Una dintre surprizele pe care ni le-a oferit Berlinala din acest an este debutul in regie al unui actor care mie imi este foarte drag – Joseph Gordon-Levitt.

Actorul cu nume complicat de pronuntat a jucat in numeroase filme si seriale TV (unii dintre voi il cunosteti ca “tipul ala din A treia planeta de la soare”, altii ca “ala din 10 Things I Hate About You sau (500) Days of Summer”, cativa dintre voi din “The Lookout” si majoritatea dintre voi probabil ca Robin din “The Dark Knight Rises”).

Acestea fiind spuse, Joseph a crescut in ochii mei si mai mult dupa ce am vazut debutul sau in regie, Don Jon’s Addiction.

Filmul este o comedie despre un tip care agata fete in club cu usurinta si la fel de usor ii trec prin pat ori de cate ori simte nevoia. Si o simte cam des. Dar adevarata lui pasiune ramane insa pornografia de pe net. Dependenta sa de site-urile porno nu inceteaza nici cand intalneste fata aparent perfecta (interpretata de Scarlett Johansson).

Comedia, la prima vedere foarte simplista, reuseste sa ridice cateva semne de intrebare la adresa relatiilor dintre oameni, a influentei media asupra noastra si la ce inseamna pentru unii satisfacerea nevoilor personale.

Filmul beneficiaza de doua prezente feminine foarte bine alese: Scarlett Johansson si Julianne Moore care isi duc cu bine rolurile. O surpriza totata a filmului a fost aparitia lui Tony Danza (va mai aduceti aminte serialele Taxi sau Cine-i seful? / Who’s the Boss?) care in film il interpreteaza pe tatal lui Jon si o face exemplar. Actorul arata extraordinar la cei 62 de ani ai sai.

Doua cameo-uri au facut sala de la Berlin sa aplaude: Channing Tatum si Anne Hathaway au aparut in film ca actorii dintr-o comedie romantica de duzina la care personajul nostru principal este tarat de prietena lui cea noua. Plictiseala lui la “filmele romantice idioate” a fost bine primita de presa care, dupa cum stim, nu prea inghite acest gen de filme siropoase.

Don Jon’s Addiction mai are ceva pana sa-si intalneasca publicul larg: dupa spusele regizorului la conferinta de presa de azi filmul trebuie sa treaca iar prin camera de montaj pentru a se mai “taia” din secventele deochiate pentru a primi un rating R (Restricted in SUA – la noi echivalentul ar fi IM 18 – Interzis minorilor).

Iata cateva declaratii de la conferinta de presa:

Joseph Gordon Levitt despre originea povestii: “Am dorit sa spun o poveste despre dragoste. Si despre lucrurile care stau in calea dragostei, despre felul in care oamenii se judeca si se compara intre ei, cu asteptarile pe care le au unii de la altii. Inveti despre aceste asteptari din diverse locuri: de la familie, de la prieteni, de la biserica sau din media. Si asta m-a fascinate dintotdeauna: felul in care media are impact asupra perspectivei noastre despre anumite lucruri. Am crezut ca o poveste despre un tanar care se uita la prea multa pornografie si una despre o tanara care se uita la prea multe filme romantice ar fi un mod amuzant de a explora aceste teme.”

Intrebat care este genul mai apropiat de inima lui, filmele mici independente sau cele cu bugete mari, Gordon-Levitt a spus: “Este un lucru interesant ce inseamna de fapt aceasta diferenta. Pentru mine, cel mai important nu este bugetul unui film sau de unde vin banii, ce e important pentru mine sunt intentiile regizorului si ce se intampla la platou. E important despre ce este filmul si de ce lucram la noi. De exemplu, lucrul la The Dark Knight Rises a fost de proportii – nu gasesti ceva mai mare decat asta din punct de vedere al productiei. Dar Christopher Nolan nu incearca doar sa castige bani, ci el spune povesti in care crede si sunt apropiate de inima lui. Si mai gasesc si alte exemple de regizori care fac filme cu bugete mult mai mici. Deci nu e importanta dimensiunea proiectului in sine ci cine o face si de ce o face. Don Jon’s Addiction l-am realizat independent, cu un buget foarte mic, dar am dorit sa-l fac din aceleasi motive pentru care am facut The Dark Knight Rises, Looper sau Lincoln – pentru ca am crezut in poveste, pentru ca consider ca este un film bun si imi place sa spun povesti bune prin intermediul filmelor.”

Despre umorul din film, Gordon-Levitt a declarat: “Temele filmului – cum media are impact asupra vietilor noastre – este un subiect greu. Dar nu am vrut sa fac un film greu, este un film! Pot scrie un eseu daca vreau sa-l fac foarte greu accesibil. Consider ca umorul si comedia este cateodata cel mai buna varianta pentru a aborda lucruri serioase. De exemplu: Dr. Strangelove – unul dintre filmele mele preferate din toate timpurile. Trateaza lucruri serioase, dar este extrem de amuzant! Sau un exemplu recent – Django Unchained. Tarantino vorbeste despre niste lucruri serioase precum rasismul, clasele sociale si brutalitatea si le combina intr-un mod foarte entertaining. Abordarea asta am dorit-o si eu la filmul meu. Nu am vrut ceva realist si greu de inteles, am vrut ceva simplu si amuzant.”

Intrebat care au fost regizorii care l-au influentat in acest proiect, Joseph Gordon-Levitt a raspuns: “Mike Nichols, Tarantino, fratii Coen – toti fac filme cu un anumit ton si cu un anumit umor, chiar daca nu este intotdeauna comedie pe fata. Dar probabil influenta majora asupra mea au avut-o regizorii cu care am lucrat pana acum. Pentru ca asa am invatat cum sa fac privindu-i pe altii, in diferite proiecte. I-am spus lui Christopher Nolan ca vori regiza un film, si a fost un sustinator al meu si m-a incurajat. M-a bucurat foarte mult! M-a sfatuit in anumite aspecte.”

Iata doua imagini cu Joseph Gordon-Levitt la Berlinale 2013.