You are here
Home > Berlinale > Interviu exclusiv cu Tudor Caranfil: “Billy Wilder m-a scos la tabla”

Interviu exclusiv cu Tudor Caranfil: “Billy Wilder m-a scos la tabla”

Reputatul critic de film, realizator de emisiuni cinematografice si istoric de film Tudor Caranfil s-a nascut in 1931 la Galati.

A urmat Colegiul Vasile Alecsandri din Galati si ultimul an si bacalaureatul la Liceul Mihai Viteazu din Bucuresti. A terminat Facultatea de Filosofie in 1957, pentru ca ulterior sa faca ziaristica la Informatia Bucurestiului. Din anii ‘60 s-a dedicat criticii cinematografice.

Si-a inceput cariera in Televiziune cu emisiunea Traveling peste timp (1971) devenita apoi binescunoscuta Varstele peliculei (1973).

Este invitat permanent al Festivalului International de Film de la Cannes, al Festivalului de la Berlin si este membru in juriul FIPRESCI. A participat la numeroase alte festivaluri cinematografice internationale la Karlovy Vary, Los Angeles, Locarno, Cottbus, Rotterdam, San Francisco, etc.

Este tatal regizorului de film Nae Caranfil.

Prin activitatea pe care o desfasoara si spiritul sau mereu tanar si pus pe sotii si glume, Tudor Caranfil este probabil cel mai cunoscut si indragit critic de film din Romania. Este omul care a scris carti, a scris mii de articole in reviste de specialitate, dar si un Dictionar al filmului romanesc si un Dictionar Universal de Filme, extrem de utile oricarui cinefil pasionat.

L-am reintalnit pe Tudor Caranfil la Berlinala 2011 si n-am rezistat sa nu-i adresez cateva intrebari depre editiile trecute ale celebrului Festival, mai ales ca in acest an este cea de-a 31-a participare la Berlinala pentru dansul.

Foto de Emanuel Lazarescu si Maria Dicieanu / CineFan.ro / Toate drepturile rezevate.

Tudor Caranfil la Berlinale 2011.

Emanuel Lazarescu: Stiu ca si acest an este unul deosebit pentru dumneavoastra in ceea ce priveste participarea la Berlinala. Este cea de-a 31-a editie la care participati in calitate de critic de film.
Tudor Caranfil: Eeee, marele eveniment a fost anul trecut cand rotunjeam 30 de participari, iar Festivalul avea 60…
Emanuel: Sunteti la jumatatea varstei festivalului, ca sa zic asa…
Tudor: Sunt inca tanar (rade)
Emanuel: Sunteti inca tanar, evident!

Emanuel: Cum vedeti evolutia acestui Festival de-a lungul anilor?
Tudor
: Evolutia n-o vad tocmai bine. In primul rand, initial festivalul era mult mai “generos” cand l-am cunoscut eu. Mai “generos” in sensul ca erai invitat timp de 11 zile de festival complete, a 12-a fiind ceremonia de inchidere. Mai “generos” era numarul filmelor care erau expuse…. Si mai “generos” era si in calitate datorita unei conduceri pe care eu si toti cei care am trait-o nu o pot uita. Era director Moritz de Hadeln – un organizator extraordinar, un organizator stralucit si care in treacat fie spus era pe jumatate roman… Mama lui fiind din familia Balaceanu-Stolnici, plecata in primul razboi mondial din Romania din Bucurestiul ocupat de nemti. Plecata in Franta, s-a stabilit acolo si s-a casatorit cu un capitan de vas olandez. Asa a aparut acest de Hadeln, care a fost un foarte bun director de festival. Si au fost foarte multe editii la Berlin mai bune decat cele de la Cannes. Mai valoroase prin ceea ce puneau la dispozitie.

Emanuel: Va mai aduceti aminte prima editie la care ati participat?
Tudor
: Da, sigur ca da. Dar sa nu ma intrebi ce filme au fost date prima editie (rade). A fost o editie remarcabila. Bine… era remarcabila pentru ca nu traisem o participare la un mare festival international. Era primul mare festival international pentru mine.

Emanuel: Acesta a fost primul la care ati participat?
Tudor
: Nu. Mai participasem inainte la Locarno, la Karlovy Vary, vreo 2 ani la Moscova… Dar eu am cunoscut Cannes-ul mai tarziu. Pe vremuri Berlinul era inainte Cannes-ului, nu in iarna. Berlinul a fost primul de o anvergura mai mare… era o “lucratura nemteasca” (rade).

Emanuel: Si perioada era diferita de cea de acum?
Tudor: El a inceput in vara, dar eu cand l-am “cunoscut” era deja in februarie. Numai ca era in alta locatie. Nu era construit Palatul acesta… au trebuit sa treaca peste Festival alti 20 de ani ca sa-l construiasca… 10 de ani de-ai mei. Se desfasura inainte la Zoo Palast, unde se mai dau si acum filme…

Emanuel: Anul trecut, ca acum e inchis, cred ca il renoveaza…
Tudor: Asta nu stiu. Imi amintesc ca atunci cand ne plimbam pe coridoarele cladirii vedeam pe de o parte orasul, iar pe cealalta maimutele de la Zoo, care se uitau la noi cu curiozitate. Ne studiam reciproc (rade).

Emanuel: Care este cea mai placuta amintire legata de Berlin de pana acum?
Tudor
: Conferintele de presa erau senzationale. Era un loc unde ma simteam ca pestele in apa. Desi nu vorbeam engleza. Dar pe atunci franceza era o limba mult mai respectata aici la Berlin. Si intotdeauna puteam participa, adresand intrebari in franceza si fiind tradus in germana si engleza. Si erau si mari personalitati care participau… Imi amintesc o data cand Billy Wilder m-a “scos la tabla”. L-am intrebat daca n-a simtit o strangere de inima cand i-a dat lui Erich von Stroheim sa joace propriul rol in Sunset Boulevard. Si a stat… si a inceput sa caute prin sala. Si dupa aia a zis: “Domnul care a pus intrebarea sa iasa in fata…” (rade)

Emanuel: In timpul conferintei de presa…
Tudor
: In timpul conferintei de presa, da (rade copios). Si eu ce sa fac… toate privirile erau indreptate spre mine…. Am iesit… am facut cativa pasi in fata… (rade) si cateva apauze raslete mi-au tinut partea, asa incat el a inceput sa explice ca nu a facut un gest impotriva lui Stroheim. Nici nu l-am acuzat de asta. Dar sa-l iei si sa-l faci un cineast ratat pe un asemenea mare om al cinematografului, reproducandu-si propria traiectorie… era un lucru pe care trebuia sa fii crud ca sa-l faci. Desi din punct de vedere artistic era perfect legitim si personajul era superb… chiar daca aparea putin.

Emanuel: Si deci “v-a scos la tabla” (rad)
Tudor: M-a scos la tabla, da… (rade)

Emanuel: Ati mai vorbit dupa incident cu el?
Tudor: Nu, pentru ca ei traiesc pe “orbite” straine de noi. Nu poti sa ajungi la ei decat prin intrebari si raspunsuri, in conferintele de presa.

Emanuel: A vrut probabil sa va vada fata in fata atunci la conferinta…
Tudor: Nu stiu daca asta a vrut. A vrut sa ma intimideze. Se vedea ca se suparase. Eu ma asteptam ca omul sa aiba mai mult umor fata de intrebarea pe care i-am adresat-o. Pentru ca era unul dintre marii umoristi ai cinematografiei mondiale germano-americane.

Emanuel: Deci asta ar fi un moment de care va aduceti aminte…
Tudor
: Eh, am avut si alte momente… (rade). Daca ma astern la vorba nu stiu ce ai sa faci cu interviul asta care s-a si lungit (rade).

Emanuel: Mai povestiti-mi un moment atunci…
Tudor
: Stai sa ma gandesc, sa aleg dintre ele. Am discutat critic cu Wajda. Cu Bob Fosse… eram o gura spurcata (rade copios). Autoritatea “subiectilor” nu ma intimida.

Emanuel: Si acum v-ati mai linistit? (rad)
Tudor
: M-am mai linistit pentru ca si conferintele sunt linistite. Eu am mai imbatranit, nu mai sunt capabil sa ma concentrez. Evit conferintele de presa, era o munca asta…. Tin minte ca m-am intalnit acum cativa ani chiar in sala conferintelor de presa cu un ins care s-a oprit in fata mea zambindu-mi. Eu, care n-am memorie in general si n-am nici memorie vizuala m-am uitat la el si i-am zambit si eu… politicos. Si mi-a reprosat “nu va mai amintiti de mine… eu conduceam conferintele de presa cu ani in urma”. Si atunci mi-am amintit ca asta era un tip care lasase vorba la serviciul de presa ca neaparat daca trec pe acolo sa mi se comunice ca are o conferinta de presa extrem de grea si tine neaparat sa fiu acolo ca sa o insufletesc. Ceea ce a insemnat o mare magulire pentru mine, un mare compliment. Si m-am prezentat la “chemare”. Eu cred ca asa ar trebui sa fie conferintele de presa. Pline de aciditate, pline de lupta de idei care sa le dea avant si sa le faca memorabile. Nu stiu… cred ca daca am o oarecare imagine aici la Festivalul de la Berlin o am nu numai ca vin de 30 de ani aici, dar am si facut ceva in festivalul asta, in calitate de critic. Am “acidulat” niste conferinte de presa (rade copios in stilu-i caracteristic).

Emanuel: Eu va urez inca pe atatea participari la Berlinala…
Tudor
: Pentru conferinte de presa nu mai am putere (rade).

Emanuel: La filme… sa vedeti cate mai multe… si asta ma duce la o alta curiozitate de a mea… cate filme ati vazut pana acum? Ati contorizat?
Tudor
: Asta e sora cu intrebarea care mi se pune – cateodata asa sunt si prezentat – omul care a vazut 12.000 de filme… Eu fac parte dintr-o generatie care a copilarit si si-a trait tineretea fara televizor. Cum lumea imaginii era pentru noi cinematograful, ne cufundam in ea… vazand si 2-3 filme pe zi. Calculeaza anul si cu 2x2x3, aduna-le la un loc… spre 80 (rade) si intreaba-te daca e un merit ca am vazut 12.000 de filme sau nu. Nu le-am vazut ca am vrut sa fac colectie din ele… le-am vazut pentru ca asa traiam atunci. Era si un Bulevard al Cinematografelor… Nu se chema Gheorghe Gheorghiu Dej cum s-a chemat o vreme (rade). Se chema Bulevardul Cinematografelor, poate chiar ca sa evite chestia cu Gheorghiu Dej (rade). Dar exista acest Bulevard al Cinematografelor care “drena” mii de oameni la aceeasi ora. De obicei pe partea dreapta, mergand inspre Cotroceni… dar cand nu mai era loc pe partea dreapta, mergeai si pe stanga (rade). Acolo era Victoria… acum se cheama Corso. Acum cred ca numai asta e deschis de pe Bulevard. Era o alta lume… era un alt mod de a trai. Doua filme intr-o zi nu era mare scofala… era o ora jumatate de o parte, alta in cealalta parte. Gandeste-te ca era o vreme… eu nu am prins… dar cu 20 de ani inainte programul cinematografic era alcatuit din doua lung metraje si o “revista teatrala”.

Emanuel: Adica un spectacol gen teatru?
Tudor
: Alexandru Giugaru era un animator de asemenea spectacole “de revista”. Asa se chemau. Si stateai la cinema – nu stiu daca chiar ca la Mall acum – dar 5-6 ore tot petreceai acolo. Eu n-am mai prins chestia asta. Cred ca atunci cand aveam eu 12-13 ani inca mai erau “revistele” la cinematografele mari bucurestene. Eu traiam la Galati in alta lume cinematografica… nu le-am mai prins…

Emanuel: Aveti ceva sa le transmiteti in final de interviu celor care va stimeaza, va iubesc, intra sa citeasca Cinefan.ro?
Tudor
: Ii stimez si ii iubesc! (rade copios).

Emanuel: Multumesc!

One thought on “Interviu exclusiv cu Tudor Caranfil: “Billy Wilder m-a scos la tabla”

  1. M-am intalnit si eu cu dumnealui ieri. Era suparat ca nu a fost anuntat ca i se anulase zborul spre casa.
    Sper sa se intoarca cu bine, multa sanatate!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top