sunt: Cristian Balint (actor independent, Bucuresti), Colin Buzoianu (Teatrul National Timisoara), Lari Giorgescu (actor independent, Bucuresti), Cristian Grosu (Teatrul National Cluj), Lucretia Mandric (Teatrul Tineretului, Piatra Neamt), Maria Obretin (actrita independenta, Bucuresti), Petho Aniko (Teatrul Maghiar Cluj), Elena Popa (Teatrul „Andrei Muresanu”, Sf. Gheorghe), Olga Torok (Teatrul German Timisoara), Raluca Vermesan (Teatrul Nottara, Bucuresti).

Alaturi de acestia, au fost alesi, cu titlul de „Tanara speranta”, doi actori incepatori: Vlad Balan (Trupa Brainstorming, Bucuresti) si Madalina Ciotea (Teatrul „Anton Pann”, Ramnicu-Valcea).

CineFan va prezinta pe scurt biografiile celor 10 pentru FILM:

CRISTIAN BALINT 
S-a nascut pe 11 iunie 1978, la Hunedoara. A absolvit Liceul de Informatica din Hunedoara in 1997 si, ulterior, Cibernetica la ASE Bucuresti, in 2003. In perioada 2000-2002 a fost prezentator la MCM Romania, actualul MTV.
In 2003, l-a cunoscut pe regizorul Catalin Naum si al sau Teatrul Pod. Acesta a decis chiar in ziua in care s-au cunoscut sa-l distribuie intr-o piesa alaturi de Gianina Corondan. Au urmat alte roluri la Teatrul Pod, in spectacole precum Hamlet, Manuscrisul pierdut, Zoostory.
In 2004, la insistentele aceluiasi Catalin Naum, a dat admitere la UNATC si a intrat la clasa actorului Florin Zamfirescu. A absolvit in 2008. Este actor independent. In cinema, a jucat in cateva scurt metraje si a avut roluri episodice in Tinerete fara tinerete al lui Francis Ford Coppola sau Visul lui Adalbert, de Gabriel Achim.

ANIKO PETHO
S-a nascut in 1985, la Sfantu Gheorghe, si a studiat actoria in limba maghiara la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. Primul rol important l-a primit inca din anul I de facultate, la Teatrul Maghiar Cluj, in spectacolul Rata salbatica (r. Attila Keresztes, 2004). A absolvit facultatea in 2007, an in care a intepretat si rolul pe care il indrageste cel mai mult, Sonia, din spectacolul Unchiul Vania, in regia lui Andrei Serban, la Teatrul Maghiar din Cluj – rol pentru care a fost nominalizata la UNITER pentru debut. In prezent, este actrita acestui teatru.
Rolurile din care spune ca a invatat cel mai mult sunt Maria din Demonii (r. István Albu), Agnes din Strigate si soapte (r. Andrei Serban), Isabella din Masura pentru masura (r. Matthias Langhoff), Doamna Elvsted din Hedda Gabler (r. Andrei Serban) si Domnisoara Julie din spectacolul cu acelasi titlu (r. Felix Alexa).

LARI GIORGESCU
S-a nascut pe 28 noiembrie 1986 in Craiova. A absolvit Facultatea de Teatru – Sectia Actorie din cadrul UNATC in 2008, la clasa Adrianei Popovici. Inca din timpul facultatii, a lucrat ca actor si dansator alaturi de coregraful Gigi Caciuleanu, la spectacolul OuiBaDa. Cu aceasta ocazie, a intalnit-o pe Miriam Raducanu, intalnire care s-a concretizat in spectacolul Poezia visului, dupa versuri de Emil Botta. A fost nominalizat la Premiul pentru Cel mai bun actor in cadrul Galei Absolventilor si distins cu premiul „Maria Filotti” la Gala Tanarului Actor HOP.
Intre 2008 si 2010 a urmat cursurile masterale in cadrul aceleiasi facultati si a debutat pe scena Teatrului de Comedie in Ioana si Focul, regia Catalina Buzoianu. Tot la Teatrul de Comedie a avut primul sau rol titular, Leonce in Leonce si Lena, in regia lui Horatiu Malaele.
A colaborat cu regizoarea Ioana Paun in cadrul TangaProject, iar one man show-ul L-V: 8-16 a fost distins cu trei premii de interpretare la Festivalul Pledez pentru tine(ri) de la Piatra Neamt 2008 si la Gala Star de la Bacau – 2011. Emigrantii, de Slawomir Mrozek, este primul spectacol regizat de Lari Giorgescu, alaturi de Silvian Valcu.

ELENA POPA
S-a nascut pe 13 ianuarie 1978, la Piatra Neamt, si a studiat actoria la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, la clasa Marius Bodochi, promotia 2001. Este angajata a Teatrului „Andrei Muresanu” din Sfantu Gheorghe si a lucrat in trecut la Teatrul Toma Caragiu din Ploiesti. A fost nominalizata de doua ori la Premiile UNITER: in 2004, la Premiul pentru cea mai buna actrita in rol principal pentru rolul Dora din Nevrozele sexuale ale parintilor nostri, in regia lui Radu Afrim, si in 2006 la Premiul pentru cea mai buna actrita in rol secundar pentru rolul din Plastilina, regia Radu Afrim.
A participat la Festivalul Francofoniei din Niamey, Niger in decembrie 2005, si la atelierul de teatru condus de David Esrig in Burghausen, Germania, in 2009.
In film, a jucat in scurt metrajul Asteptand zorile, de Mihai Sofronea, si in Europolis, de Corneliu Gheorghita.

MARIA OBRETIN
Nascuta in Calarasi, pe 4 ianuarie 1978, a absolvit UNATC Bucuresti, in anul 2003, la clasa profesorilor Sanda Manu si Ion Cojar. A urmat un masterat in actorie in perioada 2004-2006, la clasa lui Adrian Pintea. Este membru fondator al teatrului Desant, un proiect la care a lucrat alaturi de colegii ei de generatie. A jucat pe numeroase scene din Bucuresti, independente si de stat (Teatrul Act, Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul Bulandra, Teatrul Foarte Mic, Teatrul de Comedie), in proiecte realizate de tineri regizori, dar si in spectacole realizate de Andrei Serban.
A participat la numeroase workshop-uri sustinute de Andrei Serban, David Esrig, Radu Penciulescu si la numeroase festivaluri de teatru nationale si internationale. A jucat in reclame TV si radio in Romania si in strainatate si este colaborator permanent al Disney pentru dublarea desenelor animate.

CRISTIAN GROSU
S-a nascut la Iasi, pe 30 decembrie 1981. A studiat actoria la Universitatea Babes-Bolyai, la clasa lui Miriam Cuibus, promotia 2006. Inca din anul IV, a fost distribuit de regizorul Andrei Serban in rolul Graham din spectacolul Purificare, rol pentru care a primit Premiul UNITER pentru Debut, in 2007. Dupa absolvire, a devenit actor al Teatrului National din Cluj si membru al Academiei Itinerante Andrei Serban, participand la o serie de workshop-uri coordonate de regizor, printre care si cel din care s-a dezvoltat spectacolul dupa cazul Tanacu, la Teatrul La MaMa din New York.
Frecventeaza cursurile de vara ale Academiei Athanor din Germania, organizate de regizorul David Esrig, si este asistent universitar la Facultatea de Teatru si Televiziune, UBB Cluj. A avut roluri in scurt metrajul Betisoare Rock’n’Roll, de Cristian Pascariu, si Amintiri din Epoca de Aur, in regia lui Cristian Mungiu.

RALUCA VERMESAN
S-a nascut in Iasi, pe 21 septembrie 1986. A studiat 12 ani in limba germana, la Arad. A absolvit Universitatea „Hyperion” din Bucuresti, Sectia Actorie, la clasa profesorilor Eusebiu Stefanescu si Rodica Mandache, promotia 2008, iar apoi a urmat cursurile masteratului de teatrologie, management si marketing cultural din cadrul UNATC Bucuresti.
 A colaborat cu o serie de regizori importanti precum Cristi Juncu, Dragos Galgotiu, Horatiu Malaele, Alexandru Mazgareanu. A obtinut doua Premii pentru cea mai buna actrita in rol principal, la Festivalul „VedeTeatru” de la Buzau si la Festivalul de Comedie de la Galati, ambele in 2011. Anul 2012 i-a adus Premiul Uniter pentru Debut pentru rolul Helen din spectacolul XXL (Fat Pig) de Neil LaBute, regia Cristi Juncu. Recent, a jucat rolul unei maicute in filmul Dupa dealuri, de Cristian Mungiu.

COLIN BUZOIANU
S-a nascut in Timisoara, pe 10 ianuarie 1979, si a crescut invatand in acelasi timp si limba romana si pe cea germana. A studiat actoria la Facultatea de Muzica, sectia in limba germana, timp in care a urmat stagii si la Facultatea de Muzica si Teatru Bartholdy din Leipzig, Germania. A fost angajat inca din facultate la Teatrul German de Stat din Timisoara, dupa care a fost angajat la Teatrul National din acelasi oras.
In 2003 a urmat doua cicluri de studii de pedagogie teatrala, la Köln si Stuttgart. Din octombrie 2011 lucreaza ca actor liber profesionist. Roluri in teatru (selectiv): In vizita (r. Alexandru Dabija, 2010), Boala familiei M (r: Radu Afrim, 2008), Mutter Courage si copiii ei (r. Victor Ioan Frunza, 2001).

LUCRETIA MANDRIC
S-a nascut pe 1 septembrie 1948, intr-un sat din nordul Moldovei. A devenit actrita la primul teatru profesionist din Braila, Teatrul „Maria Filotti”, in 1972. La un an dupa, era actrita  Teatrului „Mihai Eminescu” din Botosani si, dupa inca patru, a Teatrului din Baia Mare. Din 1990, joaca pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamt. A obtinut Premiul pentru cea mai buna actrita in rol principal cu rolul Louise din spectacolul Herr Paul, de Tankred Dorst, regia Radu Afrim, la Festivalul International de Teatru „Atelier” din Baia Mare, 2010.

OLGA TOROK
S-a nascut pe 17 aprilie 1985, la Satu Mare. A studiat actoria in limba germana la Universitatea de Vest din Timisoara (promotia 2008), timp in care a lucrat cu profesori din Germania, de la Universitatile din Hamburg si Rostock. In 2007 a primit cel dintai rol principal, Kätchen, in Kätchen din Heilbronn de H. Kleist. In urma acestui rol, a fost angajata la Teatrul German din Timisoara, unde lucreaza in prezent.
In toamna lui 2008, a evoluat pe scena Teatrului Municipal din Brunico (Tirolul de Sud, Italia) in coproductia Oameni dragi, regia Claus Troger. A participat la scoala de vara de la Garina in 2009 si 2010 sub coordonarea lui Nicky Wolcz, profesor la Columbia University din New York, si Thomas Butz, profesor de vorbire scenica din Essen. In 2011, a participat la „Academia Itineranta Andrei Serban” de la Ipotesti, si la workshopul de performance si dans contemporan al lui Florin Fieroiu si Vlaicu Golcea. A jucat in filmele experimentale ale artistului video Andrei Jecza, Weak Triptych, ReBirth si Granita.

MADALINA CIOTEA
S-a nascut pe 30 mai 1984, in Craiova. A practicat timp de 12 ani voleiul de performanta, apoi a urmat Facultatea de Business la Cluj si un master in management hotelier. In tot acest timp, in paralel, a facut si teatru, ca membra a trupei de teatru pentru amatori „Verde Crud”.
La 23 ani, a fost admisa la Facultatea de Teatru si Televiziune, Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj, la clasa lui Miklos Bacs. A absolvit in 2011. A participat la workshop-uri sustinute de Uray Péter, Mihai Mihalcea, Cristian Theodor Popescu, Florin Serban, David Esrig, Florin Fieroiu, Robert Cohen. Primul rol pe scena unui teatru a fost in 2011, la Teatrul de Arta din Deva. Din 2011, este angajata a Teatrului „Anton Pann” din Ramnicu Valcea.
 A avut roluri in patru scurt metraje de scoala.

VLAD BALAN
S-a nascut pe 24 februarie 1993 si este elev in clasa a XII-a la Colegiul National „Mihai Viteazul” din Bucuresti. In 2010 a fost cursant al Scolii de actorie de film infiintate de Dragos Bucur, Alexandru Papadopol si Dorian Boguta. De asemenea, a colaborat cu Teatrul de Comedie din Bucuresti in cadrul Proiectului Opera Prima, jucand in spectacolul Draga Elena Sergheevna, regizat de Alexandru Mazgareanu (nominalizat in anul 2011 la premiile UNITER la categoria Debut).
Vlad a participat la numeroase festivaluri nationale si internationale de teatru pentru tineri, precum Bunte Buhne International Festival din Stuttgart, Festivalul National Ideo Ideis din Alexandria, Festivalul National de Arte „Florian Pittis” din Bucuresti si la numeroase workshopuri cu Florin Fieroiu, Mihaela Michailov, Alexandru Mazgareanu s.a.

„Campania de imagine pleaca de la o simpla constatare: la TIFF, filmul a devenit o religie. Spectatorii nostri, cei care au crescut cu noi si cu filmele festivalului, sunt credinciosii nostri. Si noi, si ei – devotati suta la suta TIFF-ului”, explica directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov.

Fidel spiritului ironic in care si-a conceput campaniile anterioare, afisul oficial al TIFF 2012, dezvoltat de echipa festivalului, parodiaza ideea de film ca religie, in doua versiuni – una „traditionala” si una „moderna”.

Poster 1.

Poster 2.

„Posterul acestei editii face cu ochiul Cimitirului vesel si filosofiei lui «de viata», imaginand – in aceeasi cheie ironica in care au fost realizate toate posterele noastre anterioare – un fals efect secundar al supradozei cu filme, de care nu scapa nici macar omul de la tara. In mod evident, sloganul acestei editii, tributar versurilor naive de la Sapanta, nu trebuie luat literal, ci ca pe o expresie a pasiunii neconditionate pentru cinema a celor pentru care s-a inventat acest festival”, adauga Chirilov.

Strans legata de imaginea TIFF 2012 este sectiunea tematica a acestei editii, Oameni si zei / Gods and Men, rezervata filmelor despre religie si credinta.

Titlul face trimitere la unul dintre cele mai puternice filme pe acest subiect din ultimii ani, Despre oameni si zei / Des hommes et des dieux (2010), al lui Xavier Beavois, iar ideea unei asemenea sectiuni i-a venit selectionerului Mihai Chirilov dupa ce a urmarit doua filme de debut in care notiunile de credinta si religie sunt puse la grea incercare. Unul dintre ele figureaza printre cele 12 titluri din Oameni si zei, care vor candida pentru Premiul FIPRESCI: Tiranozaur / Tyrannosaur, regizat de Paddy Considine.

„Curajul cu care Tiranozaur vorbeste despre aceste notiuni, aruncandu-le in valtoarea unei devastatoare povesti despre violenta si mantuire, m-a indemnat sa explorez reprezentari in cinema la fel de puternice si de complexe despre ceea ce multi nici nu indraznesc sa se atinga. Nu am cautat deloc provocarea (desi ea, implicit, exista), ci adevarul in toate aceste povesti. Am incercat sa navighez de la o religie la alta (ortodoxa, musulmana, budista, iudaica etc…), constient ca este, uneori, un teren minat de tabuuri, dar ceea ce m-a interesat in mod deosebit a fost sa cuprind o privire cat mai complexa asupra raportarii individului la ideea de divinitate”, declara Mihai Chirilov.

Pe langa Tiranozaur, spectatorii din Cluj vor gasi destule filme care sa le zdruncine convingeri, sa-i infioare, sa-i lumineze sau sa-i puna pe ganduri. Mai toate au fost deja selectate sau premiate in festivaluri ca Berlin, Locarno, San Sebastian, Toronto, Pusan, Roma etc.

Impuscat in cap / Headshot, noul film al regizorului thailandez Pen-ek Ratanaruang (6izecisinou9, Last Life in the Universe), este unul dintre must-see-uri. E un thriller despre ispasirea trecutului violent, in care un politist din Bangkok, devenit asasin platit, se trezeste din coma dupa o impuscatura in cap si constata ca vede lucrurile cu susul in jos. La propriu. Renumitul cineast, omagiat la TIFF 2008 in sectiunea 3X3, va veni anul acesta la Cluj, ca invitat special, si va sustine un masterclass.

Cinefilii n-ar trebui sa rateze nici Calugarul / Le moine (r. Dominik Moll), despre un predicator care se crede deasupra tentatiei, cu Vincent Cassel in rolul principal; Copiii electrici / Electrick Children (r. Rebecca Thomas), o „imaculata conceptie” de secol XXI cu o adolescenta mormona care ramane gravida cand asculta o piesa rock; Donoma (r. Djinn Carrénard), in care o tanara care nu crede in Dumnezeu se trezeste regulat cu semnele stigmatei la maini si la picioare; Obsesia / Corrode (r. Karan Gour) – drama unei femei care dezvolta o obsesie, finalmente distructiva, pentru statia unei zeite care, crede ea, ii va aduce fericirea; David (r. Joel Fendelman) – un pusti musulman isi ascunde identitatea religioasa ca sa poata ramane in noul sau grup de prieteni evrei.

Iese putin din registru, ca ton, Pisica Rabinului / Le chat du Rabbin (r. Antoine Delesvaux, Joann Sfar), desemnat Cel mai bun film de animatie la Premiile César 2012. Motanul unui rabin devoreaza un papagal si incepe sa vorbesca, dar spune numai minciuni. Rabinul tare ar vrea sa scape de motan, dar el, indragostit nebuneste de fiica sa, ar fi in stare de orice pentru a ramane alaturi de ea.

In sectiunea Oameni si zei intra si Pacatoasa Teodora, al Ancai Hirte, despre viata maicutelor din manastirile ortodoxe. Documentarul concureaza si in competitia Zilelor Filmului Romanesc.

Un prieten mai vechi al festivalului, Sebastián Lelio, revine la Cluj cu Anul Tigrului / El Año del Tigre, drama unui detinut care ia tara la pas in cautarea alor sai dupa ce inchisoarea s-a prabusit in urma cutremurului devastator din Chile, transformandu-l intr-un fugar. Lelio a castigat Trofeul Transilvania in 2007, cu La Sagrada Familia, in anul urmator a facut parte din juriul competitiei, iar in 2010, In ziua de Craciun / Navidad a obtinut premiul FIPRESCI.

Sectiunea Oameni si zei este prezentata de E-ON GAZ Romania.

Cea de-a 11-a editie a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) va avea loc in perioada 1 – 10 iunie, la Cluj-Napoca. O a sasea editie va avea loc la Sibiu, intre 13 si 17 iunie.

Festivalul International de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Romanesc (APFR).

Premiera absoluta a celui de-al doilea lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu, Despre oameni si melci, va deschide cea de-a 11-a editie a TIFF, pe 1 iunie, in Piata Unirii din Cluj.

O istorie amuzanta, inspirata de intamplari reale, Despre oameni si melci relateaza povestea unui grup de muncitori care lucreaza intr-o fabrica aflata in faliment, in Romania de la inceputul anilor ’90. Totul se schimba cand unul dintre baieti gaseste o solutie inedita menita sa-i salveze colegii de la somaj si sa scoata uzina din faliment.

Spectatorii se vor bucura de prestatia unor actori romani indragiti precum Andi Vasluianu, Dorel Visan, Monica Birladeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crisan, Ion Grosu, Clara Voda sau Alina Berzunteanu, dar si de interpretarea renumitului actor francez Jean Francois Stevenin si a fiului sau, Robinson Stevenin. Jean Francois Stevenin a avut roluri importante in filmele unor regizori precum Francois Truffaut, Jacques Rivette, Bertrand Blier, Jacques Demy sau Jean-Luc Godard si a jucat pentru prima data intr-un film romanesc.

Scenariul ii apartine jurnalistului Ionut Teianu, mutat in Franta din 1991, dupa ce a absolvit Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Vivi Dragan Vasile semneaza imaginea, iar Vlaicu Golcea este compozitorul filmului. Despre oameni si melci este o coproductie romano-franceza, fiind produs de Libra Film (Romania) si Agat Films (Franta).

Comedia cu cel mai mare succes in box office-ul din Canada, anul trecut, va starni hohote de ras in seara de inchidere a TIFF-ului, pe 10 iunie. Starbuck, in regia lui Ken Scott, a avut o asemenea priza la public, incat Hollywood-ul si Bollywood-ul deopotriva s-au grabit sa cumpere drepturile pentru remake-uri in engleza si hindi.

Filmul a fost proiectat anul trecut la Festivalul de la Toronto si a obtinut Premiul Publicului la Palm Springs si la Calgary. La Valladolid, actorul Patrick Huard fost premiat pentru interpretare, iar la Vancouver, Starbuck a fost desemnat Cel mai bun film canadian.

Nominalizata la trei Premii Genie (trofeele industriei de film canadiene), inclusiv pentru Cel mai bun film, pelicula a fost recompensata pentru scenariu si cantec original, dar si cu Trofeul Golden Reel pentru incasarile din cinematografe pe 2011.

Protagonistul lui Starbuck este un barbat de 42 de ani, David (Patrick Huard), care isi traieste viata ca un adolescent iresponsabil. Trece prin probleme cu efort minim si intretine o relatie complicata cu Valerie (Julie LeBreton), o tanara politista. Tocmai cand ea ii spune ca a ramas insarcinata, trecutul lui David iese la suprafata: cu doua decenii in urma a inceput sa-si vanda sperma unei clinici de fertilizare, iar acum descopera ca este tatal a 533 de copii, dintre care 142 au intentat proces pentru a descoperi identitatea tatalui lor, cunoscut in fisele clinicii sub pseudonimul Starbuck.

Scenariul scris de Ken Scott si Martin Petit a fost inspirat, la randul sau, de povestea reala a unui taur devenit aproape o legenda in Canada: in anii 80-90, prin inseminare artificiala, taurul cu pricina a produs mii de progenituri.

Starbuck este cel de-al doilea film regizat de Ken Scott, dupa Sticky Fingers (2009). Ca scenarist, a mai semnat, printre altele, Seducing Doctor Lewis (2003) si The Rocket (2005).

Cea de-a 11-a editie a Festivalului International de Film Transilvania va avea loc intre 1 – 10 iunie la Cluj-Napoca. O a sasea editie se va desfasura la Sibiu, intre 13 si 17 iunie.

Ceremonia de premiere a celor mai bune filme din cadrul Timishort 2012 a avut loc aseara la Cinema Timis si a fost urmata de proiectia open-air a majoritatii filmelor premiate, in Piata Unirii din Timisoara. Iata catre cine au mers premiile:

• Competitia internationala
- Trofeul international Timishort: Café Regular, Cairo (Egipt, India 2011, regia: Ritesh Batra) & Gutuiul japonez (Romania 2011, regia: Mara Trifu)
- Mentiuni speciale ale juriului: Zilele noastre, negresit, trebuie sa fie iluminate / Nos jours, absolument, doivent être illuminés (Franta 2011, regia: Jean Gabriel Périot) & Sotia fotografului / Die frau des Fotografen (Germania 2011, regia: Karsten Krause & Philip Widmann) & Drog / Rauschgift (Germania 2011, regia: Peter Baranowski)
- Premiul publicului: Ambitios / Ambitious (Rusia 2011, regia: Aynur Askarov)

• Competitia nationala
- Premiul pentru cel mai bun film romanesc: Matasari (2011, regia: Ilija Piperkoski)
- Mentiune speciala a juriului: Asteptand zorile (2011, regia: Mihai Sofronea)
- Premiul publicului: Stremt ’89 (2012, regia: Anda Puscas, Dragos Dulea)

• Videorama
- Premiul pentru cel mai bun film experimental: Film cu umbre / Shadow Movie (Ungaria 2010, regia: Reka Szobo)
- Mentiuni speciale ale juriului: Razboala / WARdisease (Franta 2010, regia: Marie Magescas) & Un ultim portret / Ultimo retrato (Spania 2011, regia: David Varela)
- Premiul publicului: Glucoza / Glucose (Franta 2012, regia: Mihai Grecu & Thibault Geize)

Timishort a fost organizat de Asociatia Romana a Filmului Independent, cu sustinerea Centrului National al Cinematografiei, Primariei Timisoara si Consiliului Local Timisoara.

Despre toate cele vazute ieri, mai jos:

Competitie internationala II

Asteptand zorile (Romania 2011, r. Mihai Sofronea, 23 min).
Ana il iubeste inca pe Radu, dar s-a indragostit de altcineva… Filmul ne prezinta ce poti face cand viata iti rezerva asemenea surprize? Radu se hotaraste sa o duca chiar el cu masina la noul iubit intr-o incercare de a-si salva relatia. Asteptarea lui de-a lungul intregii nopti in masina este prezentata cu multa emotie de Sofronea.
Radu este interpretat cu mare finete de Adrian Vancica, ce reuseste un rol inedit al unui barbat ce face o incercare disperata de a-si salva relatia care pare ca s-a dus de rapa in timp ce el credea ca totul merge bine. Mi-a placut mult interpretarea lui Vancica, cu toate framantarile personajului. Un actor cu extrem de mult talent!

Stremt ’89 (Romania 2012, r. Anda Puscas, Dragos Dulea, 14 min).
Drumul din Stremt se opreste abrupt in munti. In ‘89, insa, satenii asteptau tancuri, teroristi si glorie. Astazi, desi partial uitat, partial imaginat, trecutul este clar.
Anda Puscas, ea insasi din Stremt (o comuna situata in partea de nord-est a judetului Alba, la 4 km distanta de orasul Teius), s-a hotarat sa-si intervieveze rudele, prietenii si vecinii din sat in aceasta comedie despre niste vremuri tulburi. Marturiile celor intervievati (unele in contradictoriu) fac deliciul spectatorilor (la Timishort s-a ras si s-a aplaudat mult). Un film care m-a binedispus si mi-a adus zambetul pe buze.

O mie de lucruri in comun (Romania 2011, r. Sara Tsorakidis, 18 min).
Un grup de trei prieteni plecati sa se distreze la munte se destrama in momentul in care a patra persoana invitata (o fata) le pune prietenia sub semnul intrebarii.
Filmul Sarei incepe bine, dar se termina cam in coada de peste… cam cum sunt majoritatea filmelor romanesti din ultima vreme… pacat, atmosfera era tensionata si asteptam un final mai “inchis”…

De azi inainte (Romania 2012, r. Dorian Boguta, 36 min).
Stefan (Catalin Jugravu) face 18 ani si cadoul sau de aniversare din partea tatalui sau (Teodor Corban) este o sedinta practica de sofat, o sticla de votca bauta in parcarea unui bloc si o discutie libertina despre femei si masturbare, doar ca acest „cadou” contine o mare si neasteptata „surpriza”.
Al doilea film regizat de Boguta dupa 10-le din 2010 este mult mai matur si mult mai tensionat decat primul film (care a fost o comedie foarte haioasa).
Mi-a placut mult cum a creat atmosfera Boguta, imaginea de nota 10! (meritul maestrului Vivi Dragan Vasile!) si jocul lui Teodor Corban care devine pe film ce trece din ce in ce mai bun! Un film care te tine in suspans, creeaza tensiune si reuseste ce si-a propus: sa ne spuna o poveste intr-un stil narativ direct si fara ocolisuri. Abia astept anuntatul debut in lung metraj al lui Boguta, este posibil sa fie exact ceea ce lipseste cinematografiei romane in acest moment.

Dupa proiectie, realizatorii a trei dintre cele 4 filme au venit in fata spectatorilor si au raspuns la intrebari:

Realizatorii filmelor din competitia nationala (de la stanga la dreapta): Dorian Boguta (De azi inainte), Anda Puscas, Dragos Dulea (Stremt ’89), Mihai Sofronea (Asteptand zorile).

Anda Puscas, Dragos Dulea (Stremt ’89).

Dorian Boguta (De azi inainte).

Anda Puscas, Dragos Dulea (Stremt ’89).

Realizatorii filmelor, impreuna cu moderatoarea, Gabriela Filippi.

A urmat de la ora 18,00 un nou calup din competitia internationala:

Competitie internationala IV

Ambasadorul si cu mine / L’Ambassadeur et moi (Elvetia 2011, r. Jan Czarlewski, 15 min).
Jan Czarlewski si-a filmat tatal (ce detine titlul de ambasador) pe parcurul unei vizite scurte de cateva zile la acesta. Stilul in care tatal isi neglijeaza fiul pe intreaga durata a vizitei sale, ca la final sa fie tot el nemultumit ca n-au reusit sa petreaca timp impreuna emotioneaza si ne ofera fiecaruia un motiv de gandire. Ce este mai important: munca sau familia?

Interior. Masina / Bench Seat (SUA 2011, r. Anna Mastro, 19 min).
Comedia venita tocmai din SUA este o poveste clasica de dragoste, cu iz muzical, care prezinta un scurt moment din viata unui cuplu de tineri, aflati in impasul de a alege intre a merge mai departe sau a se desparti. Ea isi imagineaza un viitor luminos si fericit alaturi de iubitul ei. El nu se poate gandi decat la toate lucrurile pe care le pierde prins fiind in capcana relatiei cu Ea.
Filmul este extrem de haios, poate cel mai bun din competitia din acest an si beneficiaza si de un cameo al actorului Kevin Pollack. Trebuie spus ca scenariul ii apartine lui Neil LaBute.

Mari Pepa (Mexic 2011, r. Samuel Kishi Leopo, 18 min).
Povestea maturizarii unui pusti care isi da seama ca trebuie sa duca responsabilitatea intregii case dupa ce bunica lui devine dependenta de altii.
Filmul, desi are doar 18 minute, nu reuseste sa transmita acele emotii pe care le-a propus si sfarseste plictisindu-ne.

Zilele noastre, negresit, trebuie sa fie iluminate / Nos Jours, Absolument, Doivent Etre Illumines (Franta 2011, r. Jean-Gabriel Periot, 22 min)
28 mai 2011, Orléans. Detinutii au tinut un concert in interiorul inchisorii. Sunetul a fost transmis prin radio publicului din afara.
Un titlu pompos si un film absolument inutile.

Poezia lui Kiyumi, broderia lui Sayuru / Kiyumi no shishuu Sayuru no shishuu (Japonia 2010, r. Satoru Sugita, 30 min.)
La acest scurt am capitulat, retragandu-ma sa scriu despre filmele de azi.
Ultimul calup de la ora 20,30 l-am ratat, dar din sinopsisurile filmelor se pare ca n-am pierdut nimic…

Competitie nationala I

Chefu’ (Romania 2011, r. Adrian Sitaru, 18 min).
Neli se duce la Bucuresti pentru cateva zile in timp ce fiul ei de 17 ani, Dan da un chef monstru. La intoarcere, vecinele se inghesuie sa-I povesteasca lui Neli picanterii din seara cu pricina si faptul ca la usa lor a venit si politia din cauza zgomotului. La scurt timp dupa plecarea vecinelor bafitoare, ajunge si Dan acasa. In urma discutiei cu mama sa aceasta isi da seama ca parerea ei despre vecinii de bloc era cu totul alta…
Scurt metrajul lui Sitaru despre un chef pe care nu-l vedem in film, m-a facut sa ma gandesc un pic la un Project X dar fara petrecere. Parca si vad vecinii care discuta despre party-ul de pomina pe care l-au dat baietii din filmul respectiv.
Revenind la filmul lui Sitaru, el functioneza la nivel de glumita filmica si nimic mai mult. Cred ca asta si-a si dorit autorul. Pentru mine, favorit de la el ramane in continuare Colivia.

Matasari (Romania 2011, r. Ilija Piperkoski, 23 min).
O fata, doi baieti, alta fata, o petrecere. Droguri, whisky, secrete nedezvaluite. Ceea ce la inceput pare o drama cu tineri care de suc la o petrecere si se distreaza se transforma in curand intr-un adevarat thriller. Filmul lui Ilija incepe lent si se termina dramatic. Nu vreau sa spun mai multe, pentru a nu va rapi bucuria de a-l vedea.
O “pata de culoare” binevenita in aceasta selectie autohtona a Timishortului. Din discutiile cu regizorul dupa proiectie se pare ca acest scurt metraj a pus bazele unui film de lung metraj pe care il va regiza in viitor. Tineti-va bine… va fi… horror!

Hello Kitty (Romania 2011, r. Milo Simulov, 24 min).
Un grup de prieteni pleaca spre mare. O vara de neuitat la malul marii, alaturi de cei mai buni prieteni. Nimeni nu le poate sta in cale. La finalul distractie insa, vine si plata…
Frumos filmat, filmul lui Simulov este mai mult un exercitiu de imagine decat un film in adevaratul sens al cuvantului. Ceea ce nu e neaparat un lucru rau. La discutiile de dupa proiectie am aflat cateva detalii tehnice despre filmari.

Minute infinite / Vegetelen Percek (Romania / Ungaria 2011, r. Cecilia Felmeri, 19 min).
Intr-o dupa-amiaza cineva se pateaza cu cafea, altcineva hraneste porumbei, cineva elibereaza o albina, altcineva moare, cineva copiaza un sablon, altcineva asculta la radio, cineva vorbeste la telefon, altcineva… Si intre toate acestea bineinteles este o legatura.
Cecilia foloseste procedeul de a spune o poveste din mai multe unghiuri, cu personaje care au legatura intre ele, legatura pe care o descoperim la final.
Dintre toate scurt metrajele Ceciliei (Matias, Matias, Cucul si Minute infinite), acesta imi place cel mai mult. Se vede ca s-a lucrat pe scenariu, actorii sunt bine alesi iar filmul are o atmosfera apasatoare de… spital.

Regizorii Ilija Piperkoski, Milo Simulov si selectionerul Timishort Andrei Rus la sesiunea de intrebari si raspunsuri de dupa proiectie.

Ilija Piperkoski, Milo Simulov, Andrei Rus.

Ilija Piperkoski.

A urmat de la ora 18,00 a doua parte a competitiei internationale:

Competitia internationala II

Liberdade (Portugalia 2011, r. Gabriel Abrantes, Benjamin Crotty, 16 min).
Acest scurt metraj l-am ratat, ajungand mai tarziu la proiectie.

Uniformizate / Uniformadas (Spania 2011, r. Irene Zoe Alameda, 18 min).
Un scurt metraj despre sexism in educatia tinerelor fete, ce surprinde stimulii si mesajele primite de o fetita in varsta de 8 ani, intr-o zi de scoala.
Filmul Irenei ar putea functiona si ca un inceput de lung metraj in care vedem mai departe ce s-a intamplat cu fetita si ce urmari au avut asupra vietii sale evenimentele din copilarie. Finalul este deschis, poate un pic cam prea deschis pentru un scurt metraj. Pacat, din Spania ma asteptam la niste filme mult mai “lucrate”. Una peste alta, imaginea si fetita din rolul principal sunt la inaltimea asteptarilor.

Café Reguar, Cairo (Egipt / India 2011, r. Ritesh Batra, 11 min).
La o cefenea din Cairo un cuplu se gaseste discutand despre lucruri nespuse. Intr-o lume aflata in schimbare, oare unde iti mai poti gasi locul?
Un film foarte amuzant, care a strans cateva aplauze si rasete prin sala (inclusiv de la subsemnatul). Dialogurile despre sex ale unui cuplu care au implinit doi ani de relatie si inca nu au “facut-o” nu pot fi intelese probabil de europeni, dar au o savoare anume pe care o poti vedea numai in filmele venite din regiunea araba.

Gutuiul japonez (Romania 2011, r. Mara Trifu, 21 min).
Gutuiul japonez este, asa cum spune si sinopsisul filmului “un documentar despre singuratate, batranete si feminitate”.
Cadrele Marei Trifu o urmaresc pe batrana din centrul documentarului prin casa, in curte si la plimbarile prin sat. Iti dai seama ca atunci cand ajungi la o varsta venerabila, altele sunt valorile. Emotionant si uneori amuzant, filmul a strans cateva aplauze binemeritate la Timishort.

Domnul Bursuc / Pan Jezevec (Rep. Ceha 2011, r. Martin Maj, Karel Czech, 24 min).
O combinatie de animatie cu papusi (bursucul din titlu) si film cu actori, scurt metrajul celor doi cehi a reusit sa ma plictiseasca atat de mult ca nici nu am stat pana la final.

Regziorii Karel Czech si Martin Maj (Domnul Bursuc) si Andrei Rus la sesiunea de Q&A de dupa proiectie.

Karel Czech si Martin Maj (Domnul Bursuc) si Andrei Rus.

A urmat de la ora 20,30 o alta parte a compatitiei internationale:

Competitie internationala III

DEsign (Estonia 2011, r. Mihkel Reha, 5 min).
O animatie inovatoare despre un barbat care incearca sa gandeasca creativesi sa schimbe lumea pe care o stie. Animatia traditionala din acest scurt metraj insa m-a trimis cu gandul la Anim’est – locul unde ar fi trebuit sa ajunga acest film, si nu la Timishort.

Focuri de artificii / Fireworks (Franta / Italia 2011, r. Giacomo Abbruzzese, 21 min).
De 50 de ani, Taranto gazduieste cea mai mare industrie de otel din Europa, un complex imens si hidos care acopera toate orizonturile economice, vizuale si imaginare, transformand Taranto in cel mai poluat oras din Europa de Vest (lucru pe care l-a declarat si regizorul prezent la Timishort). Atunci cand focurile de artificii explodeaza in ajunul anului nou, un grup international de ecologisti decide sa arunce intreaga fabrica in aer…

Drog / Rauschgift (Germania 2011, r. Peter Baranowski, 22 min).
Calatoria, povestita intr-un stil narativ calm, incepe intr-o Germanie ploioasa si ne conduce, in cele din urma, in Maroc, pe drumurile riscante din Muntii Rif. Mergand pe un drum folosit, de obicei, pentru traficul de droguri, un barbat incearca sa ajunga la o dragoste ce se stinge. Nu lipseste o secventa tensionata in care personajul este terorizat de un grup de indivizi intr-o masina dubioasa pe o buna bucata de drum.
Filmat intr-un mod inedit, in care vedem practic soseaua si masinile din trafic, filmul ne da un sentiment puternic de claustrofobie si pericol – mai ales pe drumul din Muntii Rif. Pot spune ca am avut un déjà vu cand am vazut acest film – un eveniment asemanator mi s-a intamplat cand veneam cu prietenii inapoi din Grecia anul trecut si am foat urmariti de o masina o buna bucata de drum. In cele din urma la o benzinarie am scapat de ei si ne-am intalnit cu altii care au fost si ei terorizati de asftel de dementi pe patru roti. Am ajuns in siguranta in tara, dupa o spaima destul de mare.

Ambitios (Rusia 2011, r. Aynur Askarov, 21 min).
Intr-un sat, un pusti face tot ce-i sta in putinta pentru a ajunge la proiectia saptamanala de film de la centrul local. Fiind pasionat de filmele indiene nici nu concepe sa nu ajunga la film. Dar sa intri in sala nu este atat de usor…
O comedie haioasa care a binedispus publicul de la Timishort dupa seria de filme serioase de azi. Aplauzele au fost pe masura.

Melodrama porno / Porno melodrama (Lituania 2011, r. Romas Zabarauskas, 31 min).
Cu toate ca ii place viata alaturi de Matas, iubitul lui, Jonas doreste sa emigreze intr-o tara mai toleranta cu homosexualii. Accepta sa joace intr-un film porno pentru heterosexuali, cu fosta lui prietena, Akvile, pentru a castiga banii necesari plecarii. Cum insa Akvile inca mai tanjeste dupa el, inevitabil, incepe melodrama (plictisitoare).

Regizorii Peter Baranowski (Drog), Mihkel Reha (DEsign – centru) si Giacomo Abbruzzese (Focuri de artificii) la sesiunea de Q&A de dupa proiectie.

Peter Baranowski (Drog), Mihkel Reha (DEsign – centru) si Giacomo Abbruzzese (Focuri de artificii).

Peter Baranowski, Mihkel Reha, Giacomo Abbruzzese si Andrei Rus.

Am ajuns in Timisoara (al doilea an in acest oras, am mai fost si la editia 2 din 2010) pe la 7,42 dimineata. O ora matinala, dar orasul se trezise deja.

Dupa o odihna de cateva ore la hotel (Cina Bantul), mi-am luat acreditarea si m-am pregatit de ceremonia de deschidere si vizionarea primelor filme din competitie.

Ieri seara s-a dat astfel startul celei de-a 4-a editii a Festivalului International de Film Timishort 2012.

Peste 600 de oameni au venit la Cinema Timis pentru a asista la deschiderea oficiala a Timishort 2012.

A patra editie a singurului festival din Romania specializat exclusiv pe scurt metraj a inceput la ora 19,00 cu proiectia celui mai nou film semnat de Radu Jude, Toata lumea din familia noastra, prezentat in premiera timisoreana.

Inaintea filmului, pe scena a urcat Directoarea festivalului Timishort, Andreea Dinca care ne-a urat bun venit la festival si ne-a dat cateva idei despre ce putem vedea in acest an la eveniment: „Anul acesta Timishort prezinta o selectie dinamica si variata, atat in sectiunile competitionale – Competitia nationala, internationala si Videorama – cat si in cele conexe”, a declarat ea. „Ma bucur sa vad un public atat de numeros si sper ca festivalul sa o tina tot asa”, a mai adaugat Andreea.

Dupa proiectia filmului, regizorul Radu Jude a fost prezent la Cinema Timis unde a raspuns intrebarilor celor prezenti.

Dupa lung metrajul lui Radu Jude a venit timpul la 21,30 sa vedem primul calup de scurt metraje din competitia internationala. Trebuie mentionat ca pe langa trofeele oferite de juriu la cele trei competitii, publicul va putea oferi propriile premii filmelor favorite, votand dupa fiecare calup de scurt metraje proiectate, asadar spectator timisoreni, atentie marita la filme!

Competitie internationala I
E dreptul lui sa tipe! (Romania 2012, r. Vlad Petri, 12 min).
Filmul lui Vlad Petri (care este prezent la Timishort) a fost si cel mai bun din aceasta prima transa de filme. Vlad a filmat in zilele de proteste care au avut loc la inceputul acestui an in Bucuresti in Piata Universitatii. Filmuletele sale pot fi vazute pe you tube, acesta de fata fiind axat pe ziua in care spatiul carosabil a fost ocupat de protestatari iar Jandarmeria a intrat in forta si a oprit protestul.
Filmul prezinta un moment din viata celor prezenti, mai exact un tanar care isi cere drepturile si cei din jurul lui care reactioneaza divers: o doamna ii cere socoteala si il admonesteaza ca este baut, iar ceilalti tineri il sustin in divergentele sale cu doamna in varsta.
Mi-a placut modul in care in doar 12 minute intelegi ce au vrut oamenii de acolo, de ce au protestat si care a fost “atmosfera” reala din piata, nu cea prezentata la stiri. 10 plus pentru Vlad si acest prim film bun din competitia internationala.

Curvo! / Kurvo (Croatia 2011, r. Sonja Tarokic, 26 min)
Filmul Sonjei (care este si ea prezenta la Timishort) prezinta aventura de o zi a unor fete care isi doresc distractie. O zi de vara in care Marta incearca sa-si revina dupa o despartire, iar Lana tocmai incepe o aventura.
Un film lipsit de sentiment (chiar daca isi doreste cu tot din adinsul acest lucru), fad si plictisitor.

Las Palmas (Suedia 2011, r. Johannes Nyholm, 14 min)
O animatie cu papusi in care singura fiinta umana este un bebelus de un an imbracat ca o femeie in varsta ce doreste sa-si faca prieteni (?) sau sa faca praf totul (nu mi-am dat seama din film ce si cum…). O pierdere de vreme ingrozitoare si un film foarte, foarte, foarte prost!

Frati / Fratelli (Portugalia 2011, r. Gabriel Abrantes, Alexander Melo, 20 min).
Sinopsisul ne spune ca scurt metrajul este o “adaptare cinematografica a prologului lui William Shakespeare la Imblanzirea scorpiei, cu dialog portughez vorbit cu accesnt Brazilian de Bahia”. Doamne freest ce film idiot! Nu am cuvinte sa descriu aceasta bataie de joc cinematografica venita din Portugalia. Un film (oare il putem numi film?) sau mai bine zis o joaca a unor regizori care cred ca au o doaga lipsa… O tampenie de zile mari care nu stiu cum a putut scapa in aceasta competitie oficiala a Timishortului…

Insemnari despre efemer / Notas de la efimero (Spania 2011, r. Chus Domingues, 28 min).
Filmul este un jurnal de calatorie care reflacta sejurul regizorului in cartierul vechi al Pamplonei (Spania). Numele cartierului mi-a adus aminte de o melodie a Parazitilor, Mesaj pentru Europa unde era la un moment dat un vers “Dati vina pe noi din Berlin in Pamplona de-mi sare…”. Cum se incheie versul, asa este si filmul (cunoscatorii stiu!).

Deci, o prima zi de Timishort cu doua filme bune venite din Romania (Toata lumea din familia noastra si E dreptul lui sa tipe) si cu alte 4 tampenii obositoare si inutile. Sper ca celelalte calupuri de filme sa fie mai bune! Inchei aici, ca trebuie sa fug la proiectiile de azi.

Pentru programul complet al Festivalului de Film Timishort, cu zile, ore si locatii, il puteti gasi pe site-ul nostrum sau pe site-ul official al evenimentului: www.timishort.ro

Iata in continuare cateva imagini reprezentative din prima zi.

Foto de Emanuel Lazarescu / Cinefan.ro / Toate drepturile rezervate.

Ora 7,42 dimineata. Sosirea in Timisoara.

Afisele Timishortului sunt de vazut prin oras.

Intrarea in cinematograful Timis.

Incinta cinematografului Timis, de unde spectatorii se pot informa despre festival si pot lua programul oficial.

Spectatorii au umplut sala la deschiderea festivalului.

Andreea Dinca, Directoarea festivalului a urcat pe scena si ne-a urat vizionare placuta la proiectile din cadrul evenimentului.

Radu Jude a raspuns intrebarilor publicului la finalul filmului sau.

Radu Jude, alaturi de selectionerul Timishort-ului Andrei Rus.

La finalul primului calup de scurt metraje Andrei Rus i-a invitat in fata spectatorilor pe doi dintre realizatorii filmelor – Vlad Petri (filmul E dreptul lui sa tipe) si Sonja Tarokic (filmul Kurvo) pentru a raspunde intrebarilor celor prezenti.

Andrei Rus, Vlad Petri si Sonja Tarokic.

Vlad Petri si Sonja Tarokic.

Nu este nici Hawkeye din MASH as putea sa adaug.

Hawkeye este eroul-arcas rezident al universului Marvel, dar si mai important este faptul ca serveste un rol foarte important in echipa Avengers. Rolul de Gica-Contra. Este neincrezator, cinic, agresiv, nu-i place autoritatea si este baiatul care face treburile murdare daca acestea trebuie facute. Seamana cu Iron Man, zici? Citeste in continuare…

Hawkeye s-a nascut Clint Barton. Spre deosebire de Tony Stark, nu s-a nascut intr-o familie de bogatani. Din contra, erau saraci lipiti pamantului. Tatal sau il mai lua la scaltoace din cand in cand, ceea ce l-a inspirat pe Clint si pe fratele lui sa fuga cu circul. Aici a invatat sa traga cu arcul, de la niste personaje dubioase, care voiau de fapt sa foloseasca baiatul pentru infractiuni si alte treburi neplacute.

Clint si-a asumat numele de Hawkeye, cel mai bun tintas din lume, in perioada lui de circar. Trick Shot, antrenorul lui Clint,  este cel care a remarcat pentru prima oara ca baiatul are un “ochi de soim” si asa i-a ramas porecla. Intr-o zi, Clint l-a vazut pe Iron Man adulat de mase si s-a gandit ca i-ar conveni sa ajunga un supererou faimos, sa se arunce femeile la picioarele sale.

Hawkeye s-a apucat de “crimefighting” dar printr-o turnura de situatie nefericita, cum numai supereroii Marvel pot sa aiba, a ajuns sa fie identificat de media drept “baiatul rau”.

Clint a incercat sa-si spele reputatia si a intrat prin efractie in cladirea Razbunatorilor si l-a rapit (pentru olecuta de timp) pe majordomnul lui Iron Man, ca sa explice ca voia si el in echipa pentru ca nu este deloc baiat rau. Dupa o demonstratie rapida de tintire si smecherie, Hawkeye a fost admis in echipa. Intamplarea face ca in acelasi numar (Avengers #16 din 1965), sa fie admisi si Scarlet Witch si Quicksilver.

Hawkeye a avut dintotdeauna o problema cu autoritatea, prin urmare avea o problema reala cu cineva care are “Capitan” in titlu, mai precis cu Capitanul America. Cei doi se ciondaneau tot timpul, ca un cuplu casatorit. In cele din urma insa, Hawkeye a ajuns sa-l respecte pe Steve Rogers si chiar sa vada in el un mentor.

Din 1965 si pana acum, Hawkeye a aparut in toate volumele revistei Avengers care au existat (patru la numar). Dupa ce s-a mai maturizat, Hawkeye a servit ca lider de echipa pentru West Coast Avengers si pentru Thunderbolts (o echipa de bad guys care voiau sa treaca de partea binelui).

Desi Iron Man este cea mai mare cocota masculina a universului Marvel, nici cu Hawkeye nu ne este rusine. A intrat in echipa pentru ca la inceput s-a indragostit de Black Widow. S-a dat la Scarlet Witch de mai multe ori, s-a combinat si cu Wasp la un moment dat, dar pana la urma s-a casatorit cu o alta supereroina, Mockingbird.

Momentan Clint Barton se bucura de faptul ca sotia sa pe care a crezut-o moarta timp de multi ani s-a intors si este alaturi de el. Cei doi fac parte din cea mai noua formula a echipei Avengers, iar Hawkeye s-a mai linistit.

Clint Barton / Hawkeye nu a fost niciodata in stare sa-si sustina propria serie. El functioneaza cel mai bine ca membru al celei mai tari echipe de supereroi din Universul Marvel din simplul fapt ca desi nu a ajuns niciodata la nivelul acela cosmic de faima si avere la care visa, pana la urma nu s-a dat batut. Nu s-a dat niciodata batut si mereu va avea ceva de demonstrat, pentru el, nu pentru altii.

Deja am vazut aproximativ 15 secunde din Hawkeye in varianta lui Jeremy Renner in filmul Thor, dar evident, nu am avut parte de foarte mult material pentru a ne face o parere. Hawkeye cel din universul cinematografic porneste la drum in calitate de agent SHIELD, deci este posibil sa-si fi pierdut aroganta si spiritul de fronda care l-au caracterizat in benzile desenate pentru atata timp.

Dar sper ca Jeremy Renner sa surprinda in interpretarea sa acea vointa de fier care ar putea sa inspire un baiat cu doua bete si o ata sa stea cot la cot cu Thor si Incredibilul Hulk fara sa faca pe el de frica.

PS: Hawkeye nu este Green Arrow. Daca nu ramaneti cu nimic altceva din tot ce am scris pana acum, va rog frumos, ramaneti cu asta.

Vaduva Neagra, pe numele ei adevarat Natalia Romanova, este unul dintre cele mai atractive personaje feminine din lumea Marvel – lucru nu tocmai usor avand in vedere ca vorbim de o lume in care majoritatea personajelor feminine au avut macar un costum care implica bikini – dar acest lucru i-a prins bine in meseria practicata – Natalia e spion. Si inca unul bun.

Antrenata de catre Sovietici la Red Room, Natalia a fost la inceput de partea acestora, fiind sa il seduca pe Tony Stark, ajungand sa se alieze cu Hawkeye (la vremea respectiva si el un villain), alaturi de care lupta impotriva lui Iron Man.

Mai tarziu, ea devine agenta S.H.I.E.L.D, la initiativa lui Nick Fury, si incepe sa lupte impotriva Sovieticilor – lupta impotriva comunistilor era sursa principala de inspiratie la vremea la care benzile au fost scrise, vezi seria James Bond – intra intr-o relatie cu Daredevil si se alatura echipei Avengers.

In lumea filmului, Black Widow a aparut in 2010, jucata de Scarlett Johansson superb, angajata ca asistenta la Stark Enterprises sub numele de Natalie Rushman. Pana la sfarsitul filmului, insa, aflam adevarata identitate a Natashei si chiar ni se face o mica demonstratie a abilitatilor ei de lupta – iar Scarlett Johansson intr-un costum mulat ar putea ucide si numai din priviri.

Actrita si-a reluat rolul anul acesta, in pelicula lui Joss Whedon, unde face echipa cu ceilalti super-eroi pentru a-l impiedica pe Loki sa-si aduca planurile la indeplinire, totul in timp ce arata mortal. La propriu.

Intr-unul dintre clipurile cu scene din film lansate de Marvel (o puteti vedea aici), Natasha ii bate mar pe cei care, aparent, au luat-o prizoniera. Toate astea in timp ce e legata de un scaun. Intreaga scena o vom vedea dupa 4 mai.

Personajul a fost primit foarte bine de fanii Marvel, astfel incat, la lansarea DVD-ului pentru Iron Man 2, producatorul Kevin Feige a confirmat faptul ca un film in care Natalia sa fie personajul principal va aparea la un moment dat, dar, a spus el, “dupa Avengers.”

Si cum Avengers bate la usa, ne putem astepta ca spin-off-ul sa fie anuntat cat de curand. Pana una alta, sa vedem daca Vaduva va mai aparea si in Iron Man 3, care trebuie sa apara in 2013.

Aparut pentru prima oara in 1964, personajul a semnificat o vreme frica americanilor de spioni rusi si de conspiratiile acestora, pentru ca mai apoi, ca majoritatea personajelor negative, a avut parte de o izbavire. Intre timp, ea a mai schimbat de cateva ori aliatii sau echipele din care a facut parte, dar a ramas mereu un personaj pe cat de interesant pe atat de imprevizibil.

Trecand cu brio de cliseul femeii frumoase si mortale, Black Widow e amuzanta, puternica si, uneori, mai sensibila decat ar parea la prima vedere. Nu e in niciun caz un model perfect pentru tineri, dar intentia e in mod clar cu totul alta.

Natasha e o masina perfecta de ucis, cu un corp superb si, undeva, bine ascuns, un suflet. Iar Johansson reuseste sa transpuna asta perfect pe ecrane.