A absolvit sectia de regie de film si televiziune din cadrul Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L. Caragiale” din Bucuresti in 2006.

A regizat in timpul scolii 4 scurt metraje si a lucrat la alte peste 20. Filmele sale (Vineri in jur de 11 si Buna Cristina! Pa Cristina! au fost prezentate si premiate la importante festivaluri de film internationale – Cleremont Ferrand, Cottbus, Oberhausen, Munchen, Ludwigsburg, TIFF etc).

IULIA RUGINA.

Filmul sau de absolventa Vineri in jur de 11 a castigat premiul special al juriului si premiul pentru cea mai buna actrita la Festivalul de Film Studentesc CineMAiubit si a fost nominalizat pentru cel mai bun scurt metraj la Premiile Gopo 2007.

In 2007 Iulia Rugina a fost nominalizata la Premiile Radio Romania Cultural pentru merite in film in anul 2006.

Pana in prezent a realizat partea de proiectie si sound design pentru spectacolele de coregrafie Fragmente si Dear Diary. A semnat adaptarea pentru teatru radiofonic dupa Barbierul din Sevillia, nominalizata cea mai buna piesa de teatru radiofonic la Prix Europa 2008.

Din 2007 a fost coordonator principal al proiectului LET’S GO DIGITAL – workshop de film pentru elevi de liceu, organizat de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc si Festivalul International de Film Transilvania.

In aceasta luna va regiza scurt metrajul Museum of Broken Relationships din cadrul proiectului SARAJEVO CITY OF FILM si se afla in faza de pre-productie cu scurt metrajul Tabasco, urmand in 2011 si primul lung metraj Breaking News.

Iulia Rugina a participat la Programul CineFAN din cadrul Festivalului International de Film de la Iasi, fiind a treia invitata pentru a prezenta elevilor din Iasi filmele ei. Iata mai jos un interviu cu regizoarea Iulia Rugina, in care puteti afla mai multe despre ea, dar si despre proiectele viitoare ele ei.

IULIA RUGINA si cu mine la Carturesti din Iasi, unde am realizat interviul.

Iulia Rugina: Sa nu ma intrebi lucruri grele! Te rog! (rade)
Emanuel Lazarescu: Pai am sa pun si asta sa stii! (radem amandoi)

Emanuel Lazarescu: Prima intrebare ar fi cum ti s-a parut atmosfera de aici, din Iasi?
Iulia Rugina: Foarte tare. Cu totul. Foarte receptivi cei din sala. E intotdeauna bine sa vada lumea filmul tau si sa reactioneze pozitiv. Nu are ce sa fie rau in asta. Si faptul ca au pus intrebari, si au avut pareri… e un feedback foarte misto si folositor.

Emanuel: Cum ti se pare Programul CineFan pe care l-am initiat aici la Iasi?
Iulia: Foarte bun si el. Totul e foarte bine (radem amandoi spumos). Nu, pe bune… mi se pare ca acest contact direct intre oamenii care fac filme si oamenii care se uita la filme, sau care nici macar nu apuca sa vad astfel de filme de scurt metraj… acest lucru nu poate fi decat folositor. Atat pentru regizor, cat si pentru cei care participa. In sensul a ceea ce ziceam mai devreme, despre feedback si reactie… Cred ca e interesant si din punctul de vedere al celor care vin sa se uite la aceste filme. Vorbesc cu un om al carui film il vad, si vad cum se ajunge de acolo – acolo. Si ce inseamna toata munca la un film. Deja e un pas inainte. O data in intelegerea unui film, si o data un pas inspre lumea asta… Adica se apropie cele doua lumi: spectator si om din spatele filmului.

IULIA RUGINA la filmarile pentru Vineri in jur de 11.

Emanuel: Te asteptai la reactia asta de aici? Am vazut ca ti-au pus niste intrebari foarte complicate…
Iulia: Da, asa e… M-au intrebat la un moment dat despre un film pe care nu-l vazusem, si nici nu auzisem de el. Inseamna ca… sa-mi fie rusine ca sunt aici (rade). Asta inseamna ca e un gen de feedback foarte sincer si nealterat de nimeni. Ei vad filmul si comenteaza ce vad. E o sinceritate care nu e ascunsa de nimic. Unii dintre ei au si alte repere, mai multe decat ma asteptam, iar unii dintre ei au exact genul ala de receptivitate pe care il iei de bun. Nu are nimic in spate, e foarte pe bune. Si pentru mine asta e foarte important. Un om care nu are nici o legatura cu filmul, nu are studii de specialitate si se uita la filmul meu. Si spune ca i-a placut sau nu si discuta cu mine despre astea. E foarte misto.

Emanuel: Am vazut ca una din intrebari s-a referit la muzica din filmele tale. Am observat ca muzica este foarte importanta si prezenta in filmele tale, mai ales cele de inceput. Cum alegi piesele?
Iulia: Mi se pare ca eu am avut o evolutie foarte amuzanta legata de muzica din filme. Pentru ca in primul an simteam nevoia sa pun toata muzica in film, cat mai multe piese. Cred ca aveam 5 piese in filmul de anul I, si am ajuns pana la anul IV in care am avut una singura… cred ca tendinta este ca in primii ani de facut filme sa te spijini foarte mult pe muzica, sa te ajute cu actiunea; cateodata te sprijini si pe versuri. Ceea ce e cam aiurea, pentru ca versurile melodiei nu-ti ridica dramaturgia. Aia trebuie sa fie oricum. Cam asta e tendinta. Si pe urma, pe masura ce cresti, si scenariile se dezvolta si filmele au coerenta, muzica vine doar sa completeze, sa intareasca si sa puncteze. Cel putin eu am ajuns ca in final sa nu ma mai sprijin pe muzica, vorbesc de Vineri in jur de 11, asa cum m-a spijinit in filmul de anul I. M-am speriat un pica cum cand l-am vazut… e un maaaare videoclip de 10 minute (rade). Si cu muzica… ce m-ai intrebat?…. (rade copios)…

IULIA RUGINA si CARMEN GAVRILA la filmarile pentru Buna Cristina! Pa Cristina! (Foto arhiva personala Iulia Rugina).

Emanuel: (razand) Cum iti alegi muzica…
Iulia: Pana acum, alegeam din faza de scenariu. La Cristina a fost mai simplu pentru ca aveam preferinte foarte clare pentru niste piese din copilaria noastra, a celor 4 scenariste. Copilaria si adolescenta. Si le luam de acolo. Pentru ca era o chestie foarte nostalgica si de privit inapoi. La Vineri stiam melodia si mi s-a parut ca merge foarte bine pe antiteza. La Vineri insa acum, am facut o modificare importanta si avem muzica originala pe film. Pentru ca nu aveam drepturi pe prima piesa si am zis ca e bine oricum sa avem o muzica “de acolo”, care sa fie a lui. Prin urmare am lucrat cu doi compozitori, Mihai Dobre si Alex Pop, si ei au facut o bucata noua care s-o inlocuiasca pe cea veche, fara sa o copieze. E altceva. Si mie mi se pare ca merge foarte bine. Acum a fost prima data cand l-am aratat aici in aceasta noua varianta. Si mi s-a parut ca e OK. Mi-a zis si cineva din public ca e mai bine decat inainte, ca vazuse si versiunea mai veche. Si a fost foarte dragut (rade).

Emanuel: Intr-un interviu de mai devreme glumeai ca astazi a fost o “integrala Iulia Rugina”. Si am vazut ca reactia publicului a fost foarte OK, chiar si la documentarul pe care tu initial ai zis ca poate nu-l arati… Dar publicul s-a aratat doritor sa-l vada si mi-a placut reactia asta a salii “Daaaa, sa-l vedem si pe acela!”. Cred ca te-a bucurat asta. As vrea s-o luam incet-incet si sa-mi spui cate doua-trei cuvinte despre fiecare film pe care l-ai prezentat azi.
Iulia: Pai primul a fost Pierdut cap papusa, filmul meu de anul I, pe 16 mm, alb-negru, fara dialog, foarte multa muzica cum am zis… (rade) videoclipul de 10 minute. E o parodie la filmele de actiune gen Rambo, Terminator si asa mai departe… cu copii. Cu actiunea in jurul unei razbunari (rade) si a unui cap de papusa (radem amadoi) pierdut sau rapit.

Al doilea a fost documentarul de anul II. Toate sunt facute in asa fel din cauza temei pe care o aveam in UNATC. Pentru ca toate sunt filme studentesti. Asa, deci documentarul de anul II se numeste Lebada nr. 3 si este despre o balerina de la Opera Romana.

Filmul de anul III Buna Cristina! Pa Cristina! este povestea unei fete de 13 ani care traieste prima iubire, imposibila, pentru ca “obiectul iubirii ei” (rade) are 26 de ani si este vecinul ei… Asta si toate dramele prin care trece o fata o data cu prima iubire.

IULIA RUGINA la filmarile pentru Vineri in jur de 11. (Foto arhiva personala Iulia Rugina).

Si ultimul film, Vineri in jur de 11 este filmul meu de licenta si este despre o…. (rade)… Despre ce e Vineri? (rade) Mi-e greu sa spun la asta, la celalalte e mai simplu (radem amandoi). Zi-mi tu aici, completeaza tu aici (rade).

Emanuel: Pai iti zie eu ce am inteles…
Iulia: Asa, si eu iti zic daca ai dreptate (rade).

Emanuel: Pai stiu ca filmul a pornit de la o intamplare adevarata si ne reda cum o intamplare tragica sau o intamplare rea din viata ta, te poate schimba, nu? Pe parcusul unei zile chiar… si influentele celor din jurul tau asupra ta.
Iulia: Da, si cum ajungi sa treci de la victima la agresor, intr-un proces foarte logic, foarte sec si foarte de inteles… nu justificabil, dar explicabil. Cam asta e macanismul care se intampla in film. Si porneste si de la o experienta proprie. Si da, am omorat un om acum doi ani (radem amandoi copios).

Emanuel : Asta da exclusivitate pentru CineFan! (rad)
Iulia: (razand) Asta n-am mai spus-o la nimeni, da, in exclusivitate pentru voi. L-am calcat cu masina (rade copios).

Emanuel: De repetate ori, pana l-ai omorat…
Iulia: (razand)  Pentru ca merita!!! Glumesc, evident. Da… si atata, astea au fost filmele pe care le-am aratat azi.

IULIA RUGINA pe platourile de filmare la Buna Cristina! Pa Cristina! (Foto arhiva personala Iulia Rugina).

Emanuel: S-a vorbit azi foarte mult depre Vineri in jur de 11 la aceasta intalnire. Si chiar tu ai dat foarte multe amanunte din timpul filmarilor… si problemelor pe care le-ai avut. Uite o chestie pe care n-ai spus-o… Cum ai ales-o pe actrita din film? Care este extraordinara si a luat chiar un premiu pentru interpretare la CineMAiubit, nu-i asa?
Iulia: Da. Irina Velcescu este foarte talentata. Eu am mai lucrat cu ea la un spectacol de coregrafie la care am avut nevoie sa facem o proiectie. Si acea proiectie era un film de 2 minute cu personajele care dansau. Irina dansa, prin urmare a aparut si in film, am lucrat foarte, foarte bine si am zis sa incercam. Si a iesit foarte bine lucrul cu ea. Pentru ca este foarte talentata. Si pentru ca are in acelasi timp un amestec de fragilitate si nebunie si putere si slabiciune pe fata si din joc. Si a dat foarte bine…. Cel mai greu a fost cu durerea de cap… Cum joci o durere de cap… si mi se pare ca i-a iesit.

Emanuel: Legat de o poveste amuzanta pe care mi-ai spus-o azi, pentru ca am avut prilejul sa stam destul de vorba in masina in drum spre Iasi…
Iulia: 7 ore… (razand)
Emanuel: Da, 7 ore din cauza unui GPS care ne-a dus pe un drum ocolitor…
Iulia: Un GPS numit Ioana… (razand)
Emanuel: Da Ioana… Revenind la intrebare… mi-ai spus ca ai luat un premiu pe care l-ai castigat fara sa stii…
Iulia: Da, a fost foarte amuzant. Cu Cristina, la Festivalul de Film Muuuvi. De care eu nu numai ca nu stiam, dar nu stiam nici ca filmul meu a fost trimis acolo, si n-as fi stiut probabil niciodata… (rade). Dar, am fost la un moment dat la un workshop in Budapesta si vorbeam cu unul dintre organizatorii workshopului, si mi-a zis absolute intamplator “Am fost in juriu la un festival si am vazut un film foarte tare”. Zic eu “Ei na!”. Si el “Da, era cu o fata de 13 ani, care era indragostita…”. Si zic eu “Cum se numea?”, “Hi Cristina! Bye Cristina!”. Iar eu “e filmul meu!”.  Si el “Ti-am dat premiu!”. Si asa am aflat ca am luat premiu. Si am sunat la scoala, si intr-adevar luasem premiu. Si a fost foarte dragut…

Emanuel: Si trofeul ziceai ca e foarte dragut.
Iulia: Da, se cheama Muuuvi, cu 3 de u. Si e o sticla de lapte goala si scrie pe ea Muuuvi. Mi se pare foarte tare.

Emanuel: Si spuneai ca e cel mai haios trofeu pe care il ai…
Iulia: N-am atat de multe… (rade)
Emanuel: Deocamdata (rad).
Iulia: Sa speram! (rade)

IULIA RUGINA impreuna cu echipa de filmare din anul I la UNATC. (Foto arhiva personala Iulia Rugina).

Emanuel: Azi am aflat lucruri noi. Despre tine si despre inceputurile tale. Spune-mi cum ai ajuns sa faci regie, ca am auzit ca ai avut si alte “meserii”. Ca si fratele meu, care a incercat multe pana sa ajunga fotograf…
Iulia: Da? Ce?
Emanuel: Pai a fost bucatar, patiser, mecanic auto, maseur…
Iulia: Pai da. Si eu am fost prima data la 17 ani secretara, ca nu aveam bani sa ma duc la mare. Si am lucrat o luna intr-o fabrica de chimie, eu neavand nici o legatura cu chimia, si de aia a fost o luna. Dupa care… Eu m-am hotarat prin clasa a opta sa fiu regizor. Nu stiam ce inseamna asta, si am fost la o filmare unde am facut figuratie. La Castel Film era, un film american, in care trebuia sa stam la masa, noi copiii… ca aveam 14 ani, si sa mancam sandvisuri. Si am mancat foarte multe sandvisuri. Si ma uitam la oamenii aia… nu stiam ce fac ei. Cel mai mult imi placea ala care batea clacheta (radem amandoi). Si am zis “Aia vreau sa fiu!” (rade). Dar n-am luat treaba asta niciodata in serios, pana in clasa a 11 cand am zis ca vreau sa fac regie. Am inceput sa vad filme, si tot. Eu nu-mi pusesem niciodata problema, pentru ca nimeni din familia mea nu avea legatura cu filmul. Majoritatea regizorilor spun ca s-au apucat de regie pentru ca asa au simtit. Eu m-am apucat ca mi-a placut prima data cum arata o echipa de filmare. (zambeste) Si dupa aia, m-am pregatit un an, am facut cursul ala la ATF. Dupa care am dat examen, si am picat. Si a fost sfarsitul Universului meu. Pentru prima data. S-a mai intamplat o data dupa aia (zambeste). Si am picat si am zis ca nu dau in alta parte, pentru ca nu vreau sa fac altceva. Si m-am angajat undeva, nu neaparat pentru bani, ci pentru ca daca stateam acasa un an, o luam razna… si m-am angajat a doua zi intr-un restaurant italienesc – chelnerita. Pentru ca nu cereau nici o experienta cei de acolo si am invatat pana la urma. Si vreo 4-5 luni am fost chelnerita. Timp in care ma duceam la munca, dupa, la cursurrile de pregatire (din nou!) si seara la cinemateca. Vedeam tone de filme. Si dupa aia am dat iar anul urmator, si am intrat.

Emanuel: Deci daca e sa se intample, pana la urma se intampla.
Iulia: Da, daca e sa ramai fixat pe ceva, si eu am cam ramas… Ca nu prea stiam ce sa fac altceva. Probabil ca m-as descurca si in altceva, dar nu mi-ar placea…

Fericire mare: IULIA RUGINA, impreuna cu echipa de filmare de la Buna Cristina! Pa Cristina!, la finalul fimarilor. (Foto arhiva personala Iulia Rugina).

Emanuel: Mai ai putin si pleci la Sarajevo… cum ai ajuns sa pleci acolo si ce vei face acolo?
Iulia: Fac un film de scurt metraj. Adica il regizez! Yey! (rade). E un film finantat de Festivalul de Film de la Sarajevo. Eu am aplicat la Proiectul Sarajevo City Of Films, care e pentru fostii participanti la Talent Campus la Sarajevo. Eu am fost acum 2 ani la Talent Campus, am aplicat anul asta in ultima zi de deadline, ca asa fac tot timpul (rade) si practic ei ofera finantare pentru 5 proiecte internatioanale, cu actori din tari diferite de a ta. Filmate toate in Sarajevo, cu legatura cu Sarajevo si produse de o companie de acolo. Mi-au selectat scenariul si urmeaza sa plec in doua saptamani, pentru pregatire si filmare in mai. Pe urma trebuie sa fie gata in iulie. Si se pare ca vor avea premiera la Sarajevo in luna august, cand este festivalul.

Emanuel: Poti sa-mi spui doua-trei cuvinte despre el?
Iulia: Se numeste Museum of Broken Relationships, si se numeste asa pentru ca Muzeul acesta chiar exista, si nu pentru ca sunt eu poeta. Si… atata.

Emanuel: Cred ca titlul spune multe..
Iulia: Da, si e mai bine sa spuna doar titlul deocamdata (razand). Pentru ca poate iese prost filmul si atunci sa pot s-o dau la intors (rade copios).

Emanuel: Eu iti urez multa bafta. Stiu ca mai ai un proiect de scurt metraj si unul de lung metraj pentru anul viitor…
Iulia: (zambind) Da, aceleasi…
Emanuel: Aceleasi, dar asteptam revenirea spectaculoasa a Iuliei Rugina…
Iulia: (rade) Si noi…
Emanuel: Da, echipa voastra fantastica, echipa fetelor… Aveti un nume?
Iulia: Da, avem o Asociatie acum – Control N. de la New.
Emanuel: Pai spune-ne cate ceva despre ea… cand a fost infiintata…
Iulia: Pai in ianuarie 2009. Atunci am cam luat-o din nou de la 0. Deci Control N. pentru ca se potriveste. Este o Asociatie Culturala, si vrem sa facem proiecte culturale. Cam ce faceti si voi cu Asociatia voastra. Workshopuri, ateliere de scenaristica. Noi lucrand foarte tare pe scenarii, ne dam seama cat de importanta e partea asta, si ne dam seama ca nu e nimeni care sa te ghideze pe acest drum. Si acum avem un concurs de scenarii despre care o sa va anuntam zilele astea. Noi oricum faceam genul asta de proiecte separat. Si eu si Oana Rasuceanu si Ana Agopian, si am zis ca e mai bine sa le facem impreuna. Pentru ca e foarte important sa ai pe cineva alaturi care sa-ti dea o directie. Eu n-am avut… e nasol in clasa a XII-a sa nu ai pe nimeni sa te ghideze. Si atunci am spus, de ce sa n-aiba alti oameni ce n-am avut noi…

Emanuel: Cine face parte din aceasta Asociatie?
Iulia: Oana Rasuceanu, Ana Agopian, Iulia Rugina – fondatori si Adriana Racasan si Andraga Romagno, membri. Deocamdata. O sa mai avem si alti membri.

Emanuel: In final iti urez multa bafta cu proiectul de la Sarajevo. Abia astept sa-l vad.
Iulia: Multumesc.

Emanuel: Spune-mi cate ceva si pentru vizitatorii site-ului, pentru ca tu stiu ca intri frecvent pe CineFan.ro…
Iulia: Da, sunt o CineFana (rade). Sa intre in continuare pe site-ul vostru! Si sa dea search “iulia rugina” ca gasesc filmografia completa! (rade) Sa-mi apara acolo multe vizualizari, sa-mi iau bonus pe CineFan! Sa ma pui pe homepage! (rade copios).

Emanuel: De ziua ta…
Iulia: Da, da, o poza mare acolo (rade).

Emanuel: Mersi mult!
Iulia: Si eu multumesc!

Pentru posteritate: Eu impreuna cu IULIA RUGINA la Carturesti Iulius Mall din Iasi.

PAUL NEGOESCU.

A lucrat ca asistent de regie la Tertium Non Datur (r. Lucian Pintilie), Dimineata (r. Radu Jude), Alexandra (r. Radu Jude) precum si la diferite spoturi TV regizate de Radu Jude sau Corneliu Porumboiu.

Scurt metrajele sale au castigat multiple premii nationale si internationale:

Examen – Nominalizat la Premiile Gopo 2007 la 2 categorii – Cel mai bun scurt metraj si Tanara Speranta pentru Tudor Aaron Istodor si castigator a 12 premii internationale. A fost selectat in peste 40 festivaluri internationale din lume.
Acasa – Castigator a unei mentiuni speciale a juriului la festivalul international Cinema Corto in Bra 2008 si a unei mentiuni speciale la festivalul Signes de Nuit Paris 2008. A fost selectat in peste 20 festivaluri internationale, printre care cel de la Rotterdam si cel de la Londra.
Radu + Ana – Castigator a 6 premii la festivaluri internationale. A fost selectat la 20 festivaluri internationale.
Tarziu – Selectat la Berlin International Film Festival – Berlinale Shorts 2008 precum si la 10 alte festivaluri internationale. Nominalizat la Premiile Gopo 2008 pentru cel mai bun scurt metraj.
Scurta plimbare cu masina – Selectat la 10 festivaluri internationale, printre care cel de la Slamdance.
Renovare – Selectat la Festivalul International de la Berlin 2009, GoEast Wiesbadem, Sofia, B-EST, NexT. Premiul Robert Bosch pentru Co-Productii.

Miercuri 8 aprilie 2009, regizorul Paul Negoescu s-a aflat la Colegiul Emil Racovita din Iasi, in calitate de invitat in Programul CineFAN din cadrul IIFF – Festivalul International de Film de la Iasi. Programul CineFAN are ca scop realizarea de intalniri ale publicului festivalului IIFF cu tinerii regizori romani si filmele lor si a-i reapropia pe acestia de filmul romanesc.

Iata un interviu exclusiv cu Paul Negoescu, acordat CineFan.ro

PAUL NEGOESCU la interviul acordat CineFan.ro (foto de Marius Vlad).

Emanuel Lazarescu: Cum a fost experienta CineFan pentru tine? Cum ti s-a parut atmosfera din Iasi din aceste zile?
Paul Negoescu: A fost foarte obisitor, dar a meritat. Obositor pentru ca am plecat din Bucuresti cu noaptea in cap, dupa 4 ore de somn si am condus cu viteza mare pentru a ajunge la conferinta de presa. Apoi au fost multe momente de “bifat”… conferinta de presa, apoi vizionarea filmelor cu elevii, discutia cu ei de dupa. Astazi cursul, interviul. Au fost interviuri si ieri… totul in doar doua zile. Nu stiu cum reuseste Mungiu, cum s-a descurcat dupa Palme d’Or cu atatea interviuri, dar pentru mine, doua zile la Iasi au fost foarte obositoare. Si acum trebuie sa plecam cat mai repede, pentru a ajunge la Bucuresti, ca sa mai si dormim. Dar a meritat suta-n suta pentru ca reactia publicului de ieri a fost foarte buna si au fost foarte interesati de filme. Astazi la fel, desi discutia a durat 2 ore si am vorbit mai mult detalii tehnice, ei au fost foarte atenti. Au mai plecat cativa, e adevarat… si eu as fi plecat (rade), dar poate ca sunt ei mai rigurosi.

Emanuel: Cum ti se pare initiativa noastra, cu programul CineFan?
Paul: Mi se pare clar foarte buna, pentru ca asa cum am mai discutat si noi mai devreme… exista un dezinteres din partea multor tineri din ziua de azi, inclusiv dezinteres din partea studentilor de la UNATC. Simteam ca nu mai exista acel interes care exista atunci cand am fost eu student. Acum vad ca generatia si mai tanara, elevii de liceu sunt foarte interesati de film. Au venit in numar foarte mare, nu ma asteptam. Credeam ca vor fi trei oameni in sala (rade). Au fost ieri cam 150, iar azi au fost cam 100… la un workshop de regie. Daca atatia oameni sunt interesati de regie de film intr-o scoala, lucrul asta inseamna enorm. Si asta ma bucura foarte tare. In plus, au fost foarte multi care au pus intrebari ce demonstrau ca au o cultura cinematografica foarte solida. Cum a fost cel care a intrebat ieri de Elephant. Sau cel care a facut referire la 12 oameni furiosi. Astazi, din nou, cineva s-a referit la Hitchcock. Deci nu exista o incultura generala, asa cum credeam eu. Eu, in liceu nu stiam auzisem de Gus Van Sant. De Hitchcock da, vag.

Emanuel: Deci sa inteleg ca intalnirea cu publicul din Iasi ti-a schimbat putin parerea despre public?
Paul: Da, si vad ca situatia nu e asa tragica precum credeam. Exista sperante.

PAUL NEGOESCU la interviul acordat CineFan.ro (foto de Marius Vlad).

Emanuel: Am vazut reactia salii la cele trei filme ale tale de ieri. Examen, Radu + Ana si Renovare. Tie iti iese foarte bine comedia. Ai abordat si drama… ce alte genri ti-ar placea sa mai abordezi?
Paul: Nu stiu ce sa zic. Mie mi-ar placea sa fac toate genurile daca as fi in stare. Nu-mi propun sa bifez o arie cat mai larga de genuri de filme. Important este pentru mine sa am in continuare ceva de spus si sa incerc sa fac filme care sa iasa cat mai aproape de ce-mi doresc.

Emanuel: Tin minte ca anul trecut cand am discutat la Berlin, mi-ai spus ceva de un SF. Ai renuntat la idee? Sau ti-au venit altele pentru un SF?
Paul: Nu, nu mi-au venit altele pe partea asta. Atunci aveam doua ganduri – acela de a face un SF care sa vorbesca mai mult despre cinema si despre felul cinematografului de a manipula, si al doilea ambitia de a face un SF romanesc, in scoala, in UNATC. Nu s-a mai facut, desi aveam ambitia asta. SF-ul era un pretext, vroiam sa fac un film de autor care sa spuna ceva dincolo de povestea science-fiction.

Emanuel: Examen, Radu + Ana, Scurta plimbare cu masina, Renovare… Cateva din filmele tale. Cum iti alegi titlurile filmelor?
Paul: Pai hai sa le luam pe rand, iti spun pentru toate cum le-am ales.
Examen… titlul scenariului se numea Referat la filosofie. Si asa s-a numit pana am montat filmul. Era un titlu provizoriu pe care eram sigur ca n-am sa-l folosesc, si stateam atunci cu bunul meu prieten Vlad Trandafir, colegul meu, si ne gandeam la diferite nume. Unele erau foarte penibile, dar ne distrau foarte tare (rade). Tin minte o varianta la care am ras foarte mult atunci… era o gluma bineinteles, nu ne gandeam sa punem titlul asta. Ne-am gandit cum ar fi sa se numeasca filmul Ce mult iti mai duc dorul, cand foile-si iau zborul. (rade). Si pana la urma am ajuns la Examen. Desi stiam ca mai exista un film, un lung metraj cu acelasi nume. Mi-am asumat riscul asta, pentru ca era titlul cel mai potrivit. Eu imi aleg titlurile sa fie bisemantice, dar asta era trisemantic. O data pentru ca era examenul meu de regie, apoi era examenul personajului si era si un examen al vietii pentru cele doua personaje.

Pentru urmatorul film, Acasa cred ca nu am avut alte optiuni atunci, asa s-a numit de la inceput. Si e tot un bisemantism. O data ca taximetristul duce fizic acasa clientul, si apoi ca despre asta este filmul: Acasa este unde locuiesti, sau unde te simti acasa?

La Radu + Ana n-am ales eu titlul, l-a ales Simona Ghita, cea cu care am scris scenariul. Sau ea a scris Radu + Ana = Love si eu am zis sa fie numai Radu + Ana. Nu mai stiu exact cum s-a petrecut, dar de la ea a venit titlul pentru ca ne-a placut noua jocul asta… pe el il chema Radu Ana, pe ea Ana Radu si nu stiu exact daca e Radu + Ana numele lui de familie sau Radu + Ana, actrita respectiva. Chiar glumeam o data sa facem o continuare, Ana + Radu si sa fie povestea fetei.

Tarziu… initial se numea Prea tarziu. Pentru ca era prea tarziu pentru ca personajul sa predea stirea in timp util si pe de alta parte era prea tarziu sa innoiasca o prietenie pierduta in liceu. Dar am ales sa se numeasca Tarziu, pentru ca tot asa, mai exista un film Prea tarziu a lui Lucian Pintilie si am zis sa nu mai fur inca o data un titlu al unui alt film romanesc.

Scurta plimbare cu masina a avut mai multe titluri de scenariu. Unul era In masina, altul era Plimbare, altul era Scurta plimbare, titluri de lucru care nu ne multumeau. Pana la urma trebuia sa filmam genericele cat mai repede pentru a-si termina operatorul examenul si am zis sa fie Scurta plimbare cu masina, pentru ca deja alesesem melodia Hai sa iti arat Bucurestiul noaptea si m-am gandit ca este un titlu foarte ironic, ca intr-adevar filmul se petrece doar in masina, e foarte scurt, se termina foarte abrupt… si in continuare mi se pare foarte ironic. Este o scurta plimbare cu masina care nu duce nicaieri.

La Renovare… Am plecat de la o renovare reala cu ideea de a face acest film, cand am descoperit eu ca in timpul unei renovari, egoismul iese mai tare la iveala din oameni, pentru ca fiecare se crede mai important decat celalalt si prioritatile lui sunt mai importante decat ale celuilalt. Si am ales titlul Renovare pentru ca m-am gandit ca toti oamenii in general incearca sa se reinoiasca. Cumparam haine sa aratam mai bine, ne renovam casele sa arate mai bine, sa ducem o viata mai buna, dar relatiile intre oameni raman aceleasi, sau se deterioreaza mai tare. Si de aia am ales titlul asta.

Afisul filmului Fabulosul destin al lui Toma Cuzin.

Iar legat de Fabulosul destin al lui Toma Cuzin… Cand am hotarat ca vreau sa fac un film cu Bogdan Marhodin, inca inainte de Radu + Ana, mi-am dat seama ca Marhodin rimeaza cu destin si as fi putut face acea parafraza la Le fabuleaux destin d’Amelie Poulain. Am renuntat pana la urma si filmul s-a numit Radu + Ana, dar apoi am ales titlul asta pentru proiectul cu Toma Cuzin, care initial se numea Usa Verde. Aceeasi situatie, Cuzin cu destin rimeaza, si in plus am incercat sa fie un omagiu la Jean-Pierre Jeunet, un film plin de efecte vizuale, trucuri ca sa spun asa. 

Emanuel: Cum l-ai gasit pe Bogdan Marhodin pentru Radu + Ana?
Paul: El a jucat un rol secundar la filmul lui Pintilie, Tertium non datur, unde eu am fost asistent de regie. Si el n-a avut – cred – ca nici o replica in filmul ala. Trebuia doar sa stea la masa si sa zambeasca. Atunci l-am cunoscut, ne-am imprietenit. Am vazut cum e el. Nu-mi venea sa cred ca un om atat de inocent poate sa traiasca in lumea asta si tin minte si acum o faza foarte amuzanta de la filmari. O scena din Tertium non datur in care Sorin Leoveanu avea un moment foarte greu. Si Pintilie a tras si multe duble, cum ii sta in caracter, si exact cand era bine, a inceput Bogdan Marhodin sa rada in hohote, nu stiu de ce, n-a inteles nimeni de ce, iar Sorin Leoveanu s-a enervat foarte tare, pentru ca in sfarsit cand ii iesise bine, Marhodin a stricat dubla. Atunci am zis: clar, asta e un personaj!

PAUL NEGOESCU la filmarile pentru Renovare.

Emanuel: Cum a reactionat Toma Cuzin la ideea asta… numele din viata reala sa dea numele filmului?
Paul: Cred ca l-a amuzat. Mai ales ca pe el nu-l cheama Toma Cuzin, ci Cuzin Toma. Toma e numele de familie. Dar acum o data cu filmul asta, toata lumea ii zice Toma Cuzin. Dar si eu am aflat asta tocmai in timpul filmului. Pentru ca tot ii spuneam Toma, si mi-a spus ca numele lui de fapt e Cuzin, iar Toma e numele de familie. Cred ca l-a flatat titlul filmului pana la urma. Multa lume credea ca e vorba de un documentar despre el (rade).

Emanuel: Cand am discutat mai devreme, mi-ai spus ca ai o idee de a face o Gala a Filmului Independent. Ce-mi poti spune despre asta?
Paul: In primul rand, eu impreuna cu niste prietene am format o asociatie care se numeste izbitor de asemanator cu asociatia voastra, Asociatia Romana a Filmului Independent, iar a voastra se numeste Asociatia Romana de Film Independent, prin care ne-am propus niste lucruri. Unul din ele era initierea Festivalului International de Film Timishort la Timisoara, pe care o sa-l organizam in mai 2009, am intrat deja in focuri cu el. Si altul era organizarea unei Gale a Filmului Independent. Sa zicem cum exista Gopo in Romania, echivalentul Oscarului, asa sa existe si niste premii care sa sprijine filmul independent, cum exista si in alte tari, British Independent Film Awards sau American Independent Film Awards. Pentru ca productia de film independent e scazuta momentan, dar are potential destul de mare. Daca stam sa ne gandim, in ultimii ani, tot mai multe filme independente au avut succes: A fost sau n-a fost?, un film 100% independent facut din investitii private, personale. Acum ca o paranteza, in Romania, film independent inseamna altceva fata de ce inseamna in alte tari, America de exemplu, in care film independent inseamna independent de Hollywood, iar la noi independent inseamna sa nu fie finantat de stat, de CNC. Revenind, A fost sau n-a fost? poate fi considerat ca un film neindependent in alte tari. Un investitor a investit niste bani pe care si i-a recuperat. Dar pot sa garantez ca Porumboiu cand a facut filmul nu a avut un interes comercial in facerea filmului, ci scopul lui era sa faca unui film de autor. Daca i se intorc sau nu banii… nu cred ca a contat foarte mult. Si asa, incepand cu A fost sau n-a fost?, continuand cu Pescuit sportiv, un  film care a fost la Venetia, si castiga premii dupa premii, Elevator, alt film independent care a captat atentia publicului. Si exista in continuare filme independente: Francesca al lui Bobby Paunescu, Pac! Esti mort! al lui Dan Chisu… am vazut de curand alt film independent romanesc care inca nu are titlu, al lui Ana Szel si Anita Lungu si pot spune ca lucrurile incep sa se miste. Asta ca sa nu mai vorbesc de scurt metraje, unde lucrurile stau ceva mai bine. Eu am regizat un film independent, Acasa care e facut din eforturile personale ale echipei, dintr-o pelicula pe care am primit-o si din ajutorul si productia Hi Film – casa Adei Solomon. Cu banii investiti de ea, fara implicarea CNC. Cu multi oameni care au lucrat gratis. Alexandra lui Radu Jude, film independent. Ca sa nu mai zic si de Marilena de la P7, un caz celebru, si asa mai departe… Remarcati ca toate trei sunt produse de Hi Film, si la fel ei au mai produs Networking Friday, tot independent al lui Razvan Radulescu si cred ca au mai fost… Catalin Leescu care a facut cateva filme idependente…

PAUL NEGOESCU la filmarile pentru Renovare.

Emanuel: Deci lucrurile incep sa se miste…
Paul: Da, la scurt metraj chiar e si mult mai simplu, dar au inceput sa se miste si la lung metraj. Anul acesta asteptam 2-3 filme independente… e excelent. Evident, nu putem face aceasta Gala anual, pentru ca nu exita atatea filme independente bune anual. Chiar si la Gopo e greu sa alegi an de an cateva filme pentru nominalizari, daramite in cazul nostru. Dar o data la 3 ani, sau chiar 2 ani se poate face.

Emanuel: Ai spus mai devreme despre Timishort. Spune-mi cate ceva despre acest proiect si zi-mi ce filme vom putea vedea la Timisoara in luna mai.
Paul: Pai a aparut printr-o coincidenta cand am fost anul trecut la Berlin, am cunoscut-o pe Andreea Dinca, referent la ICR Berlin, ea fiind originara din Timisoara. Ne-am intalnit, ne-am imprietenit si ea a venit la un moment dat in Bucuresti. Ne-am intalnit la o cafea, mai multi, practic echipa care a fost la Berlin, si ea ne-a spus ca in Timisoara nu prea exista evenimente de acest fel, festivaluri, evenimente cinematografice si ca ar vrea sa organizeze o proiectie de scurt metraje care sa ajunga si la publicul timisoarean, pentru ca merita. Si m-am gandit, de ce nu facem un festival de film in Timisoara… mie imi venise in minte un joc de cuvinte de care eram foarte mandru… Timisoara Short Film Festival si a iesit Timishort Film Festival… Pentru ca tot avem un titlu care se potriveste atat de bine. Am zis sa facem un festival, pentru ca eu chiar ma gandeam la Timisoara ca este al doilea sau al treilea oras mare al tarii dupa Bucuresti, este un centru universitar enorm, un centru cultural puternic. E un oras placut. Iti place sa pierzi timpul si sa te plimbi pe strazi. Dupa am aplicat la CNC, ne-au dat niste bani, deocamdata doar astia ii avem sa facem festivalul. Ne-a mai ajutat Institutul Cultural Roman, Grupul Rotaract, RCS / RDS, si alte cateva firme si institutii care ne-au ajutat sa ne completam bugetul. Avem putin bani, dar mult entuziasm si vrem sa facem cu putinii bani pe care ii avem o editie decenta care sa stea in picioare. Avem o selectie de filme foarte bune, de care sunt foarte mandru. Am terminat de curand selectia. Avem 16 filme, 2 filme romanesti in premiera mondiala, unul este Cealalta fiica de Stefan Muneanu care este student in anul IV la UNATC, un film care nu a fost dat la CineMAiubit din motive de cenzura a scolii. Si Inainte si dupa al lui Andrei Cohn, debutul lui in scurt metraj. In afara de astea, avem 10 premiere nationale, iar Festivalul Next a premiat doua filme care erau si in selectia noastra, si a trebuit sa le dam la o parte, chiar daca sunt filme foarte bune, pentru faptul ca au luat premiu deja la NexT si ar fi fost ciudat sa ia premiu si la noi, asa ca le-am inlocuit cu alte doua filme.

PAUL NEGOESCU la yachting (foto arhiva personala Paul Negoescu).

Emanuel: Mi-ai spus ca esti pasionat de yachting. Spune-mi cate ceva despre acest sport… ai fost in competitii? E un hobby?
Paul: Pai a pornit nu neaparat ca un hobby, dar ca o curiozitate, pentru ca la 9 ani cand m-am apucat de sportul asta nu stiam ce inseamna yachting. Cand eram mic, m-am dus la multe sporturi, la care eram un anti-talent desavarsit. Am incercat patinaj, tenis, inot, fotbal, scrima, baschet, karate… le-am incercat pe toate… nu ma pricepeam la nimic. Si sora mea, care este mai mare decat mine, s-a inscris la un club de yachting, si a ajuns acolo pentru ca tatal meu avea o colega de birou al carui tata era antrenor de yachting. Si sora mea a ajuns acolo si imi tot povestea, ca a ajuns sa se dea cu barca, ca au mers pana la o insula si inapoi, si i-a placut si au facut un concurs cu ceilalti membri din club… cine ajunge cel mai repede la insula… si ca i-a batut. Si eu nu reuseam sa vizualizez ce inseamna asta… cum i-a batut, cum arata o barca, cum sta ea in barca… Si m-am dus s-o vad la un antrenament si m-am cocotat intr-un copac de pe malul Herastraului, ea stia ca sunt acolo ca mersesem impreuna si m-am cocotat acolo mai mult ca sa nu-i stau in drum. Am stat o zi intreaga in copac si m-am uitat la ce a facut pe mal. Cum si-a pregatit barca, cum s-a dus pe apa.. si la sfarsit eram foarte entuziasmat de ce facea, si antrenorul ei m-a vazut ca sunt interesat, si m-a intrebat daca vreau sa vin. Eu am spus un “da” foarte entuziasmat, si tin minte ca era duminica, iar antrenamentele se faceau in fiecare zi, mai putin lunea. Si m-a chemat marti. Si am stat ziua aia de luni, n-am fost om, ca abia asteptam sa vina ziua de marti. Si am inceput asa, ca un copil care face un sport, mi-a placut, ma tot duceam, am crescut, am inceput sa ma mai pricep un pic, am participat la concursuri, am ajuns in “plutonul fruntas” ca sa spun asa. La primul campionat national am iesit pe locul 17 din 56 de barci. Practicam sportul atunci de un an, si aveam 10 ani. Si a inceput sa-mi placa, am perseverat. Am ajuns vice-campion national la juniori, am participat la concursuri in strainatate, apoi am fost vice-campion national la seniori, am ratat titlul in ultima etapa, la mustata. Si te prinde “drogul asta”. Si abia astepti sa se incalzeasca vremea sa poti iesi iar pe apa.

PAUL NEGOESCU la yachting (foto arhiva personala Paul Negoescu).

Emanuel: Te-ai gandit sa faci un film pe tema asta, avand in vedere ca iti place atat de mult?
Paul: Da, am si facut la un moment dat un fel de videoclip la un concurs de catamarane, videoclip pe care clubul nostru vroia sa-l foloseasca in scopuri de PR, sa vada sponsorii ce ocazie au sa investeasca in yachting. Si a fost destul de dragut. Mi-am dorit sa fac un documentar la un moment dat, chiar imi construisem o carcasa din Plexiglas transparent, in care sa inchid camera cu scoci, pentru a putea filma si din apa. Dar nu mai stiu de ce n-am mai facut asta… lenea poate sau poate faptul ca n-aveam o idee foarte clara in cap… Acum pot sa spun ca scriu un scenariu care are legatura cu yachtingul, dar nu se vede deloc, pentru ca se petrece intr-o camera. E o sedinta a Biroului Federal al Federatiei Romane Yachting. Singurul moment in care exista ocazia sa se vada barcile este un moment in care membrii Biroului Federal, care discuta in acea sala de sedinta, se uita pe un monitor, pe youtube, la un filmulet de la ceremonia de premiere de la Campionatul National. Totul este filmat pe mal, se vede podiumul de premiere si se vede intr-un colt o barca. Este intr-un fel ironic, sa fie un film care sa aiba subiect yachtingul si sa nu se vada nici o barca, decat pe youtube, un coltisor. Ma amuza foarte tare ideea asta. Probabil spectatorii vor fi foarte enervati (rade).

PAUL NEGOESCU la yachting (foto arhiva personala Paul Negoescu).

Emanuel: Deci urmatorul proiect sa inteleg ca este acest lung metraj?
Paul: Este unul dintre proiecte, nu stiu daca este chiar urmatorul, sau viitorul. Am avut mult proiecte viitoare care nu s-au realizat, asa ca nu stiu. Poate peste o saptamana imi trece (rade). Am avut multe proiecte care “mi-au trecut”, cum a fost si SF-ul. Atunci cand am vorbit ultima data, era urmatorul proiect, apoi n-a mai fost. Mai am un scenariu de scurt metraj pe care vroiam sa-l fac independent, pe tema relatiei tata-fiu. Este independent, pentru ca am deja pelicula, ramasa de la o alta filmare, am echipa care ma sustine, mai imi trebuie o locatie si niste actori, atata tot.

Emanuel: In final, cateva cuvinte pentru vizitatorii site-ului CineFan.ro…
Paul: Pentru vizitatorii CineFan.ro: mergeti la film cat mai mult, indiferent ca e film bun sau film prost, mergeti si vedeti-l in sala de cinema. E important sa se stie ca un film se vede in sala de cinema, nu se pirateaza de pe net.

Emanuel: Multumesc
Paul: Si eu

In 2004 si-a facut debutul in lung metraj cu Milionari de weekend, dupa un scenariu de Mihai Arghiropol si Catalin Saizescu. Filmul a primit Premiul juriului la Festivalul de film de la Dakar, premiul UARF pentru debut in lung metraj.

CATALIN SAIZESCU (Foto de Cristofor Lazarescu).

In 2008 a montat piesa Se iubesc de Piere Palmade si Muriel Robin, o adaptare de Ania Cazan, cu Costi Dita / Damian Oancea si Casiana Suteu / Oana Radu pusa in scena in Club Spice.

Intre 2001 si 2007 a fost producator executiv al mai multor videoclipuri muzicale pentru formatii ca Vita de Vie, Parazitii, Papa Jr.& Monik, Nemos, Dj Vasile, Margineanu WYD.

In 2004 a fost producator si producator executiv al lung metrajului Pacala se intoarce in regia lui Geo Saizescu.

Catalin Saizescu a avut si cateva apartitii ca actor in lung metraje, printre care in Milionari de weekend (rolul Benzinarului) si in Lotus (2004, r. Ioan Carmazan).

Miercuri 1 aprilie 2009 IIFF – Festivalul International de Film de la Iasi a lansat primul program al sau, Programul CineFAN care se desfasoara intre 1 aprilie si 1 iulie 2009. Programul CineFAN are ca scop realizarea de intalniri ale publicului festivalului IIFF cu tinerii regizori romani si filmele lor si a-i reapropia pe acestia de filmul romanesc.

Prima gazda a acestei manifestari culturale a fost Colegiul National, unde regizorul Catalin Saizescu si directorul de imagine Tudor Mircea au prezentat elevilor lung metrajul lor, Milionari de weekend.

Iata si un interviu acordat de Catalin Saizescu CineFan-ilor.

Impreuna cu regizorul CATALIN SAIZESCU (Foto de Cristofor Lazarescu).

Emanuel Lazarescu: Ai avut onoarea sa deschizi Programul CineFan. Cum te-ai simtit in aceasta seara aici la Colegiul National?
Catalin Saizescu: E adevarat ca e vorba de o onoare, pentru ca – si vorbesc foarte serios acum – ceea ce incepe sa se miste aici la Iasi cu Asociatia Romana de Film Independent, dezvoltarea acestui Program CineFan pentru cinematori, pentru readucerea in sala si reobisnuirea publicului tanar din Romania cu filmul romanesc este un lucru la care nu mai speram de mult. Da, pentru ca in urma cu 7 ani cand incepusem sa lucram la Milionari de weekend, chiar la scenariu, ne gandeam ca la momentul respectiv peisajul cinematografic romanesc era invadat numai de filme de autor in detrimentul publicului. Adica publicul are nevoie de comedie, are nevoie de filme de aventura, are nevoie de eroi si nu zic ca nu trebuie sa existe aceste filme de autor, filme de stare… la care poate ca ma gandesc si eu. Dar ma simteam oarecum asa… obligat ca fiind unul din breasla care trebuie sa faca ceva si pentru public si…

Emanuel: Ti-a reusit…
Catalin: Nu stiu, asta o spune publicul, o spui tu… o s-o spun mai putin eu, pentru ca incerc sa raman modest si sa nu ma bat cu pumnii in piept pentru niste lucruri pe care le-am facut la momentul respectiv visand cu ochii deschisi si crezand ca tot ce zboara se mananca si ca traim intr-o lume buna care incerca sa faca lucruri din ce in ce mai bune…

Emanuel: Cum ti s-a parut atmosfera de azi? E prima experienta de genul asta, interactionare cu publicul?
Catalin: Nu. La momentul cand lansam filmul, in 2004 am asistat la cateva reactii pentru ca testam pulsul salii. Tin minte ca imi pusesem fularul la gura, o caciula pe cap si asteptam sa aud opiniile la rece ale oamenilor care ieseau de la Scala. Sincer iti spun. Asta n-am mai zis-o niciodata. Si incercam sa ma furisez pe langa oameni, chiar la iesire, sa aud reactiile. Stii ca atunci reactioneaza lumea “Mama, e bun.” “Vai ce de rahat” etc (radem amandoi). Dar am auzit lucruri misto. Si asta nu o zic asa, ca puteam sa nu amintesc, dar chiar am auzit pareri de genul “Wow, nici nu-ti vine sa crezi ca e romanesc”… adica pareri imbucuratoare si am crezut ca intr-adevar se poate intampla ceva. Dar la cat de greu a fost si cat m-am zbatut si cate contre am intampinat in crearea filmului asta, la un moment dat am ramas asa destul de scarbit pot spune. Drept pentru care m-am si indepartat putin de cinema si de un sistem care naste… cum sa zic… monstri. Si nu e neaparat vorba de somnul natiunii, ci e vorba de niste credite si de niste bani si totul se invarte in jurul unor bugete si toti sar sa te muste… exact ca o haita de caini care se arunca pe un os. Oarecum putin scarbit de chestia asta, m-am retras si am preferat sa lucrez cu actorii, sa fac productie si sa schimb un pic…

Emanuel: Atunci sa te intreb “ce ai facut in ultimii 5 ani?”
Catalin: In ultimii 5 ani am facut doi copii (rade). Am produs un film, Pacala se intoarce. Am mai produs si alte videoclipuri, spoturi si filme documentare, dar n-am mai pus in practica un alt film de lung metraj.

Emanuel: De ce? Din cauza celor spuse mai sus cu scarba fata de sistem?
Catalin: Da, cred ca in mare parte din cauza asta…

Emanuel: Te-am auzit acum la intrebarile publicului… si m-a speriat putin raspunsul tau la intrebarea referitoare la urmatorul proiect. Pentru ca eu intotdeauna am sperat ca dupa Milionari de weekend (si inca mai sper la un director’s cut, am sa te bat la cap pana faci acest lucru), asa, am fost putin speriat ca ai spus ca vei adopta un stil mai special, vei face un film de festival… eu speram sa mai vedem de la tine un film de actiune…
Catalin: Nu este vorba neaparat de un film “de festival” dar conteaza si experienta acumulata… Pentru ca vrei nu vrei, trec anii peste tine si se schimba intr-un fel conceptual. N-am renuntat la public si tot ce va insemna film de acum incolo va fi pentru public. Dar e vorba poate si de continut, de forma. De continut versus forma.

Emanuel: Imi poti spune ceva despre aceste proiecte? Acum am inteles ca ai in proiect un scurt metraj…
Catalin: Da, asa este. Am un scurt metraj care este o frantura dintr-o piesa de teatru pe care am montat-o, este vorba de relatia de cuplu, si este o ipostaza din viata unui cuplu.

Emanuel: Sa inteleg ca aceasta este intoarcerea lui Catalin Saizescu, mult asteptata de catre fani? Inclusiv de mine…
Catalin: Multumesc, esti un dragut. Nu stiu care va fi. Poate ca asta. Si proiectul de lung metraj, unde caut sa lucrez cu niste oameni pe scenariu, niste oameni cu care sa fiu pe aceeasi lungime de unda.

Emanuel: Lung metrajul cand crezi ca va fi gata? Prin 2011?
Catalin: Poate si mai devreme…

Emanuel: Imi poti spune ceva despre el? Macar ideea?
Catalin: Nu (rade).

Emanuel: Asta sa nu ti-o fure altcineva?
Catalin: Da (radem amandoi). Nu, dar iti promit ca vei fi primul cu care voi vorbi in momentul in care ideea se va concretiza.

Emanuel: Oricum, pana atunci voi veni pe platouri la scurt metraj, pentru ca vizitatorii nostri trebuie sa fie informati.
Catalin: OK, sigur.

Emanuel: Cum ti se pare ideea cu Programul CineFan, cu festivalul pe care il initiem azi?
Catalin: Exact asa cum am si inceput sa vorbesc la inceputul interviului, e laudabil tot ce faceti voi aici. Si am fost cu sufletul direct la Iasi din momentul cand mi-a propus Ciprian.

Si legat de site-ul Cinefan? Cum ti se pare?
Catalin: Sunt un fan al vostru. La fel cum tu esti fanul meu (radem amandoi). Si de aceea am si tinut sa ajung astazi, desi e 1 aprilie, nu-i nici o pacaleala. Si uite ca s-a intamplat. Si cred au decurs toate asa cum trebuia.

Emanuel: Ai fost suprins de invitatie?
Catalin: Nu, ma asteptam (radem amandoi).

Emanuel: Au trecut 5 ani de la premiera Milionarilor. Am vazut ca te-ai amuzat la film. Azi ai revazut filmul ca un spectator, sau si cu un ochi critic?
Catalin: L-am vazut ca spectator. Am vazut niste poante pe care intre timp le uitasem si m-am distrat ca imi aduceam aminte si cum a fost la filmari… ma zgariam pe ochi la niste chestii care stiu ca… asta e… si ce sa zic, a fost foarte OK (rade).

Emanuel: In final cateva cuvinte pentru vizitatorii CineFan.ro…
Catalin: Ati intrat, sunteti ai nostri! Gata! (radem amandoi).

Emanuel: Mersi mult!
Catalin: Si eu.