You are here
Home > Featured > Claude Lelouch la TIFF: “Se spune ca cinemaul este a 7-a arta, pentru mine este prima”.

Claude Lelouch la TIFF: “Se spune ca cinemaul este a 7-a arta, pentru mine este prima”.

Cariera impresionanta a renumitului regizor francez Claude Lelouch (74 de ani), unul dintre invitatii de marca ai TIFF 2012, a fost celebrata miercuri, 6 iunie.

Cineastul a primit Premiul pentru intreaga cariera in cadrul proiectiei speciale a filmului sau, Un barbat si o femeie / Un homme et une femme, organizata in onoarea sa la Cinema Florin Piersic, de la 20.30. Filmul de dragoste premiat cu Palme d’Or şi cu doua Oscaruri, in 1966, l-a propulsat printre cele mai influente nume ale cinematografiei europene.

Claude Lelouch s-a intalnit de dimineata cu presa sosita la festival, si cu publicul la TIFF Lounge (Piata Unirii), de la 17.00, intr-o discutie moderata de Mihnea Maruta.

Claude Lelouch practica un tip de cinema deopotriva popular si de autor, Un barbat si o femeie aducand in sali, la vremea sa, nu mai putin de 4 milioane de spectatori. Un succes imens de casa si de critica a fost si musicalul epic Unii si altii / Les uns et les autres, premiat la Cannes in 1981 si proiectat la TIFF, in sectiunea 3X3 dedicata regizorului. In film joaca si Geraldine Chaplin, celalalt mare invitat la editiei din acest an a TIFF.

Al treilea titlu din 3X3 le revede pe toate celelalte – documentarul De la un film la altul / D’un film a l’autre, lansat anul trecut, trece prin toate cele 43 de filme ale sale si prin cei 51 de ani de cand a infiintat casa de productie Les Films 13.

Iata in continuare cateva declaratii de la conferinta de presa si de la TIFF Lounge, precum si imagini de la cele trei evenimente de ieri.

Foto de Emanuel Lazarescu / CineFan.ro / Toate drepturile rezervate.

“Cinematograful este cel mai bun lifting. Cand vad regizori mai in varsta decat mine care fac in continuare filme bune, ma incurajeaza sa fac si eu in continuare. Cinematograful imi da energia sa ma trezesc in fiecare dimineata la ora 5”.

“Cred ca dragostea este drogul cel mai greu de gasit si cel mai scump. Are efecte colaterale. Si este genul cel mai des utilizat in cinema. Exista 4 mari subiecte in viata noastra: iubirea, munca, familia, prietenia. Viata este o mare calatorie in singuratate si s-au inventat o groaza de jocuri pentru a sparge aceasta monotonie. Dintre toate acestea, dragostea are cel mai mare succes. Cand spui o poveste de dragoste, spui povestea lumii.”

Intrebat cum ii place la noi in tara si ce l-a facut sa revina de atatea ori la noi, regizorul a raspuns: “Am venit aici prima data din motive „rele”. Cand pregateam productia la Ces amours-la / Iubiri din trecut bugetul calculat in Franta era prea scump. Si am venit aici (in Romania – n.r.) ca mi s-a spus ca e mai ieftin. Intotdeauna cand te confrunti cu ceva nou se pot intampla doua lucruri: sa fie mai mult decat te asteptai – si este inceputul fericirii, sau poate fi mai putin decat te asteptai – si este inceputul tristetii. La mine a fost inceputul fericirii. M-am indragostit de acesta tara si de aceea sunt aici.”

“Se spune ca cinemaul este a 7-a arta, pentru mine este prima. Pentru ca este la indemana tuturor. Daca esti curios, esti cineast. In aceste vremuri, oricine poate fi cineast. Poate filma cu camera video, cu telefonul, etc.”

“Am vazut la Cannes filmul lui Mungiu (Dupa dealuri – n.r.). Este admirabil. Mungiu a inteles ca planul-secventa este aristocratia in cinema. Ca nu poti trisa in planul-secventa. Spre finalul filmului sunt doua-trei planuri-secventa care ne fac sa nu mai fim la cinema, ci in acea viata.”

“Singurul critic care conteaza este timpul. Stiti, criticii sunt ca prognoza meteo, se inseala de multe ori”.

Regizorul a mai fost intrebat si ce trebuie sa contina un articol despre film. Acesta a raspuns: “Astept sa nu mi se spuna povestea. Trebuie sa fi liber in minte cand intri la un film. Cronicile bune sau rele la un film trebuie citite dupa ce vezi filmul. Atunci esti la egalitate. O critica rea iti strica filmul, iar dupa o critica buna risti sa fi dezamagit de film. Urasc sa stiu lucrurile dinainte. Acest lucru iti reduce savoarea judecatii personale. Eu nu citesc cronicile decat dupa ce vad filmul. La festivaluri este minunat ca sunt multe filme si ajungi in sala de multe ori fara sa stii ce film vezi. Fericirea daca exista este aceea a surprizei. Imi place sa merg la cinema, ca atunci cand ma duc la femei.”

Si a urmat o intrebare “rautacioasa”, cum a cerut regizorul sa-i fie adresata… si acesta a sosit: “Va mai duceti la femei?”. Raspunsul a fost “Da desigur. Ma duc la cinema si la femei” in rasul celor prezenti.

Claude Lelouch la conferinta de presa de dimineata de la Bastionul Croitorilor (ora 10,30).

Impreuna cu Claude Lelouch dupa conferinta de presa.

Claude Lelouch la TIFF Lounge (ora 17,00).

Discutia a fost moderata de Mihnea Maruta. Traducerea a fost asigurata de Ozana Oancea.

Printre cei care l-au ascultat pe Claude Lelouch la TIFF Lounge s-a aflat si criticul de film Irina Margareta Nistor.

Cinema Florin Piersic: spectatorii se inghesuie la proiectia filmului Un barbat si o femeie (ora 20,30).

Soseste Claude Lelouch la Cinema Florin Piersic.

Regizorul este intampinat de directorul artistic al TIFF Mihai Chirilov, de criticul de film Magda Mihailescu si de Ozana Oancea.

Claude Lelouch si Mihai Chirilov.

Claude Lelouch, Magda Mihailescu, Mihai Chirilov.

Inainte de a i se oferi Premiul pentru intreaga cariera Magda Mihailescu face o trecere in revista a carierei cineastului.

Claude Lelouch si Premiul pentru intreaga cariera. Regizorul a spus „de maine va sta langa Oscaruri.”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top