You are here
Home > Featured > Soul Kitchen: Clasic

Soul Kitchen: Clasic

Livrand de asta data o comedie de introspectie in sanul unei familii de emigranti greci (formata din doi frati: Zinos si Illias) si a anturajului lor (care include nenumarate personaje; de la prietena lui Zinos – Nadine, la batranelul „clandestin” din garajul tavernei; la doi hoti loiali si la un afacerist oportunist, plus o maseuza priceputa si un bucatar isteric), carora le sunt conturate vietile in jurul unui restaurant de la periferia Hamburg-ului, regizorul de origine turca Fatih Akin isi pastreaza maniera extrem de personala si subiectiva de relatare a povestii, inspirata, ca de mai toate filmele sale, din propria existenta.

soulkitchen

Taverna Soul Kitchen, mai curand muzical decat strabatut pe de-a-ntregul de variate tematici muzicale, in multitudinea lui de personaje si situatii (mai mult sau mai putin previzibile / verosimile), este jubilant in amuzamentul oferit (pe alocuri, de tip hollywoodian), dar tratand cu sobrietate insa probleme fundamental-existentiale: prietenie; incredere; lupta acerba pentru avutul propriu.

Scenariul (scris de regizor in colaborare cu interpretul rolului principal, Adam Bousdoukos) rezida in comic de conjuncturi decat in dialoguri, configurandu-l in acest fel – d.p.d.v.narativ – un film clasic.

Nici regizoral lucrurile nu stau tocmai diferit; Akin „vede” insemnatatea fiecarui personaj central, subliniindu-i – subtil si detasat, intr-o prima faza, apoi, prin procedee pur conventionale, din ce in ce mai accentuat – de la bun inceput pozitia si starea de spirit: daca barmanita tavernei se va dovedi treptat dintr-o persoana toleranta, apatica, un adevarat membru al familiei, baranelul din fundul garajului, moracanos, vesnic dator si nemultumit, devine incet dar cert metafora loialitatii.

 soulkitchen2

Sentimentalist, nostalgic, atasat fratesc de cultura est-europeana si plin de anvergura (restaurantul isi schimba fatalmente ba clientii, ba proprietarii; si de aici intorsaturile comedice de situatie) filmul urmeaza mai intai traiectul proastelor decizii, de o morala insa retorica si care, in final, abdica „comercialului” expediant, bombastic si emfatic in goana lui dupa un happy-end si de a-i da fiecaruia ceea ce merita.

Tavernei ii mai lipsesc vreo 15 minute de imaginatie.

Lasă un răspuns

Top