De ce a trebuit sa vedem acest ultim capitol din Harry Potter in doua parti? Raspunsul este simplu: pentru a se “stoarce” cat mai multi bani de pe urma francizei, iar pentru asta au sacrificat povestea / actiunea filmului, fara nici o ezitare.

Aici fac referire clara, la scenariul extrem de “lungit” al filmului. Dupa 2 ore si 26 de minute, nu am facut decat sa ajung la concluzia ca Harry Potter este putin cam… prostut (asta ca sa fiu bland)

Este clar ca in urmatoarea saptamana cinematografica vom avea un lider detasat la incasari.
Numele lui este Harry Potter si revine in cinematografe cu forte proaspete, gata sa ne dea pe spate si sa stabileasca noi recorduri in box office-ul romanesc.

Refuzand categoric conformismul investigatiei psihologice/afective printr-o masura drastica impusa de caracterul memorialistic, obiectiv, aproape vag dar nu lipsit de concretete al cronicilor/marturiilor ce semnalau opresiunea comunista in mediul rural si activitatea miscarilor de rezistenta imediat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cu acest debut de proportii epopeice, unic in cinematografia romaneasca

Takers / Fura si fugi m-a atras inca de cand am vazut primul trailer si asta in principiu gratie actorilor prezenti in film. In randurile de mai jos, nu am de gand sa propun acest film la Oscar, dar nici la Zmeura de Aur.

Numele regizorului (John Luessenhop) probabil ca nu o sa va sune cunoscut si este si normal, deoarece are doar 2 filme la activ (Lockdown si Takers) insa cu siguranta printre protagonisti o sa ii recunoasteti pe Matt Dillon, Jay Hernandez, Paul Walker sau Idris Elba.
Ce mi-a placut …

Ne va astepta si de data aceasta o saptamana plina de filme, iar daca ele sunt bune sau nu, numai voi veti putea decide. Veti avea de ales intre o drama, un film de actiune, un thriller si fireste nu putea lipsi si o comedie.

Drama Portretul luptatorului la tinerete (in regia lui Constantin Popescu), in care actiunea este plasata la cativa ani dupa sfarsitul celui de al doilea Razboi Mondial, reda poveste unui grup de partizani care lupta cu indarjire impotriva sistemului comunist.

In Medalia de Onoare, Victor Rebengiuc e Ion I. Ion. O replica umana a nimicniciei, neinsemnatatii, nici macar a mediocritatii.
Amintirile sale (memoriile din ce-l de-al doilea Razboi Mondial – scrisori trimise catre sotia sa si fotografii din tinerete) incap lesne intr-un sertar.

Incep cu un sfat pe care vi-l dau tuturor: sa nu cumva sa asociati Unstoppable / De neoprit cu The Taking of Pelham 1 2 3 / 1 2 3 S-a furat un tren!

Intr-adevar cele doua filme sunt regizate de Tony Scott si da, in ambele joaca inegalabilul Denzel Washington dar paralela se opreste aici. Tony Scott este absolut genial, deoarece la o diferenta de un an a produs si regizat doua filme cu o tematica aparent asemanatoare (ar spune unii), in realitate ele fiind total diferite unul fata de …

Despre alte mame, debut “de gasca”, independent (fara sprijinul CNC-ului), gandit si configurat minimalist, este o incercare ingenua de realizare a unui cinema personal, propriu debuturilor, intr-o faza mai mult sau mai putin incipienta inspirarii lui dintr-o alta experienta, in care tocmai scopul aderarii sale la la finala (si singura) rasturnare de ordin epic constituie “fractura” neaderenta si la situatii si la personaje, dovedind, asadar, ca “un punct de plecare” (aici, un factor exterior alaturat naratiunii intr-un mod estetic strident) in realizarea unui film ar trebui sa ramana cel putin …

Iata ca serialul SAW a ajuns la ultimul episod. Cel putin asa ne promit cei doi scenaristi Patrick Melton si Marcus Dunstan (aceeasi ca si la SAW 4, 5 si 6) dar si regizorul Kevin Greutert (amintim doar de SAW 6).

Cei trei incearca sa ne surprinda cu o continuare spectaculoasa, firul narativ reluandu-se imediat dupa sfarsitul “episodului 6”, insa din punctul meu de vedere spectacolul este creat in principiu de scenele super sangeroase, nicidecum de “loviturile de teatru” din scenariu.

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu nu este un film-documentar – genul in sine constand in inregistrarea de catre regizor a unei realitati la care este martor.
Nu este narat sau insorit de vreo voce din “off” subiectiva ori obiectiva, tocmai prin faptul ca filmul-documentar, de obicei, juxtapune aceste doua caracteristici ordinare si esentiale genului, exceptand poate documentarul de scurt-metraj de tip poem, altminteri realitate imaginativ-observationala a unor factori externi in perpetua miscare, surprinsi pe pelicula de regizor intr-o perioada relativ indelungata.