You are here
Home > Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara > Weekend la FDFAC 2011: Ziua Ucrainei si Ziua Bulgariei

Weekend la FDFAC 2011: Ziua Ucrainei si Ziua Bulgariei

Sambata

Ziua de sambata la FDFAC a stat sub semnul bucatariei si cinematografiei ucrainiene.

A inceput cu o serie de scurt metraje romanesti, in prezenta tinerilor regizori prezenti in Portul Cultural Cetate.

Daniel Sandu a vorbit despre scurt metrajul sau, Numaratoarea manuala, film selectionat in competitia Festivalului de Film de la Sarajevo, regizorul Hendi Jamil a prezentat scurt metrajul Sinucide-ma, Andrei Dobrescu a raspuns intrebarilor legate de primul sau film, Lost Springs 2, iar actrita Iulia Verdes a fost aplaudata pentru rolul din scurt metrajul Intre prieteni, in regia Ozanei Nicolau.

Seara zilei de sambata a debutat cu filmul Kira Kiralina, o drama muta din 1928 in regia lui Boris Glagolin.

Intre 1927 si 1929 Panait Istrati a vizitat URSS. Probabil in timpul sederii sale la Kiev i  s-a cerut acordul pentru ecranizarea romanului “Kira Kiralina” (1924). Scenariul realizat de actrita Elizaveta Valerskaia (in rolul Kirei) si Nikolai Pleski pentru un film mut si realist socialist contine o viziune critica asupra capitalismului unde femeile sunt exploatate.

In mod inerent nu se pastreaza aproape nimic din fascinantul stil al naratiunii scrise in care coexista licentiozitatea, inocenta si farmecul oriental.

Drama Melodie pentru flasneta / Melody for A Street Organ / Melodiya dlya sharmanki (2009, r. Kira Muratova) este filmul care a incheiat ziua dedicata Ucrainei.

Filmul este povestea a doua surori, Alena si Nikita, de 10 respectiv 8 ani, care isi pierd mama si se duc in cautarea tatalui lor la Kiev. Pentru a supravietui pe strada in marele oras cele doua fete trebuie sa se adapteze vietii dure.

Filmul a fost premiat in 2009 cu Nika Award pentru Cel mai bun film, cea mai prestigioasa ceremonie din Rusia, dedicata tuturor cinematografiilor din fosta Uniune Sovietica.

Nici la capitolul degustari ziua de sambata nu este usor de uitat – senzatia zilei a fost desertul de la pranz: vareniki cu visine si nuca, un desert traditional ucrainian, asemanator cu chirostele moldovenesti. S-a mai degustat un bors ucrainian cu sfecla rosie, apoi chiftele de cartofi si ciuperci.

Iata cateva imagini din ziua de sambata la FDFAC 2011. Foto de Thea Luca / AndemMotionFilm. Toate drepturile rezevate.

Actorul Florin Zamfirescu la FDFAC 2011.

Actrita Iulia Verdes la FDFAC 2011.

Duminica

O alta zi, o alta tara prezenta in festival.

La Cetate, duminica este ziua dedicata Bulgariei. In programul cinematografic sunt prezente documentare bulgare recente de mare succes precum Faraoni de beton (2010, regia Iordan Todorov) despre tiganii bogati si cavourile lor luxoase si Tarziu acasa (2010, regia Maria Averina si Iordan Todorov) despre un camin de batrani.

Iordan Todorov a venit la Cetate inca din prima zi de festival, alaturi de Antonia Kovaceva, presedinta Asociatiei Criticilor de Cinema din Bulgaria.

Ziua de duminica se incheie cu multipremiatul film bulgaresc Piese rasaritene / Iztochni piesi / Eastern Plays (2009, Bulgaria / Suedia, r. Kamen Kalev).

Doi frati instrainati se intalnesc cu ocazia atacului asupra unei familii de turci. Georgi a aderat la un grup neonazist, iar Itso a salvat familia si se intreaba daca frumoasa turcoaica il va face sa evadeze din viata sa trista. Doar o noua intalnire ii poate face pe cei 2 frati sa inteleaga ce doresc de la viata.

Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara se desfasoara in acest an in perioada 18-27 august, in Portul Cultural Cetate (langa localitatea Cetate, in zona Calafat).

Evenimentul este organizat de Asociatia “Film Romania” (AFR) si Fundatia Pentru Poezie “Mircea Dinescu”, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si Institutului Cultural Roman.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top