Livrand de asta data o comedie de introspectie in sanul unei familii de emigranti greci (formata din doi frati: Zinos si Illias) si a anturajului lor (care include nenumarate personaje; de la prietena lui Zinos – Nadine, la batranelul „clandestin” din garajul tavernei; la doi hoti loiali si la un afacerist oportunist, plus o maseuza priceputa si un bucatar isteric), carora le sunt conturate vietile in jurul unui restaurant de la periferia Hamburg-ului, regizorul de origine turca Fatih Akin isi pastreaza maniera extrem de personala si subiectiva de relatare a povestii, inspirata, ca de mai toate filmele sale, din propria existenta.

Taverna Soul Kitchen, mai curand muzical decat strabatut pe de-a-ntregul de variate tematici muzicale, in multitudinea lui de personaje si situatii (mai mult sau mai putin previzibile / verosimile), este jubilant in amuzamentul oferit (pe alocuri, de tip hollywoodian), dar tratand cu sobrietate insa probleme fundamental-existentiale: prietenie; incredere; lupta acerba pentru avutul propriu.

Scenariul (scris de regizor in colaborare cu interpretul rolului principal, Adam Bousdoukos) rezida in comic de conjuncturi decat in dialoguri, configurandu-l in acest fel – d.p.d.v.narativ – un film clasic.

Nici regizoral lucrurile nu stau tocmai diferit; Akin „vede” insemnatatea fiecarui personaj central, subliniindu-i – subtil si detasat, intr-o prima faza, apoi, prin procedee pur conventionale, din ce in ce mai accentuat – de la bun inceput pozitia si starea de spirit: daca barmanita tavernei se va dovedi treptat dintr-o persoana toleranta, apatica, un adevarat membru al familiei, baranelul din fundul garajului, moracanos, vesnic dator si nemultumit, devine incet dar cert metafora loialitatii.

Sentimentalist, nostalgic, atasat fratesc de cultura est-europeana si plin de anvergura (restaurantul isi schimba fatalmente ba clientii, ba proprietarii; si de aici intorsaturile comedice de situatie) filmul urmeaza mai intai traiectul proastelor decizii, de o morala insa retorica si care, in final, abdica „comercialului” expediant, bombastic si emfatic in goana lui dupa un happy-end si de a-i da fiecaruia ceea ce merita.

Tavernei ii mai lipsesc vreo 15 minute de imaginatie.