You are here
Home > Berlinale > Interviu exclusiv cu Kristina Cepraga: “Imi doresc sa joc intr-un film romanesc”

Interviu exclusiv cu Kristina Cepraga: “Imi doresc sa joc intr-un film romanesc”

Am intalnit-o pe Kristina Cepraga la Berlin in acest an. In afara de “perioada Kitty” si de cele cateva filme pe care le-a facut in Romania in urma cu cativa ani, nu stiam mai nimic de ea.

Mare mi-a fost supriza sa descopar o persoana foarte calda, extrem de pasionata de film si cu mari ambitii legate de cariera cinematografica.

In acest moment Kristina locuieste in Italia, la Roma si joaca preponderent in filme italiene. Asta nu inseamna insa ca a renuntat la Romania definitiv. Din contra, asteapta propuneri de la regizorii romani.

De curand, pe langa serialul romanesc Mostenirea, Kristina a aparut in filmul Gianni e le Donne, care a fost extrem de apreciat la Berlinala.

Iata mai jos un interviu exclusiv cu Kristina Cepraga in care aceasta ne povesteste mai multe despre cariera sa si planurile de viitor.

Enjoy!

Emanuel Lazarescu: Esti pentru prima data la Berlin?
Kristina Cepraga
: Da, absolut pentru prima data in viata mea (rade).

Emanuel: Dar nu pentru prima data la un festival international…
Kristina
: Da, nu este pentru prima data. Merg in fiecare an la Cannes, la Venetia, la Torino. Ma duc in primul rand din pasiune. Sa vad filmele, sa vad ce se face in ziua de azi. Ce regizori sunt, ce actori sunt, ce scenarii se pun practica.. ce lumini, ce imagini si asa mai departe… E o pasiune pe care mi-o conserv in primul rand.

Emanuel: Dar daca la celelalte festivaluri ai fost ca simplu spectator, acum iata ca esti prezenta aici cu o ocazie speciala… Filmul in care joci are premiera la Berlinala… cum ai ajuns sa joci in Gianni e le Donne?
Kristina
: In primul rand de 6 ani jumate traiesc in Italia, la Roma. M-am dus la Roma pentru ca terminasem Facultatea de Actorie in Romania si am trait cu complexul de a fi un om cu un stigmat de televiziune. Lucru care mi-a creat niste complexe puternice, pe care nu numai ca nu l-am folosit in favoarea mea, dar care m-a bagat intr-un con de rusine vizavi de mine insami. Mai mult, nu mai stiam cine sunt si ce-mi doresc… si ca sa-mi clarific lucrurile foarte bine in cap, am vrut foarte mult sa ma duc sa fac o forma de master. Nu este o forma de master obisnuita. Am cerut Guvernului Romaniei sa ma ajute cu cazarea la un Institut de Cultura din Roma. Am fost la un moment dat pe punctul de a alege intre Paris si Roma, dar m-am simtit mai aproape de Italia… pentru ca am crescut cu Fellini, cu Pasolini, cu Visconti. Am crescut cu filmele italiene, cu cultura italiana. Am doi parinti cinefili, am un unchi – care este cetatean italian, tot Cepraga se numeste – inginer de fizica nucleara la Bologna. Si faptul ca am ales o tara precum Italia m-a ajutat inclusiv pe mine insami ca sa stiu ca am pe cineva din familie aproape care ma sustine. Revenind la acum 6 ani si jumatate… am ajuns la Academie de Roma unde locuiam in forma asta de campus si m-am inscris la scoala de actorie de la Cinecitta. Repet, nu m-am inscris pentru ca vroiam sa invat mai mult de la ei, pentru ca am remarcat ca scoala nu era una exceptionala, ci pentru ca vroiam sa invat limba italiana. Vroiam sa cunosc tara si vroiam sa vad daca pot sa-mi demonstrez mie insami ca pot face aceasta meserie. De aici au urmat tot felul de experiente interesante. Am intrat intr-un grup de actori independenti experimentali. Am facut niste “spectacole de strada” le numim noi, dar care au avut loc in mai multe teatre, precum teatrul Colosseum. Si din teatrul Colosseum, am fost remarcata de un casting director care mi-a dat o sansa si care m-a tinut “sub bagheta ei” ca sa spun asa, vreo 2 ani de zile. Lucru care m-a speriat foarte tare la inceput. Ea nu mi-a permis sa fac nimic din ce inseamna televiziune. Nu mi-a permis nici macar sa fac seriale. Mi-a zis “tu daca intri in lumea asta, nu vei mai putea iesi niciodata sa faci film de autor, ceea ce cred ca este visul tau”. Si atunci am fost impinsa de la spate de ea sa fac numai teatru experimental. Pana cand iata ca au venit agentii si persoanele din jurul meu care m-au sfatuit sa intru in anumite seriale de televizuune facute bine, cu un scenariu interesant, cu regizori care faceau in paralel si film. Am jucat si intr-un film independent care s-a vandut in Germania … Bad Brains (2006, r. Ivan Zuccon – n.r.). Un film horror care mi-a placut foarte mult si m-a atras initial. Am avut si cateva experiente in scurt metraje italiene, dintre care unul a si fost la Cannes acum trei ani. Si casting directorul acestui film, Gianni e le Donne m-a chemat la o proba. Nu credeam ca o sa am mari sanse, pentru ca pentru acest rol nu erau numai actrite din Estul europei, dar si italience care au acceptat sa-si modifice accentul pentru a prinde aceasta sansa – un rol in filmul asta. Nu ne gandeam la momentul respectiv ca va ajunge la Cannes sau la Berlin, ci ne gandeam la faptul ca avem sansa de a lucra cu un mare artist cum e Gianni Di Gregorio si cu un mare producator cum e Angelo Barbagallo – un producator care are deja la activ doua premii Palme D’or si multe alte experiente de film de arta. Si s-au perpetuat multe probe pentru acest personaj, cam doua luni. Vedeam multe fete la coada pentru acest rol. Momentul in care am fost aleasa, a coincis cu acceptul meu de a face un serial in Romania (Mostenirea – n.r.). Primul pe care l-am facut in Romania vreodata. Lucru care iar ma speria, ca mi-era frica sa nu cad iar in acel con de “om de televiziune”.

Emanuel: Asta era urmatoarea intrebare… mi-ai spus ca intr-un fel ai vrut sa te rupi de lumea televiziunii, dar pana la urma lumea te recunoaste din vremea Kitty… Chiar crezi ca a fost o perioada atat de “nasoala”?… Eu zic ca a fost un inceput bun…
Kristina: Acum cu ochii maturitatii, la 30 de ani il vad ca un inceput bun. In sensul ca am avut si alte experiente si ca actor mi-am imbogatit experienta de a prezenta un spectacol, de a prezenta o emisiune de televiziune. De a juca intr-un serial, de a dansa intr-un show de televiziune, de a canta. Sunt lucruri pe care tu ca actor le poti bifa in sens pozitiv “stiu sa fac si aia”. Acum, in momentul de fata stiu ca singurul lucru pe care doresc sa-l fac este sa continuu cu teatrul si filmul in Italia. Daca Dumnezeu ma va ajuta, as vrea sa fac si in Romania un spectacol, de ce nu la Green Hours. Pentru ca vorbim de teatru underground, de teatru artistic. Nu de teatru in care esti obligat sa fii seara de seara pe scena, pentru ca nu mai locuiesc in Romania. Dar trebuie sa traim din meseria noastra. Revin, este singura meserie pe care o am si pe care vreau sa mi-o modelez pe zi ce trece tot mai mult. Eu traiesc numai din aceasta meserie, n-am nici parinti foarte bogati, n-am nici un sot bogat… sunt un om care traieste efectiv numai din meseria asta.

Emanuel: Deci pentru tine a fost o perioada foarte aglomerata in proiecte. Cum te descurci cu viata asta in paralel.. drumuri in Romania, drumuri in Italia…
Kristina: Practic, banii de care vorbeam ca ii castig in perioada de fata, cam tot ce castig, dau pe bilete de avion (rade). Iti si spun de ce. Creindu-mi o viata, un grup de prieteni, un mod de a gandi, de a ma comporta, inclusiv de a juca in Italia, mi-a fost foarte greu sa ma rup si sa ma intorc in Romania. Nu m-am mai putut adapta la societatea de astazi din Romania. Si atunci am preferat sa vin in tara sa filmez, si cum aveam zile libere, sa fug, sa iau primul avion si sa ma intorc in Italia. Este adevarat ca este o mare diferenta intre cinemaul de autor romanesc, si lumea de televiziune romaneasca. Este mare diferenta intre ceea ce vedem la emisiunile de televiziune romanesti – pe care nu le urmaresc, pentru ca nu ma intereseaza, pentru ca ma oripileaza – si filmele facute de tinerii nostri cineasti care ma fac sa zic ca sunt mandra ca sunt romanca. Chiar daca nu am fost distribuita niciodata de un regizor roman intr-un film de autor.

Emanuel: Ai lucrat totusi cu regizori romani… Tin minte un cameo in Milionari de weekend al lui Catalin Saizescu.
Kristina
: Da, eram studenta atunci…
Emanuel: Ala in continuare cred ca a fost un film subapreciat, a fost o incercare…
Kristina: Da, o incerare sa faca o comedie in genul lui Snatch.
Emanuel: Eu sper sa revina cu un nou proiect Catalin cat mai curand…
Kristina: Si eu sper, pentru ca e foarte talentat!

Emanuel: Dupa aceasta colaborare, te-ai “reprofilat” pe Italia… sa inteleg ca nu ai fost contactata in aceasta perioada de nici un regizor roman?
Kristina: Nu. Stii cum este, atata timp cat nu ai devenit un nume celebru, ceea ce nu este cazul meu, – eu inca ma consider la inceput de drum, chiar daca am 30 de ani – nu te contacteaza ei. Ci tu te autopropui si te autopropui la nesfarsit. Chiar am citit de curand ca Penelope Cruz pentru rolul din Vicky Cristina Barcelona s-a dus personal sa dea un casting cu Woody Allen. Ea nu a fost chemata ca este Penelope Cruz, s-a dus sa dea proba. Ceea ce mi se pare foarte logic pana la urma.

Emanuel: Poate la tine este si chestia ca traiesti in Italia…
Kristina: Nu are nici o legatura. Actorul este nomad. Se duce si joaca in Japonia daca este cazul, se duce si joaca in Romania, se duce sa joace in satra, daca trebuie sa joace in satra. Nu cred ca este o problema faptul ca tu locuiesti intr-o tara sau in alta, atata timp cat tu ca actor le spui de la bun inceput atat casting directorilor cat si regizorilor ca te ocupi de tot ceea ce inseamna transportul tau. Asta le-am spus si celor de la filmul lui Gianni Di Gregorio. Cand mi-au spus ca sunt angajata si ca intru in echipa lor, eram putin ingrijorata pentru ca semnasem cu MediaPro Pictures-ul pentru acest serial. Si mi-am dat seama ca era o discrepanta colosala intre cele doua alegeri. Si in acelasi timp, eram pe punctul de a pierde sansa vietii mele cu acest film. Un lucru care m-a ajutat foarte mult… atat echipa italienilor cat si echipa romanilor m-au ajutat foarte mult, in asa fel incat sa-mi impart timpul intre filmari si sa pot filma la ambele productii. Evident, ca imi doresc enorm, enorm, enorm sa joc in Romania, sa joc intr-un film romanesc de autor. Si mai ales, de ce sa mint, pentru ca sunt un actor limitat din punct de vedere al limbii. Eu vorbesc italiana foarte bine, dar nu pot vorbi ca o italianca nascuta, crescuta si scolita acolo. Si atunci evident ca eu sunt de foarte multe ori distribuita in anumite feluri de personaje. Am depasit insa sa fac numai personaje est-europene. Am lucrat la accent si am facut acum si un rol de italianca – intr-un film care trebuie sa iasa (Cinque). Aici a fost un cameo, de jurnalitsta americanca cu care s-a deschis RIFF – Roma Independent Film Fest. Ironia sortii este ca in serialul de la MediaPro joc rol de italianca! (rade). Evident ca imi doresc sa joc intr-un film romanesc, in limba mea materna si de a putea sa ma duc sa “colorez o fraza” sau o intentie, fiind ajutata evident si de limba pe care o vorbesc.

Emanuel: Din pacate eu nu prea ma mai uit la TV.. decat la canalele de muzica…
Kristina
: Faci foarte bine (rade)
Emanuel: …Deci nu-ti pot spune nimic despre serialul in care joci, dar promit ca am sa vad Gianni e le Donne la TIFF, pentru ca va rula si acolo.

Emanuel: Spune-mi in doua cuvinte cum a fost premiera de aici de la Berlin, seara de gala…
Kristina
: Noi am fost intr-un ritm foarte alert, pentru ca abia am ajuns si am avut intalnire cu toti ziaristii de la Rai Cinema, cu toata echipa de productie, cu ziaristii italieni pentru promovarea filmului. Asa ca n-am avut timp nici sa respir. Momentul premierei a fost foarte rapid. A fost un moment pe care l-am visat de cand m-am nascut, si cu atat mai mult de cand sunt in Italia si am realizat ce vreau sa fac cu viata mea. Momentul covorului rosu a fost foarte special, momentul in care mi-am vazut numele scris pe ecran, in care mi-am vazut rolul, in care am vazut filmul in sine si mi-am dat seama in ce productie valoroasa joc, si sunt absolut fericita, sunt fara cuvinte. La finalul proiectiei, am avut o conferinta de presa in care am avut fiecare cate un cuvant de spus si am fost fiecare la randul nostru intrebati cum am primit aceasta oportunitate.

Emanuel: Sa inteleg ca a fost bine primit…
Kristina: Da, a fost bine primit si este un film cu multa poezie… aparent este o comedie, dar de fapt are multa duiosie care frizeaza chiar cu drama. Este drama barbatului ajuns aproape de varsta a treia. El este un pensionar, si faptul ca de multe ori ridiculiza figura barbatului batran cu parul incaruntit care merge cu cainele si cu zgarda si cu plasa de la piata in mana – realizeaza ca i se intampla si lui acum. Este un film care are multe momente comice, duioase, multa poezie. Imaginea este absolut fantastica – Gogo Bianchi face o imagine deosebita. Regizorul in sine a avut curajul de a folosi foarte mult gros planuri – planuri stranse ale fetei, lucru pe care un regizor greu risca sa le foloseasca. E un film care merita vazut, pentru ca te ajuta sa vezi viata si cu alti ochi. Viata are mai multe nuante pe care trebuie sa stii cum sa le iei.

Emanuel: In final, as vrea sa le transmiti ceva fanilor tai. Pentru ca ai cu siguranta fani noi… acum cu serialul Mostenirea, dar si vechi… din vremea Kitty… nu trebuie sa-i uiti nici pe ei.
Kristina
: In primul rand, cred ca daca am ajuns pana la aceasta confirmare pentru mine insami de a face un film atat de special, cred ca oricine isi doreste foarte mult in viata asta, se pregateste, crede mult in visul lui, in steaua lui si nu crede ca in viata asta se poate sa ajungi “sus” doar daca ai un ajutor financiar, sau politic, sau mai stiu eu ce alta asociatie masonica, iata ca se poate daca ai incredere in tine insuti. Daca ai visul tau si dorinta ta. Sa creada fiecare in visul lui si sa nu-i fie frica sa viseze, pentru ca viata noastra este facuta si din vise, care iata ca devin realitate. In cazul meu, au devenit realitate… si sper sa continue!

Emanuel: Iti multumesc mult si iti doresc succes in continuare!
Kristina
: Doamne ajuta si multa bafta si voua!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top