Produs de studiourile Universal, The Wolfman (1941) este probabil unul dintre filmele care si-au dobandit statutul de “classic” in cel mai scurt timp.

Cel putin patru filme, tot cu Lon Chaney Jr. in rolul varcolacului biped, au aparut numai in respectiva decada, comercializand si popularizand imaginea licantropului in cinematografie, precum si crearea unui nou subgen horror, dupa, deja consacratele, filme cu vampiri – care schitasera deja genul horror in sine.

Daca in 1932, cu Vampyr, Carl Th. Dreyer punea bazele unui intreg sistem informativ in tainele vampirismului – prin re-denumirea si elogierea povestii Camilla, ce-i statuse la baza ecranizarii, in The history of vampire de Paul Bonard – sub forma unor inserturi negru pe alb intr-o suprasolicitanta capodopera cvasi-muta, scenaristul filmului The Wolfman, Curt Siodmak, insarcineaza aceasta functie instructiva personajului John Talbot (remarcabil interpretat de Claude Rains), tatal lui Lawrence Talbot (Lon Chaney Jr.), fiul “blestemat”, confuz, prins intre cautarea propriei sale identitati si descoperirea alter-ego-ului din el: o monstruozitate diforma si cruda.

Lungi monologuri interioare sunt introduse in repertoriul lui Rains solutionand (ori incercand sa solutioneze) folcloristic si stiintific, definitiile licantropiei, cauzele si efectele ei, incercarea separarii mitului de realitate si a divinitatii de o “boala incurabila” – factori neimportanti in scenariul filmului-etalon Werewolf of London (1935).

Regizorul George Waggner nu numai ca exploateaza, aproape obsesiv, simbolistica insuflata de scenariul lui Siodmak, dar recurgand asemeni lui James Whale (Frankenstein, The Invisible Man) la planuri medii si indepartate, la o regie “precauta” (pentru a nu leza si mai mult sensibilitatea publicului deja socat de brusca transformare a unui om intr-un inspaimantator lup-biped) el reuseste realizarea unui film horror din care lipseste aproape cu desavarsire orice violenta vizibila, optand in totalitate pentru sugerarea ei – cauza a partialei reformulari regizorale a scenariului care a implicat dese taieturi de montaj si chiar eliminarea unor scene, nepierzandu-si insa fluenta narativa: o initiativa extrem de indrazneata, de altfel, atunci, dar si astazi, ce ar fi putut impinge filmul foarte usor spre mortalul fragmentarism.

Mult mai elaborat scenaristic (cu o durata aproape dubla fata de filmul lui Waggner), insa nul dramaturgic si simbolistic, noul The Wolfman nu este un remake (nu in sensul clasic al re-adaptarilor, cel putin!), ci mai mult o reconfigurare tehnologica si o reformulare narativa, prea putin tributara clasicului din ‘41.

Somptuozitatea costumelor si scenografiei abundent exploatate de incadraturi si cautarea unor explicatii logice – prin motode detectivistice sau bisericesti – ilogicului si inexplicabilului, trimit, mai repede, cu gandul la productiile (horror) Hammer ale anilor ‘60, decat la capodopera lui Waggner.

Nici violenta, gratuita si insipida, nu fac prea mare cinste clasicului: capete, maini si picioare zboara de-a lungul si de-a latul ecranului, iar supermusculosul varcolac urla la o luna facuta “din mouse” de pe acoperisul unei case dintr-o prea inchipuita Anglie victoriana.

Reformatorul gotic rural, datator de fiori, “personaj” de film horror, este si el asasinat de tehnologie, iar licantropia este tratata intr-un spital de bolnavi psihici. Desigur ca doctorul vindecator va plati cu viata convingerile sale! La fel si cativa sceptici prezenti la tratamentul “curativ”.

In aceasta glumita horror, del Torro nu are ce juca, Hopkins recurge la mult-prea-obisnuitele sale incrancenari, sarcasme si ironii, iar Emily Blunt face figuratie. In afara unei distante fizice, morale si spirituale, dintre del Toro si Blunt, mai bine evidentiate decat in prima varianta, si a unei constiinte mult prea usor impacate cu sine, realizatorii filmului nu au inteles (sau nu i-a interesat!) prea multe din cel mai celebru film al metamorfozei om/lup, a dihotomiei constiinta/ratiune si a divizarii metaforice a consecintelor de fapte, decat ca lunaticul, in totala lui transformare, e musai sa-si pastreze hainele pe el.