You are here
Home > Berlinale > Pozitia copilului: Reactiile presei internationale

Pozitia copilului: Reactiile presei internationale

Pozitia copilului, in regia lui Calin Peter Netzer, a fost primit cu aplauze la premiera mondiala de luni, 11 februarie, in competitia Festivalului International de Film de la Berlin, presa internationala incluzandu-l printre favoritii editiei.

„In sfarsit! Un favorit la Ursul de Aur”, titreaza cotidianul german Die Welt, laudand forta scenariului, viziunea regizorala si performanta Luminitei Gheorghiu in rolul unei mame care incearca sa recastige controlul asupra vietii fiului ei (Bogdan Dumitrache). „Filmul este portretul unei tari si profilul psihologic al unei obsesii”, noteaza publicatia.

The Hollywood Reporter remarca, la randul sau, excelenta interpretare a actritei Luminita Gheorghiu, care „straluceste in rolul unei mame posesive care incepe sa se precipite atunci cand fiul ei adult accidenteaza un copil”. „Dupa Paulina Garcia din filmul chilian Gloria, si in asteptarea lui Catherine Deneuve in On My Way, competitia Berlinalei aduce un alt tribut unei actrite puternice, Luminita Gheorghiu”. Publicatia americana apreciaza si scenariul scris de Razvan Radulescu si Calin Peter Netzer, „admirabil construit, cu momente de umor care echilibreaza un final cu adevarat dramatic”, interpretarea lui Bogdan Dumitrache si a Ilincai Goia, precum si felul „bland si sigur al lui Netzer de a dirija performanta remarcabila a lui Gheorghiu”.

Criticul Jay Weissberg, de la Variety, considera ca Pozitia copilului este unul dintre cele mai puternice scenarii care poarta semnatura Razvan Radulescu din ultima vreme si descrie filmul ca pe o „disectie a monstruoasei iubiri materne” si „o satira taioasa la adresa noilor imbogatiti ai Romaniei (tipologia nu se limiteaza la o singura tara), o clasa obisnuita sa mascheze adevaruri si sa se asigure ca lumea se da din calea lor cand apar conflicte”.

Impresionati de film au fost si criticii britanici de la Cine-Vue.com. In opinia lor, Calin Peter Netzer „permite camerei de filmat sa o urmareasca pe Cornelia cu o privire atat de intruziva si de intensa incat, la inceput, filmul are alura unei anchete a politiei, care inregistreaza toate dovezile si momentele acestui tragic eveniment. Reusind sa transmita angoasele interioare si starea fragila a remarcabilei protagoniste, dar si ale actorilor din rolurile secundare, Pozitia copilului este un film in care mocneste conflictul domestic si care te sufoca aproape cu senzatia lui puternica de urgenta”, noteaza site-ul britanic, elogiind „fenomenala interpretare” a Luminitei Gheorghiu.

Pozitia copilului concureaza la Ursul de Aur cu alte 18 pelicule. La proiectia oficiala de la Berlinale Palast au luat parte actorii Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache, regizorul Calin Peter Netzer, co-scenaristul Razvan Radulescu, directorul de imagine Andrei Butica, monteurul si sound-designer-ul Dana Bunescu, scenografa Malina Ionescu, inginerul de sunet Cristian Tarnovetchi si producatoarea Ada Solomon.

Iata doua imagini de la Premiera de Gala de ieri de la Berlinale.

Foto: Emanuel Lazarescu / CineFan.ro / Toate drepturile rezervate. Folosirea acestor imagini in alte publicatii online sau presa scrisa fara acordul CineFan este interzisa.

Echipa filmului in fata Palatului inainte de inceperea proiectiei de gala.

Peter Calin Netzer, Luminita Gheorghiu si Bogdan Dumitrache pe covorul rosu.

Lasă un răspuns

Top