You are here
Home > Featured > Geraldine Chaplin la TIFF 2012

Geraldine Chaplin la TIFF 2012

Una dintre figurile distincte ale cinematografiei ultimelor decenii, Geraldine Chaplin, este celebrata la cea de-a 11-a editie a TIFF-ului.
 
Celebra actrita va primi in aceasta seara Premiul pentru intreaga cariera oferit unei personalitati din cinematografia mondiala.
 
Pe 31 iulie 1944, Geraldine Chaplin se nastea in familia celui pe care presa internationala il numea deja, fara rezerve, cel mai mare star de film din lume. Era cel de-al patrulea copil al lui Charlie Chaplin si primul dintre cei opt pe care legendarul actor i-a avut cu cea de-a patra sotie, Oona O’Neill, fiica dramaturgului Eugene O’Neill. De-a lungul vietii, asemanarea izbitoare cu tatal ei si numele Chaplin aveau sa atraga o atentie considerabila asupra sa.
 
Cel care a adus-o pentru prima data in fata camerei de filmat, intr-un rol minor din Limelight (1952), a fost chiar tatal ei. De atunci au trecut 60 de ani si peste 100 filme. In tot acest timp, Geraldine Chaplin si-a construit propria identitate, diferita de a parintelui ei, si o cariera impresionanta.
 
Aerul enigmatic si vulnerabil, privirea patrunzatoare si forta interioara pe care o emana au propulsat-o in roluri dramatice de substanta, in filmele unor cineasti precum David Lean, Robert Altman, Pedro Almodovar, Carlos Saura, Claude Lelouch, Martin Scorsese, Alain Resnais, Jacques Rivette sau Franco Zeffirelli.
 
Geraldine Chaplin si-a petrecut doar primii opt ani din viata in orasul natal, Santa Monica (California), „vanatoarea de vrajitoare” a erei McCarthy fortand mutarea intreagii familii in Elvetia.
 
Pentru ca visa sa fie balerina, a studiat la Royal Ballet School din Londra, insa a realizat in cativa ani ca prestatiile ei sunt mediocre si ca „nu poti fi mediocru cand porti numele Chaplin”.
 
Cealalta optiune era actoria – meseria in care numele i-ar fi deschis enorm de multe usi. Ceea ce s-a si intamplat, povesteste adeseori actrita in interviuri. La scurt timp, in 1965, aparea pe afis langa Jean-Paul Belmondo, in Par un beau matin d’été (r. Jaccques Deray), si alaturi de Omar Sharif in imensul succes Doctor Jivago (r. David Lean). Ecranizarea dupa romanul lui Boris Pasternak i-a adus si prima nominalizare la Globurile de Aur din cariera.
 
In 1967, a inceput cea mai prolifica si interesanta perioada din cariera actritei, marcata de intalnirea cu regizorul spaniol Carlos Saura. E anul in care a debutat relatia lor si s-a lansat celebrul thriller psihologic Peppermint Frappé (Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin), in care actrita este tinta obsesiei unui barbat.
 
Au urmat Ana and the Wolves (1973), Cría cuervos (Premiul Special al Juriului, Cannes, 1976), Elisa, vida mia (1977) sau Mama cumple cien anos (1979), filme care i-au consolidat reputatia de actrita exigenta si de o profunzime rara.
 
Fluenta in spaniola, franceza si engleza, Geraldine Chaplin s-a miscat cu usurinta intre cele trei cinematografii. In aceeasi perioada, impresionat de talentul ei, cineastul american Robert Altman i-a oferit un rol de reporter BBC in Nashville (1975), care i-a adus o nominalizare la Globul de Aur pentru Cea mai buna actrita in rol secundar.
 
A distribuit-o apoi in Buffalo Bill and the Indians (1976) si A Wedding (1978), iar ca producator – in Welcome to L.A. (nominalizare la BAFTA, 1976) sau Remember My Name (1978), ambele regizate de Alan Rudolph. Cu rolul sotiei criminale din Remember My Name, Chaplin a primit elogii in presa, partener de platou fiindu-i Anthony Perkins.
 
Filmografia ei cuprinde roluri remarcabile si in L’amour par terre (r. Jacques Rivette), La vie est un roman (r. Alain Resnais), The Age of Innocence (r. Martin Scorsese), Jane Eyre (r. Franco Zeffirelli), Hable con ella (r. Pedro Almodovar), En la ciudad sin limites (r. Antonio Hernandez) – premiul Goya pentru Cea mai buna actrita in rol secundar – sau filmul horror El Orfanato (r. Juan Antonio Bayona).
 
In 1992, a fost pusa in ipostaza inedita de a o juca pe bunica sa, Hannah Chaplin, in filmul biografic despre tatal ei, Chaplin, regizat de Richard Attenborough. Interpretarea i-a adus inca o nominalizare la premiile Globul de Aur.
 
La TIFF 2012, spectatorii au putut-o vedea si aplauda pe Geraldine Chaplin in cateva dintre filmele sale, inclusiv intr-unul dintre cele mai recente, Et si on vivait tous ensemble? (r. Stephane Robelin, 2011), in care apare alaturi de Jane Fonda si Pierre Richard.
 
Iata cateva imagini cu Geraldine Chaplin la TIFF 2012.

Geraldine Chaplin la proiectia de ieri a filmului lui Tudor Giurgiu, Despre oameni si melci.

Geraldine Chaplin la conferinta de presa de azi.

Impreuna cu Geraldine Chaplin la TIFF 2012.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top