You are here
Home > Featured > The Ghost Writer: Suspans moderat

The Ghost Writer: Suspans moderat

In The Ghost Writer (Marioneta), cel mai nou film al regizorului Roman Polanski (si castigator al Ursului de Argint la Berlin in acest an), un scriitor nenumit (Ewan McGregor) este angajat sa rescrie memoriile unui fost prim-ministru britanic (Pierce Brosnan), dupa ce, predecesorul sau, fusese gasit inecat in conditii suspecte pe o plaja din apropierea rezidentei politicianului.

Dupa ce descopera secrete compromitatoare din viate acestuia, scriitorul va fi nevoit sa fuga pentru a-si salva viata.

ghost_writer1

Ecranizare dupa romanul The Ghost, scris de Robert Harris – co-semnatar si al scenariului, alaturi de regizor – filmul este un thriller clasic, politic, aici, fidel naratiunii romanului, care imbinand arhetipuri de ordin estetic (planurile largi si medii; filmari din perspectiva personajului; culorile pale [imaginea – Pawel Edelman]) si auditiv (muzica – Alexandre Desplat) se configureaza ca un exercitiu hitchockian.

Insa “exercitiului”, in ciuda pomparii acerbe de mister si ambiguitate – alte caracteristici tipice filmelor lui Hitchock – ii lipseste, paradoxal, suspansul; si, pe acolo pe unde exista, este abia perceptibil.

ghost_writer2

Suspansul lui Polanski (sau incercarile lui de a crea unul) includ o urmarire pe un feribot – fara reazam emotional –, niste susoteli  ale unor personaje incadrate in planul indepartat al imaginii, aparitia inoportuna a unui ins “de legatura” (asteptat) la usa camerei de hotel in care se refugiase, inspaimantat, scriitorul, un biletel dat din mana in mana (filmat in gros-plan), la o conferinta de presa, menit sa deconspire cel mai important conspirator, niste mutrisoare pline de uimire ale lui McGregor aflat in fata unor adevaruri bine ascunse si alte asemenea tentative ineficiente (ori cu rezultate,cel mult,moderate) de transcendere a tensiunii si suspansului deopotriva, primordiale intr-o asemenea modalitate de spunere a povestii.

Intrucat experimentatului cineast nu-i este straina abordarea tramei strict in parametrii hitchockieni – vezi Frantic, un thriller elaborat, tensionant, euforic – explicatia “paradoxului” nu poate fi decat una: fidelitatea adaptarii cinematografice a romanului, si, implicit, participarea autorului cartii la scrierea scenariului.

ghost_writer3

Astfel, Polanski se alege doar cu un film extrem de pesimist, oarecum personal, condamnabil si, drept urmare, controversat (similaritatile politicii externe duse de Adam Lang [P. Brosnan] cu cea a fostului prim-ministru al Marii Britanii, Tony Blair, sunt izbitoare) in care fictiunea da o palma realitatii.

Din pacate doar atat: un film-manifest, tintit si intepator, dar incomplet si inexpresiv.

Lasă un răspuns

Top