Eastern Promises, cel mai recent film semnat de David Cronenberg este, aparent un film despre mafia rusă din Londra. Dincolo de povestea moaşei care intră în posesia unui jurnal al unei tinere mame moarte la naştere şi bine camuflată printre acţiunile unui şofer care urcă suspect de repede pe scara ierarhică a gangsterilor ruşi miza filmului este una sumbră şi realistă. Cronenberg explorează lumea fascinantă a mafiei estice, cu ierarhiile, regulamentle şi ritualirile conexe ca pe o realitate paralelă. Eastern Promises este un film fetişist, vizualmente imersat în negru şi roşu, care în subtext reia obsesiile auteur-ului canadian legate de păcatele şi malformările cărnii. Secvenţa şoc în care Mortensen se luptă, gol şi fără arme cu doi asasini cuţitari ceceni într-o saună este pur si simplu memorabilă. Folosind nuditatea ca simplu accesoriu, impecabil coregrafiată, crâncenă şi paroxistică bătaia din saună este una dintre secvenţele pe care numai Cronenberg le-ar fi putu imgina şi pune pe peliculă.

Duncan Jones uimeşte şi el cu al său Moon, unul dintre cele mai tensionate, misterioase şi impecabile vizual filme science-fiction de la Odiseea spaţială încoace. Ireproşabil narativ şi impecabil vizual Moon arată că se poate face cinema şi cu un buget de numai 5 milioane de Euro.

Nici documentarele nu se feresc de controversă sau subiecte dureroase. Tyson, documentar despre infamul boxer abordează într-o manieră atipică personajul-subiect: îl lasă să se explice şi povestească. Pe meleaguri mioritice Once Upon a Time In Transilvania (A fost odată în Transilvania) reconstituie din memoriile suprevieţuitorilor o noapte sinistră. În timpul celui de-al doilea război mondial un batalion din armata Ungară împreună cu o organizaţie maghiară locală au organizat un pogrom al românilor dintr-un sat transilvănean.

Antichrist-ul lui Lars von Trier îl caută pe Satana în fricile si obsesiile protagonistei, oferă o viziune deranjantă asupra unei naturi malevolente şi explorează vina şi păcatul ca surse ale Răului. În egală măsură huiduit şi dezbătut ca urmare a proiecţiei de pe croazeta canneză Anticristul conţine secvenţe şocante de mutilări psihice şi sexuale. Un film deranjant care reuşeşte să dea un sens tenebros şi psihotic secvenţelor grafice.

Un şoc de o cu totul altă natură este cauzat de The Boat that Rocked. Reluată la cererea spectatorilor ieşeni comedia britanică despre zilele de glorie ale radio-urilor pirat este un film delicios, mustind de umor şi cauzat de nostalgii muzicale şi bună-dispoziţie veritabilă. Care, vă vine sau nu să credeţi nu şi-a găsit distribuitor în Romănia. Poate pentru că conţine nici mirese tembele nici gravide adolescente, poate  că preferinţele şi cunoştiinţele muzicale ale conaţionalilor noştri responsabili cu importul de filme diferă de cele ale spectatorilor.

Există o idee generală foarte împământenită şi, de altfel, foarte raţională care susţine că pentru a exceda regulile unui domeniu trebuie întâi să ai o înţelegere profundă a lor. Lars von Trier înţelege cinema-ul. Atâta lucru e clar… El are o abilitate spectaculoasă de a exploata rigorile şi subterfugiile celei de-a şaptea arte aşa cum a demonstrat şi cu penultimul său film care s-a anunţat sub un blazon înspăimântător: o comedie de Lars von Trier. În Antichrist nordicul nu s-a dezis de propria-i reputaţie şi a creat, într-un fel, tot ceea ce se aştepta de la el şi în acelaşi timp tot ce nu se dorea.

În timp ce făceau sex, cuplul format din Willham Dafoe şi Charlotte Gainsbourg îşi neglijează copilul, ceea ce duce la moartea lui subită. Asta este premiza de la care porneşte urgia din filmul lui von Trier. Un cuplu năucit de durere care decide că pentru a trece peste respectiva durere trebuie să se scufunde în ea, ceea ce-i duce la o cabană din pădure unde obişnuiau să-şi petreacă timpul cu băiatul lor. Demenţa şi mutilările ce urmează demersului profund psihanalitic vor demonstra că a fost o idee teribil de proastă.

Antichrist a fost şi este, predominant, hulit, înjurat şi scuipat, un ingenuu dezgust a fost emanat de comunitatea criticilor de film la întâlnirea cu acest film. Iar alţii l-au declarat capodopera deceniului. Genul ăsta de incongruenţă extremă a opiniilor este, dacă nimic altceva, o marcă a unui film ce trebuie văzut. Vă invit, deci, să vedeţi Antichrist-ul lui Lars von Trier şi să decideţi dacă danezul a comis o batjocură dureroasă la adresa stării festivalurilor şi a filmelor festivaliere (caz în care nominalizarea la Cannes ar fi de o ironie sublimă) în care filmarea secerării unui clitoris = premiu, ori dacă nu cumva el tocmai a reinventat horror-ul.

În contextul mondial actual, m-aş fi aşteptat ca un film despre armata americană să trateze un alt subiect (dramele de pe câmpul de luptă etc.). The Messenger a fost o surpriză plăcută, cu un Woody Harrelson perfect monstruos (dar atât de apăsat de propria-i umanitate, alienat, deprimat) şi un Ben Foster absolut excelent în rolul unui erou de război transferat unităţii ce se ocupă cu înştiinţarea familiilor în legătură cu moartea rudelor pe timp de război.

The Messenger decide să nu fie un film de dramă-acţiune. Preferă să fie un studiu al felului în care armata îl dezumanizează pe individ, micile episoade în care Ben Foster îşi face ucenicia sunt devastatoare emoţional, trasând (dar uneori, estompând) linia dintre Will Montgomery (Ben Foster) – omul şi Tony Stone (Woodz Harrelson) – monstrul.

Apariţia Oliviei Pitterson (Samantha Morton în rolul unei văduve aparent neafectate) îi dă lui Will noi speranţe (dată fiind relaţia eşuată cu „marea iubire a vieţii sale”). Relaţia este, însă, una angoasată, plină de regrete, vină şi sentimente reprimate.

Per total, este un film valabil, care se ţine (în afară de mici scăpări), merită văzut iar regizorul merită urmărit în continuare.

Date fiind circumstanţele nomenclatorice bizare, deoarece prescurtarea numelor ar duce la confuzii majore, ne vom abţine graţios.

Cristi Mărculescu: Dragi prieteni şi colaboratori, ne-am adunat aici, în această chicinetă pentru a evalua ziua specială de filme de groază a Festivalului de Film de la Iaşi.

Cătălin Moise: Da.

Cătălin Mesaru: Să purcedem, dară.

Cristi Mărculescu: Revăzut 30 Days of Night. Rămâne un film foarte bine făcut. Cel puţin în prima jumătate de oră, funcţionează ca thriller, spectatorul neştiind cine şi de ce arde celulare şi ucide patrupede lătrătoare. Tensiunea care se adună nu dispare odată cu apariţia vampirilor ci creşte. Elementele de gore nu fac decât să ilustreze o recitire inteligentă a mitologiei vampirice.

Cătălin Mesaru: Am realizat astăzi că de fapt este o trimitere la Jurnalul lui Anne Frank unde vampirii sunt nazişti, iar locuitorii din Barrow, Alaska, evrei.

Cristi Mărculescu: E uşor să iei peste picior filmul mai ales că nu ai citit comics-urile lui Ben Templesmith şi Steve Niles.

Cătălin Moise: Dar lui îi place filmul. Mi se pare că funcţionează în continuare admirabil pentru un film cu vampiri a cărui miză este, de fapt şi de drept, una emoţională.

Cătălin Mesaru: Şi filmul nu e tezist?

Cristi Mărculescu: Pe scurt, a fost un start excelent pentru ziua filmelor de groază. Din păcate, continuarea, cel puţin pe mine m-a dezamăgit teribil. Giallo-ul maestrului italian Dario Argento părându-mi-se flasc, senil şi inestetic.

Cătălin Mesaru: Din păcate, ai plecat din sală după primele 20 de minute. Altfel, ai fi văzut criminalul, copilul bastard al lui Jackie Stallone cu Toto Cutugno şi Maradona.

Cristi Mărculescu: Madonna?

Cătălin Moise: Nu. În acest film este vorba despre: un individ hepatic care răpeşte tinere singuratice, spre disperarea lui Adrien Brody în rol de comisar italian,care este ajutat de sora ultimei victime.

Cristi Mărculescu: Ar trebui să zic ceva dar mă abţin,  oricum fotomodele mai urâte decât în filmul ăsta eu nu am văzut.

Cătălin Mesaru: Săracul Argento, după Il Cartaio şi La Terza Madre şi-a pierdut complet tupeul, orice aptitudine regizorală şi orice reper estetic. Se pare, totuşi, că şi-a găsit un reper narativ. Motivele-mi par inimaginabile. Nimeni nu poate pretinde coerenţă de la giallo-uri şi genul acela punk de cinematograf italienesc din deceniile 6-7-8.

Cătălin Moise: Având în vedere că pe vremea când regiza episoade din Masters Of Horror, părea să aibă mintea netulburată mi se pare mai probabil că Giallo este o comedie intenţionată.

Cătălin Mesaru: Au contraire, Argento nu a avut în viaţa lui niciun pic de umor în filme. Nu cred că poate fi vorba de ceva asumat. Probabil este vorba despre posibilitatea că Asia i-a păpat toţi banii şi mai avea nevoie de niscaiva parale pentru azil.

Cristi Mărculescu: Pe vremea când regiza Masters Of Horror, adică în urmă cu cca 3 ani! Din fericire, al treilea film a fost o surpriză plăcută. Paintball.

Cătălin Mesaru: Da, plăcut destul de mult. Are setting-ul din Battle Royale şi Blair Witch Project şi voyeurismul (non-sexual de data aceasta) din Hostel.

Cătălin Moise: Şi despre ce era, de fapt, vorba în film?

Cristi Mărculescu: Aproximativ 8 indivizi şi individe ajung la un concurs exclusivist de paintball. Sunt undeva într-o pădure care se va dovedi a fi într-o ţară din Estul Europei. Află foarte rapid că cineva, poate membrii echipei adverse, foloseşte muniţie de război în locul biluţelor cu vopsea. Ca în orice situaţie de criză, ies la iveală cele mai rele aspecte ale personajelor. Suntem într-un survival horror deci se face abstracţie de latura empatică a protagonistilor. Filmat isteric, poate prea isteric (cred că la asta te refereai când ai menţionat Blair Witch Project) şi preluând ideea unor genii ale răului care orchestrează carnagiul pentru propriile delectări sinistre.

Cătălin Mesaru: Adică nişte corporatişti frustraţi şi cu bani plătesc pentru a participa strict vizual la secerarea middle class-ului.

Cătălin Moise: Nu regret ca nu l-am văzut  pentru că The Boat That Rocked a fost o desfătare umoristică a simţurilor.

Cătălin Mesaru: Sunt sigur că ţi-ai fi dorit s-o vezi pe blondină schelălăind asemenea blondinei din Texas Chainsaw Massacre-ul lui Tobe Hooper. Nu mi s-a părut atât de obositor, e filmat ceva mai zgâlţâit decât Public Enemies şi nici nu este cu Christian Bale. Plus momentele artistico-coregrafice cu viziune termică.

Cristi Mărculescu: Chiar mă temeam că vizorul cu detector termic este un truc regizoral ieftin.

Cătălin Moise: O, nu. Dar ce e?

Cătălin Mesaru: În afară de faptul că face crimele mai interesante, are şi un rol în structura narativă.

Cristi Mărculescu: Tocmai pentru că cele mai oribile torturi şi execuţii sunt filmate cu heat vision, filmul transcede cumva limitările unui simplu gorn.

Cătălin Mesaru: Normal că transcede, doar niciuna dintre demoazele nu este sexy. Cum nu este sexy nici corporatista bancară din Drag Me To Hell pe care nu l-am revăzut pentru că îl văzusem deja cu toţii. În schimb, am ales să merg la un film argentinian de artă produs de către Almodovar: La mujer sin cabeza.

Cristi Mărculescu: Ha ha! Ţi-am spus că am dubii referitoare la ce ai citit pe IMDB.

Cătălin Mesaru: Eu am citit pe IMDB cum că filmul ar fi despre o femeie care îşi pierde capul (nu a fost foarte clar din recenzie dacă la propriu sau la figurat) într-un accident rutier şi este bântuită de fantome.

Cătălin Moise: E un film din competiţie?

Cătălin Mesaru: Stai să arunc un ochi pe program. Era o avanpremieră. Neşansa mea că mi-a fost prea lene să îmi mişc corpul pluridezvoltat spre a viziona The Good The Bad The Weird pentru a şasea oară.

Cristi Mărculescu: Prin corpul pluridezvoltat vrei să spui că eşti gras şi leneş?

Cătălin Mesaru: Ok.

Cătălin Moise: Să înţeleg că nu aţi văzut un film cu fantome?

Cristi Mărculescu: Chiar deloc.  Protagonista îşi pierde metaforic capul. Din toată structura narativă absconsă, spectatorul ar trebui să înţeleagă ceva despre vină, segregarea dintre clasele sociale specifică societăţii argentiniene…Mi-a amintit cumva de splenidul La Zona al lui Rodrigo Pla.

Cătălin Mesaru: Este de fapt despre o femeie apatică şi posibil amnezică. Protagonista, sugrumată de vina reprimată îşi schimbă culoarea părului din blond în negru. Este un fel de doliu capilar.

Cătălin Moise: Vină pentru ce? Am neplăcută senzaţie că faptul că nu am văzut filmul m-a transformat într-un tampon narativ.

Cristi Mărculescu: Cred că ne-am cam lungit cu această conversaţie extrem de plăcută. Ar mai fi ceva de spus?

Cătălin Mesaru: Mais oui! Pe lângă faptul că a fost ziua horror, pare că a fost şi ziua hepatitei deoarece în acest pelerinaj filmic latin ne-am confruntat şi cu lesbianismul hepatic al nepoatei femeii decapitate metaforic.

Cristi Mărculescu: În concluzie, ziua horror a fost o zi bună. Sperăm că la anul va fi „Săptămâna Horror” şi că aceasta va include şi filme americane de serie B (Straight to DVD) filmate prin România. Mai ales că prin aceste producţii, în general ignorate de marele public, joacă şi tineri actori români talentaţi.

Cătălin Mesaru: Să înţeleg ca ai văzut Anaconda 4 cu Ana Ularu şi Claudiu Bleonţ?

Cătălin Moise: Şi Ana Ularu nici măcar nu este spulberată de şarpe!!!

Dupa trei episoade in care s-a jucat de-a spiderman-ul pe pereti, Sam Raimi se intoarce la horror-ul din care s-a nascut. Iar cei ce au ratat filmul ieri, au inca o sansa sa vada reincoronarea lui Raimi ca indubitabil maestru al filmului horror.

In Drag Me To Hell o individa anosta, functionara intr-o banca (cum altfel) se poarta urat cu o tiganca batrana care o blestema pe respectiva functionara. Astfel existenta tranchilizata a lui Alison Lohman incepe s-o ia incet, incet in jos spre o disperare fara fund.

Drag Me To Hell e o marioneta in mainile abile ale lui Sam Raimi, controlul lui asupra filmului si asupra reactiilor spectatorului este pur si simplu perfect, de o acuratete imposibila. In conditiile in care toata lumea cauta revelatii si inovatii in horror-ul de azi, Raimi se aseaza confortabil si increzator in pozitia suverana de veteran al genului si ne serveste o experienta de trait in sala de cinema. Numai in sala de cinema. Pentru ca numai acolo gore-ul, umorul si sperieturile oferite se pot bucura in totalitatea de onoarea cuvenita.

La cinema Victoria sunt juxtapuse, începînd cu orele 17.45 trei comedii. The Rocker explorează o nesperată a doua şansă primită de un rocker. Tobarul Fish, abandonat de trupa sa de hair rock a renunţat la toate speranţele şi visele de faimă rock. Cele două decenii care au trecut de când colegii dela trupa Vezuvius au ales calea succesului mondial cu preţul abandonării sale l-au transformat într-un adolescent întârziat, pierdut într-un mic job corporatist. Până când trupa de rock licean a nepotului său rămâne fără toboşar. Şi Fish concertează împreună cu puştii. Propulsaţi spre faimă de un incident postat pe youtube, colegii adolescenţi ai lui Fish sunt mult mai maturi, dar şi mult mai nesiguri decât el. Pentru că puştii ştiu că epoca starurilor rock care dstrug camere de hotel şi ajung în aretsul poliţiei a trecut… dar Fish vrea gloria rock aşa cum ar fi trebuit să o cunoască la mijlocul anilor ’80. Un film simparic, sufletist şi relaxant.

Les Grandes Personnes este o comedie franţuzească în cheie minoră: un archeolog amator şi fiica sa adolescentă călătoresc spre o insulă suedeză unde el vrea să caute  o comoră vikingă. Planurile îi sunt date peste cap : trebuie să facă faţă şi celor două colocatare din vila închiriată şi acţiunilor dictate de hormoni ale fiicei sale. Care adolescentă fiind descoperă plăcuta companie a băieţilor.

Be Kind Rewind este o trăznaie cinematografică semnată de Michael Gondry. O declaraţie de dragoste adresată epocii VHS care expolrează dragostea pentru marile filme ale deceniilor 8 şi 9 şi amuză copios. Pornind de la paranoia protestatră a unui individ care încearcă să saboteze  centrala electrică a unui cartier new yorkez sărac, imaginaţia lui Gondry croieşte o poveste absurd-emoţionantă: cum tăntălăul sfârşeşte cu capul puternic magnetizat şi singurul său prieten lucrează într-un magazin de închirieri casete video, urmează o catastrofă. Toate casetele destinate inchrierilor sunt şterse de undele magnetice şi cei doi vor refilma, cu multă imaginaţie şi buget zero, marile filmele de acţiune dar şi filme de Oscar. Rezultatele penibil-sublime se vor numi “filme suedizate” , vor face din protagonişti celebrităţi locale şi vor ajuta magazinul falimentar dar mai ales vor reuşi imposibilul: unirea tuturor raselor, speciilor şi categoriilor sociale de locuitori ai cartierului aflat pe lista de demolări. Un film nostalgic şi optimist.

La cinema Republica ruleză  de la orele 17.15 Mamma Mia! Muzical cu o distribuţie plină de staruri: Maryl Streep, Pierce Brosnan şi Colin Firth se reîntâlnesc pe o insulă grecească pentru a participa la o nuntă. Ocazie cum nu se poate mai propice reinepretării pieselor din repertoriul ABBA.

Ceva mai târziu, în aceeasi locaţie, The Darjeeling Limited îi dă lui Wes Andreson ocazia unei călătorii fascinante, hilare, amuzante şi aventuroase în inima Indiei.   Trei fraţi (Adrien Brody, Jason Schwartzman şi Owen Wilson) se îmbarcă la bordul unui luxos tren exotic şi încearcă să îşi reintre în relaţii amicale la un an de la moartea tatălui lor. Cu momente de comedie neagră, absurd spumos şi replici antologice, Un tren numit Darjeeling este o mostră de rafinament, probabil, cel mai colorat film din Festival şi oferă fanilor lui Slumdog Millionaire o perspectivă alternativă, la fel de pitorescă şi angajantă, dar mult mai  subtilă şi abstractizată întru pop-art asupra Indiei.

Despre The Boat that Rocked se pot spune multe: şi că este un film actual (pentru că prezintă lupta de acum 3 decenii dintre piraţii muzical-radiofonici şi neînduplecatul guvern al Marii Britanii şi, din păcate, se pot trasa paralele între ce-a fost atunci şi starea actuală a libetăţii accesului la muzici), că ieri a delectat din plin spectatorii ieşeni. Pentru iubitorii muzicii este un must-see indiscutabil. Nu-l rataţi.

CineFan.ro va prezinta mai jos o galerie foto de la eveniment.

Astfel, printre filmele din competitia de lung metraj se numara Cea mai fericita fata din lume, lung metrajul de debut al regizorului Radu Jude, co-productia romano-englezo-maghiara Katalin Varga¸ in regia lui Peter Strickland, dar si Pa-Ra-Da¸o co-productie Italia / Franta / Romania, in regia lui Marco Pontecorvo.

Totodata, Moon, in regia britanicului Duncan Jones, Rudo y Cursi (SUA / Mexic), in regia lui Carlos Cuarón, Battle in Seattle (SUA / Canada / Germania), de Stuart Townsend, si Munyurangabo (Rwanda / SUA), in regia lui Lee Isaac Chung, se lupta pentru trofeul IIFF.

In competitie se mai regasesc si lung metrajele Only, o productie canadiana in regia lui Simon Reynolds si Ingrid Veninger, The Messenger (SUA), in regia lui Oren Moverman, Les grandes personnes (Franta / Suedia), in regia lui Anne Novion, si co-productia Franta-Marea Britanie Franklyn, in regia lui Gerald McMorrow.

Pe de alta parte, competitia de documentar aduce la Iasi 17 filme, printre care se numara Constantin si Elena, in regia lui Andrei Dascalescu, A fost odata in Transilvania¸ in regia Manuelei Morar, dar si The September Issue¸ o productie Statele Unite ale Americii, in regia lui R.J. Cutler, si Tyson¸in regia lui James Toback.

De asemenea, Iasi International Film Festival aduce 31 de filme in competitia de scurt metraj. Printre acestea se regasesc regizori precum Tudor Jurgiu (Nunta lui Oli), Igor Cobileanski ((Plictis) si Inspiratie), Mircea Nestor (Tarantyno), Andrei Cohn (Inainte si dupa 22.12.1989), Ruxandra Ghitescu (Nina), dar si Katrin Gebbe (Sores & Sirin), Piotr J. Lewandowski (Janek) sau Charlie Graley (Crazy Hands).

In ceea ce priveste competitia de animatie, aceasta numara 17 filme, dintre care Arhitectura e oarba, de Oana Gheorgiu, New Pictures from Mars si Pimpin’ Planet Mars, in regia norvegienilor Rune si Erik Eriksson, si Elephants, in regia lui Sally Pearce.

Prima editie a Festivalului International de Film de la Iasi – IIFF se desfasoara in perioada 25 septembrie – 3 octombrie 2009 si este organizat de Asociatia Romana de Film Independent si Primaria Municipiului Iasi, in parteneriat financiar si cultural cu Centrul National al Cinematografiei.

Parteneri: Institutia Prefectului Judetului Iasi, Consiliul Judetean Iasi, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Politehnica, Universitatea Agronomica, Universitatea de Arte si Asociatia de Film si Televiziune din Iasi.

Parteneri media: Adevarul de Seara, 24 Fun, Radio Guerrilla, TVR 3, TVR Iasi, Flacara Iasiului, Iasi Plus, Ziarul de Iasi.

Parteneri media online: CineFan.ro, CinemaRx.ro, Port.ro, Videofil.ro, 121.ro, Hotnews.ro, HBOClub.ro, Mediafax.ro, SensoTV.ro, InOras.ro

Detalii se pot gasi pe site-ul oficial: www.iasifilmfest.ro

Programul CineLABS se desfasoara intre 16 aprilie – 16 septembrie 2009 si este al doilea program al IIFF, dupa Programul CineFAN.

Obiectiv Program CineLABS:

IIFF – Festivalul International de Film de la Iasi sustine in Programul CineLABS 12 cineasti aflati la inceputul carierei, care vor realiza 4 filme de scurt metraj si 4 scenarii de lung metraj.

Programul CineLABS are 3 ateliere: de regie, de imagine si de scenaristica, care vor avea fiecare cate 4 cursanti selectati in urma unui concurs. Fiecare atelier va fi coordonat de cinesti romani sau straini consacrati. Atelierul de regie va lucra impreuna cu atelierul de imagine in realizarea celor 4 scurt metraje.

Pentru echidistanta, vom pastra confidentiale numele coordonatorilor atelierelor pana la anuntarea castigatorilor. Selectia se face de 3 comisii formate din coordonatorul fiecarui atelier, Ciprian Alexandrescu  – Presedintele festivalului IIFF si Marius Vlad  – Directorul Programului CineLABS.

Obiectivul echipei IIFF este realizarea celor 4 scurt metraje si a celor 4 scenarii de lung metraj la standarde ridicate – organizationale, de productie si de continut, ca strategie de lansare a carierelor celor 12 cineasti care vor participa in Programul CineLABS.

Mod de desfasurare Program CineLABS:

Programul CineLABS are 3 ateliere coordonate de 3 cineasti consacrati romani sau straini: Atelierul de Regie, Atelierul de Imagine si Atelierul de Scenaristica.

In urma unui concurs organizat intre 16 aprilie – 1 iunie, in fiecare atelier – de regie, de imagine de scenaristica, vor fi selectati cate 4 cursanti de catre o comisie formata din 3 membri: Ciprian Alexandrescu  – Presedintele festivalului IIFF, Marius Vlad  – Directorul Programului CineLABS si Coordonatorul fiecarui Atelier – regie, imagine, scenaristica.
 
Atelierul de regie si atelierul de imagine vor colabora pentru realizarea celor 4 scurt metraje.
Atelierul de scenaristica va lucra independent.

Criterii de eligibilitate pentru participantii la concursul CineLABS:

1. Atelierul de Regie:

Se pot inscrie la concurs studenti din anii terminali in invatamantul de profil (Multimedia, Regie, Imagine, Comunicare Audio Vizuala), absolventi ai acestor sectii sau tineri regizori – care nu au debutat (nu au realizat nici un lung metraj pana la data inscrierii in concursul CineLABS).

Inscrierea se va face pe baza:
- CV- ului artistic, care va cuprinde biografia, fIlmografia, portofoliul de creatie;
- Caietului de regie pentru scurt metrajul inscris in concursul CineLABS: scenariu (chiar si in faza de lucru sau sinopsis, treatment), motivatia regizorala, decupajul, propuneri de cast, extrase locatii, etc., lista de autori – exclusiv Directorul de Imagine, care va fi de la Atelierul de Imagine;
- Interviu.

Selectia se va face preponderent pe baza caietului de regie.

2. Atelierul de Imagine:

Se pot inscrie la concurs studentii din anii terminali sau absolventi din invatamantul de profil (sectia imagine).
Inscrierea se va face pe baza:
- CV-ului artistic care va cuprinde biografia, filmografia si portofoliul.
- O pagina de prezentare a conceptiei sale artistice despre imagine si a unui reel.
Selectia se va face preponderent pe baza conceptiei artistice despre imagine si a reel-ului.

3. Atelierul de Scenaristica:

Poate participa oricine, indiferent de studiile realizate.
Inscrierea se va face pe baza:
- CV-ul artistic
- Portofoliu de scenarii
- Conceptul de scenariu al povestii propuse, indiferent de faza de creatie: idee dezvoltata, sinopsis, treatment, secvente din scenariu, scenariu first draft, etc.
Selectia se va face preponderent pe baza subiectului scenariului.
 
 
Toate informatiile legate de Programul CineLABS, regulamentul de concurs, formularul de inscriere, adresa de primire a documentelor participantilor in concurs, sunt disponibile pe site-ul www.iasifilmfest.ro.

Inscrierea la CineLABS se va face in perioada 16 aprilie – 1 iunie pe site-ul www.iasifilmfest.ro  – cu link-urile aferente catre portofoliu, sau, se poate trimite prin posta recomandat – mai ales filmele din portofoliu pe adresa: ARFI -  Asociatia Romana de Film Independent: Str. B. Franklin, nr. 9, etaj 6, ap. 11, sector 1, Bucuresti, cod postal 010287, oficiul postal nr. 22. Materialele nu vor fi inapoiate.
 Selectia in Programul CineLABS se va face in 2 etape:

1. 11 mai – 1 iunie: preselectia pe baza CV-ului artistic si a:
a. Caietul de regie  – Atelierul de Regie
b. Conceptia artistica a imaginii si reel-ului – Atelierul de Imagine
c. Conceptul de scenariu al povestii propuse – Atelierul de Scenaristica
Cei intrati in preselectie vor fi anuntati personal.

2. Iunie: selectia finala pe baza unui interviu.
Concurentii ramasi vor fi intervievati de o comisie formata din 3 membri: Ciprian Alexandrescu  – Presedintele festivalului IIFF, Marius Vlad  – Directorul Programului CineLABS si din Coordonatorul fiecarui Atelier – regie, imagine, scenaristica.

In iunie se anunta cei 12 participanti in Programul CineLABS: 4 participanti in Atelierul de Regie, 4 in cel de Imagine si 4 in cel de Scenaristica.
Echipele de creatie – cast actori, scenografie si costume, muzica, montaj sunt stabilite de comum acord de organizatori cu fiecare regizor si director de imagine in parte. Organizatorii Programului CineLABS isi rezerva dreptul de a face propuneri pentru echipa artistica: tineri actori, tineri scenografi – coordonati de scenograful Adrian Cristea, tineri sound designeri, tineri editori, tineri compozitori de muzica de film. Acestia vor fi coordonati de artisti consacrati, fiecare in domeniul sau.

Program de lucru in CineLABS:
1. Pentru Atelierul de Regie si Imagine

Iunie: constituirea echipelor de lucru
3 zile de workshop pe ateliere, cu fiecare coordonator. Stabilirea conceptiei regizorale si a planului de productie
10 iunie – 15 iulie: pregatire filmare
15 iulie – 5 august – filmare
5 august – terminarea filmarilor
5 -31 august: postproductie – editare imagine sunet, aranjament muzical, laborator Kodak
1 septembrie – obtinerea copiei standard
1 -10 septembrie: vizionarea filmelor de catre participanti impreuna cu comisia de evaluare formata din 4 membri: Ciprian Alexandrescu, Marius Vlad si cei 2 coordonatori programe regie si imagine
23 septembrie – 3 octombrie 2009: prezentarea publica a scurt – metrajelor in cadrul IIFF – Festivalul International de Film de la Iasi.
3 oct 2009 – 3 oct -2010: Scurt metrajele realizate vor fi inscrise in competitiile festivalurilor partenere IIFF si in selectiile altor festivaluri, iar regizorii vor fi prezentati producatorilor si distribuitorilor, in vederea obtinerii unor finantari pentru un lung metraj.

2. Pentru Atelierul de Scenaristica
Iunie: 3 zile de workshop cu Coordonatorul Atelierului de Scenaristica, in care se vor stabili modul de lucru si corespondenta cu fiecare in parte.
Fiecare va primi cate un laptop cu licente pentru softurile utilizate, inclusiv Final Draft sau Movie Magic, care le vor pastra dupa incheierea programului.
Iunie – 1 septembrie: definitivare scenariu
1 – 10 septembrie: evaluare finala.

Finalitate  program CineLABS:
4 SCURT METRAJE, prezentate in festivalul IIFF si inscrise in competitii in festivalurile partenere
4 SCENARII DE LUNG METRAJ, pentru care se vor cauta finantari de realizat in urmatorii 2 ani

Coordonatori program CineLABS:
Ciprian Alexandrescu – Regizor, Presedintele IIFF
Marius Vlad  – Director de Imagine, Director executiv IIFF
3 coordonatori pe fiecare atelier: un regizor, un director de imagine si un scenarist consacrati.

A absolvit sectia de regie de film si televiziune din cadrul Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L. Caragiale” din Bucuresti in 2006.

A regizat in timpul scolii 4 scurt metraje si a lucrat la alte peste 20. Filmele sale (Vineri in jur de 11 si Buna Cristina! Pa Cristina! au fost prezentate si premiate la importante festivaluri de film internationale – Cleremont Ferrand, Cottbus, Oberhausen, Munchen, Ludwigsburg, TIFF etc).

IULIA RUGINA.

Filmul sau de absolventa Vineri in jur de 11 a castigat premiul special al juriului si premiul pentru cea mai buna actrita la Festivalul de Film Studentesc CineMAiubit si a fost nominalizat pentru cel mai bun scurt metraj la Premiile Gopo 2007.

In 2007 Iulia Rugina a fost nominalizata la Premiile Radio Romania Cultural pentru merite in film in anul 2006.

Pana in prezent a realizat partea de proiectie si sound design pentru spectacolele de coregrafie Fragmente si Dear Diary. A semnat adaptarea pentru teatru radiofonic dupa Barbierul din Sevillia, nominalizata cea mai buna piesa de teatru radiofonic la Prix Europa 2008.

Din 2007 a fost coordonator principal al proiectului LET’S GO DIGITAL – workshop de film pentru elevi de liceu, organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc si Festivalul International de Film Transilvania.

In aceasta luna va regiza scurt metrajul Museum of Broken Relationships din cadrul proiectului SARAJEVO CITY OF FILM si se afla in faza de pre-productie cu scurt metrajul Tabasco, urmand in 2011 si primul lung metraj Breaking News.

Iulia Rugina a participat la Programul CineFAN din cadrul Festivalului International de Film de la Iasi, fiind a treia invitata pentru a prezenta elevilor din Iasi filmele ei. Iata mai jos un interviu cu regizoarea Iulia Rugina, in care puteti afla mai multe despre ea, dar si despre proiectele viitoare ele ei.

IULIA RUGINA si cu mine la Carturesti din Iasi, unde am realizat interviul.

Iulia Rugina: Sa nu ma intrebi lucruri grele! Te rog! (rade)
Emanuel Lazarescu: Pai am sa pun si asta sa stii! (radem amandoi)

Emanuel Lazarescu: Prima intrebare ar fi cum ti s-a parut atmosfera de aici, din Iasi?
Iulia Rugina: Foarte tare. Cu totul. Foarte receptivi cei din sala. E intotdeauna bine sa vada lumea filmul tau si sa reactioneze pozitiv. Nu are ce sa fie rau in asta. Si faptul ca au pus intrebari, si au avut pareri… e un feedback foarte misto si folositor.

Emanuel: Cum ti se pare Programul CineFan pe care l-am initiat aici la Iasi?
Iulia: Foarte bun si el. Totul e foarte bine (radem amandoi spumos). Nu, pe bune… mi se pare ca acest contact direct intre oamenii care fac filme si oamenii care se uita la filme, sau care nici macar nu apuca sa vad astfel de filme de scurt metraj… acest lucru nu poate fi decat folositor. Atat pentru regizor, cat si pentru cei care participa. In sensul a ceea ce ziceam mai devreme, despre feedback si reactie… Cred ca e interesant si din punctul de vedere al celor care vin sa se uite la aceste filme. Vorbesc cu un om al carui film il vad, si vad cum se ajunge de acolo – acolo. Si ce inseamna toata munca la un film. Deja e un pas inainte. O data in intelegerea unui film, si o data un pas inspre lumea asta… Adica se apropie cele doua lumi: spectator si om din spatele filmului.

IULIA RUGINA la filmarile pentru Vineri in jur de 11.

Emanuel: Te asteptai la reactia asta de aici? Am vazut ca ti-au pus niste intrebari foarte complicate…
Iulia: Da, asa e… M-au intrebat la un moment dat despre un film pe care nu-l vazusem, si nici nu auzisem de el. Inseamna ca… sa-mi fie rusine ca sunt aici (rade). Asta inseamna ca e un gen de feedback foarte sincer si nealterat de nimeni. Ei vad filmul si comenteaza ce vad. E o sinceritate care nu e ascunsa de nimic. Unii dintre ei au si alte repere, mai multe decat ma asteptam, iar unii dintre ei au exact genul ala de receptivitate pe care il iei de bun. Nu are nimic in spate, e foarte pe bune. Si pentru mine asta e foarte important. Un om care nu are nici o legatura cu filmul, nu are studii de specialitate si se uita la filmul meu. Si spune ca i-a placut sau nu si discuta cu mine despre astea. E foarte misto.

Emanuel: Am vazut ca una din intrebari s-a referit la muzica din filmele tale. Am observat ca muzica este foarte importanta si prezenta in filmele tale, mai ales cele de inceput. Cum alegi piesele?
Iulia: Mi se pare ca eu am avut o evolutie foarte amuzanta legata de muzica din filme. Pentru ca in primul an simteam nevoia sa pun toata muzica in film, cat mai multe piese. Cred ca aveam 5 piese in filmul de anul I, si am ajuns pana la anul IV in care am avut una singura… cred ca tendinta este ca in primii ani de facut filme sa te spijini foarte mult pe muzica, sa te ajute cu actiunea; cateodata te sprijini si pe versuri. Ceea ce e cam aiurea, pentru ca versurile melodiei nu-ti ridica dramaturgia. Aia trebuie sa fie oricum. Cam asta e tendinta. Si pe urma, pe masura ce cresti, si scenariile se dezvolta si filmele au coerenta, muzica vine doar sa completeze, sa intareasca si sa puncteze. Cel putin eu am ajuns ca in final sa nu ma mai sprijin pe muzica, vorbesc de Vineri in jur de 11, asa cum m-a spijinit in filmul de anul I. M-am speriat un pica cum cand l-am vazut… e un maaaare videoclip de 10 minute (rade). Si cu muzica… ce m-ai intrebat?…. (rade copios)…

IULIA RUGINA si CARMEN GAVRILA la filmarile pentru Buna Cristina! Pa Cristina! (Foto arhiva personala Iulia Rugina).

Emanuel: (razand) Cum iti alegi muzica…
Iulia: Pana acum, alegeam din faza de scenariu. La Cristina a fost mai simplu pentru ca aveam preferinte foarte clare pentru niste piese din copilaria noastra, a celor 4 scenariste. Copilaria si adolescenta. Si le luam de acolo. Pentru ca era o chestie foarte nostalgica si de privit inapoi. La Vineri stiam melodia si mi s-a parut ca merge foarte bine pe antiteza. La Vineri insa acum, am facut o modificare importanta si avem muzica originala pe film. Pentru ca nu aveam drepturi pe prima piesa si am zis ca e bine oricum sa avem o muzica “de acolo”, care sa fie a lui. Prin urmare am lucrat cu doi compozitori, Mihai Dobre si Alex Pop, si ei au facut o bucata noua care s-o inlocuiasca pe cea veche, fara sa o copieze. E altceva. Si mie mi se pare ca merge foarte bine. Acum a fost prima data cand l-am aratat aici in aceasta noua varianta. Si mi s-a parut ca e OK. Mi-a zis si cineva din public ca e mai bine decat inainte, ca vazuse si versiunea mai veche. Si a fost foarte dragut (rade).

Emanuel: Intr-un interviu de mai devreme glumeai ca astazi a fost o “integrala Iulia Rugina”. Si am vazut ca reactia publicului a fost foarte OK, chiar si la documentarul pe care tu initial ai zis ca poate nu-l arati… Dar publicul s-a aratat doritor sa-l vada si mi-a placut reactia asta a salii “Daaaa, sa-l vedem si pe acela!”. Cred ca te-a bucurat asta. As vrea s-o luam incet-incet si sa-mi spui cate doua-trei cuvinte despre fiecare film pe care l-ai prezentat azi.
Iulia: Pai primul a fost Pierdut cap papusa, filmul meu de anul I, pe 16 mm, alb-negru, fara dialog, foarte multa muzica cum am zis… (rade) videoclipul de 10 minute. E o parodie la filmele de actiune gen Rambo, Terminator si asa mai departe… cu copii. Cu actiunea in jurul unei razbunari (rade) si a unui cap de papusa (radem amadoi) pierdut sau rapit.

Al doilea a fost documentarul de anul II. Toate sunt facute in asa fel din cauza temei pe care o aveam in UNATC. Pentru ca toate sunt filme studentesti. Asa, deci documentarul de anul II se numeste Lebada nr. 3 si este despre o balerina de la Opera Romana.

Filmul de anul III Buna Cristina! Pa Cristina! este povestea unei fete de 13 ani care traieste prima iubire, imposibila, pentru ca “obiectul iubirii ei” (rade) are 26 de ani si este vecinul ei… Asta si toate dramele prin care trece o fata o data cu prima iubire.

IULIA RUGINA la filmarile pentru Vineri in jur de 11. (Foto arhiva personala Iulia Rugina).

Si ultimul film, Vineri in jur de 11 este filmul meu de licenta si este despre o…. (rade)… Despre ce e Vineri? (rade) Mi-e greu sa spun la asta, la celalalte e mai simplu (radem amandoi). Zi-mi tu aici, completeaza tu aici (rade).

Emanuel: Pai iti zie eu ce am inteles…
Iulia: Asa, si eu iti zic daca ai dreptate (rade).

Emanuel: Pai stiu ca filmul a pornit de la o intamplare adevarata si ne reda cum o intamplare tragica sau o intamplare rea din viata ta, te poate schimba, nu? Pe parcusul unei zile chiar… si influentele celor din jurul tau asupra ta.
Iulia: Da, si cum ajungi sa treci de la victima la agresor, intr-un proces foarte logic, foarte sec si foarte de inteles… nu justificabil, dar explicabil. Cam asta e macanismul care se intampla in film. Si porneste si de la o experienta proprie. Si da, am omorat un om acum doi ani (radem amandoi copios).

Emanuel : Asta da exclusivitate pentru CineFan! (rad)
Iulia: (razand) Asta n-am mai spus-o la nimeni, da, in exclusivitate pentru voi. L-am calcat cu masina (rade copios).

Emanuel: De repetate ori, pana l-ai omorat…
Iulia: (razand)  Pentru ca merita!!! Glumesc, evident. Da… si atata, astea au fost filmele pe care le-am aratat azi.

IULIA RUGINA pe platourile de filmare la Buna Cristina! Pa Cristina! (Foto arhiva personala Iulia Rugina).

Emanuel: S-a vorbit azi foarte mult depre Vineri in jur de 11 la aceasta intalnire. Si chiar tu ai dat foarte multe amanunte din timpul filmarilor… si problemelor pe care le-ai avut. Uite o chestie pe care n-ai spus-o… Cum ai ales-o pe actrita din film? Care este extraordinara si a luat chiar un premiu pentru interpretare la CineMAiubit, nu-i asa?
Iulia: Da. Irina Velcescu este foarte talentata. Eu am mai lucrat cu ea la un spectacol de coregrafie la care am avut nevoie sa facem o proiectie. Si acea proiectie era un film de 2 minute cu personajele care dansau. Irina dansa, prin urmare a aparut si in film, am lucrat foarte, foarte bine si am zis sa incercam. Si a iesit foarte bine lucrul cu ea. Pentru ca este foarte talentata. Si pentru ca are in acelasi timp un amestec de fragilitate si nebunie si putere si slabiciune pe fata si din joc. Si a dat foarte bine…. Cel mai greu a fost cu durerea de cap… Cum joci o durere de cap… si mi se pare ca i-a iesit.

Emanuel: Legat de o poveste amuzanta pe care mi-ai spus-o azi, pentru ca am avut prilejul sa stam destul de vorba in masina in drum spre Iasi…
Iulia: 7 ore… (razand)
Emanuel: Da, 7 ore din cauza unui GPS care ne-a dus pe un drum ocolitor…
Iulia: Un GPS numit Ioana… (razand)
Emanuel: Da Ioana… Revenind la intrebare… mi-ai spus ca ai luat un premiu pe care l-ai castigat fara sa stii…
Iulia: Da, a fost foarte amuzant. Cu Cristina, la Festivalul de Film Muuuvi. De care eu nu numai ca nu stiam, dar nu stiam nici ca filmul meu a fost trimis acolo, si n-as fi stiut probabil niciodata… (rade). Dar, am fost la un moment dat la un workshop in Budapesta si vorbeam cu unul dintre organizatorii workshopului, si mi-a zis absolute intamplator “Am fost in juriu la un festival si am vazut un film foarte tare”. Zic eu “Ei na!”. Si el “Da, era cu o fata de 13 ani, care era indragostita…”. Si zic eu “Cum se numea?”, “Hi Cristina! Bye Cristina!”. Iar eu “e filmul meu!”.  Si el “Ti-am dat premiu!”. Si asa am aflat ca am luat premiu. Si am sunat la scoala, si intr-adevar luasem premiu. Si a fost foarte dragut…

Emanuel: Si trofeul ziceai ca e foarte dragut.
Iulia: Da, se cheama Muuuvi, cu 3 de u. Si e o sticla de lapte goala si scrie pe ea Muuuvi. Mi se pare foarte tare.

Emanuel: Si spuneai ca e cel mai haios trofeu pe care il ai…
Iulia: N-am atat de multe… (rade)
Emanuel: Deocamdata (rad).
Iulia: Sa speram! (rade)

IULIA RUGINA impreuna cu echipa de filmare din anul I la UNATC. (Foto arhiva personala Iulia Rugina).

Emanuel: Azi am aflat lucruri noi. Despre tine si despre inceputurile tale. Spune-mi cum ai ajuns sa faci regie, ca am auzit ca ai avut si alte “meserii”. Ca si fratele meu, care a incercat multe pana sa ajunga fotograf…
Iulia: Da? Ce?
Emanuel: Pai a fost bucatar, patiser, mecanic auto, maseur…
Iulia: Pai da. Si eu am fost prima data la 17 ani secretara, ca nu aveam bani sa ma duc la mare. Si am lucrat o luna intr-o fabrica de chimie, eu neavand nici o legatura cu chimia, si de aia a fost o luna. Dupa care… Eu m-am hotarat prin clasa a opta sa fiu regizor. Nu stiam ce inseamna asta, si am fost la o filmare unde am facut figuratie. La Castel Film era, un film american, in care trebuia sa stam la masa, noi copiii… ca aveam 14 ani, si sa mancam sandvisuri. Si am mancat foarte multe sandvisuri. Si ma uitam la oamenii aia… nu stiam ce fac ei. Cel mai mult imi placea ala care batea clacheta (radem amandoi). Si am zis “Aia vreau sa fiu!” (rade). Dar n-am luat treaba asta niciodata in serios, pana in clasa a 11 cand am zis ca vreau sa fac regie. Am inceput sa vad filme, si tot. Eu nu-mi pusesem niciodata problema, pentru ca nimeni din familia mea nu avea legatura cu filmul. Majoritatea regizorilor spun ca s-au apucat de regie pentru ca asa au simtit. Eu m-am apucat ca mi-a placut prima data cum arata o echipa de filmare. (zambeste) Si dupa aia, m-am pregatit un an, am facut cursul ala la ATF. Dupa care am dat examen, si am picat. Si a fost sfarsitul Universului meu. Pentru prima data. S-a mai intamplat o data dupa aia (zambeste). Si am picat si am zis ca nu dau in alta parte, pentru ca nu vreau sa fac altceva. Si m-am angajat undeva, nu neaparat pentru bani, ci pentru ca daca stateam acasa un an, o luam razna… si m-am angajat a doua zi intr-un restaurant italienesc – chelnerita. Pentru ca nu cereau nici o experienta cei de acolo si am invatat pana la urma. Si vreo 4-5 luni am fost chelnerita. Timp in care ma duceam la munca, dupa, la cursurrile de pregatire (din nou!) si seara la cinemateca. Vedeam tone de filme. Si dupa aia am dat iar anul urmator, si am intrat.

Emanuel: Deci daca e sa se intample, pana la urma se intampla.
Iulia: Da, daca e sa ramai fixat pe ceva, si eu am cam ramas… Ca nu prea stiam ce sa fac altceva. Probabil ca m-as descurca si in altceva, dar nu mi-ar placea…

Fericire mare: IULIA RUGINA, impreuna cu echipa de filmare de la Buna Cristina! Pa Cristina!, la finalul fimarilor. (Foto arhiva personala Iulia Rugina).

Emanuel: Mai ai putin si pleci la Sarajevo… cum ai ajuns sa pleci acolo si ce vei face acolo?
Iulia: Fac un film de scurt metraj. Adica il regizez! Yey! (rade). E un film finantat de Festivalul de Film de la Sarajevo. Eu am aplicat la Proiectul Sarajevo City Of Films, care e pentru fostii participanti la Talent Campus la Sarajevo. Eu am fost acum 2 ani la Talent Campus, am aplicat anul asta in ultima zi de deadline, ca asa fac tot timpul (rade) si practic ei ofera finantare pentru 5 proiecte internatioanale, cu actori din tari diferite de a ta. Filmate toate in Sarajevo, cu legatura cu Sarajevo si produse de o companie de acolo. Mi-au selectat scenariul si urmeaza sa plec in doua saptamani, pentru pregatire si filmare in mai. Pe urma trebuie sa fie gata in iulie. Si se pare ca vor avea premiera la Sarajevo in luna august, cand este festivalul.

Emanuel: Poti sa-mi spui doua-trei cuvinte despre el?
Iulia: Se numeste Museum of Broken Relationships, si se numeste asa pentru ca Muzeul acesta chiar exista, si nu pentru ca sunt eu poeta. Si… atata.

Emanuel: Cred ca titlul spune multe..
Iulia: Da, si e mai bine sa spuna doar titlul deocamdata (razand). Pentru ca poate iese prost filmul si atunci sa pot s-o dau la intors (rade copios).

Emanuel: Eu iti urez multa bafta. Stiu ca mai ai un proiect de scurt metraj si unul de lung metraj pentru anul viitor…
Iulia: (zambind) Da, aceleasi…
Emanuel: Aceleasi, dar asteptam revenirea spectaculoasa a Iuliei Rugina…
Iulia: (rade) Si noi…
Emanuel: Da, echipa voastra fantastica, echipa fetelor… Aveti un nume?
Iulia: Da, avem o Asociatie acum – Control N. de la New.
Emanuel: Pai spune-ne cate ceva despre ea… cand a fost infiintata…
Iulia: Pai in ianuarie 2009. Atunci am cam luat-o din nou de la 0. Deci Control N. pentru ca se potriveste. Este o Asociatie Culturala, si vrem sa facem proiecte culturale. Cam ce faceti si voi cu Asociatia voastra. Workshopuri, ateliere de scenaristica. Noi lucrand foarte tare pe scenarii, ne dam seama cat de importanta e partea asta, si ne dam seama ca nu e nimeni care sa te ghideze pe acest drum. Si acum avem un concurs de scenarii despre care o sa va anuntam zilele astea. Noi oricum faceam genul asta de proiecte separat. Si eu si Oana Rasuceanu si Ana Agopian, si am zis ca e mai bine sa le facem impreuna. Pentru ca e foarte important sa ai pe cineva alaturi care sa-ti dea o directie. Eu n-am avut… e nasol in clasa a XII-a sa nu ai pe nimeni sa te ghideze. Si atunci am spus, de ce sa n-aiba alti oameni ce n-am avut noi…

Emanuel: Cine face parte din aceasta Asociatie?
Iulia: Oana Rasuceanu, Ana Agopian, Iulia Rugina – fondatori si Adriana Racasan si Andraga Romagno, membri. Deocamdata. O sa mai avem si alti membri.

Emanuel: In final iti urez multa bafta cu proiectul de la Sarajevo. Abia astept sa-l vad.
Iulia: Multumesc.

Emanuel: Spune-mi cate ceva si pentru vizitatorii site-ului, pentru ca tu stiu ca intri frecvent pe CineFan.ro…
Iulia: Da, sunt o CineFana (rade). Sa intre in continuare pe site-ul vostru! Si sa dea search “iulia rugina” ca gasesc filmografia completa! (rade) Sa-mi apara acolo multe vizualizari, sa-mi iau bonus pe CineFan! Sa ma pui pe homepage! (rade copios).

Emanuel: De ziua ta…
Iulia: Da, da, o poza mare acolo (rade).

Emanuel: Mersi mult!
Iulia: Si eu multumesc!

Pentru posteritate: Eu impreuna cu IULIA RUGINA la Carturesti Iulius Mall din Iasi.