Nowhere Boy, evident tradus pe ecranele romanesti printr-o masura disperata in John Lennon: Inceputul unei legende, este un film ancorat in obiectivitate, onestitate, justete – judecand dupa memoriile scrise de sora lui Julia Baird, si ea, o prezenta mai mult fondala decat existentiala in viata viitorului muzician, transpusa aici.

Filmul este si o reusita tehnic-cinematografica. Sa duci in spinare o scurta dar supraincarcata biografie doar din elipse, sugerari si decupaje secventiale – care sa mai si genereze melodramatism – nu e tocmai usor (regia: Sam Taylor Wood).

Dar nici sa faci sa para “interesant” sau “atractiv” ceea ce nu e, n-ai cum, chiar daca materia literara si Yoko Ono te asigura, onorandu-te si stimulandu-te, ca evocarea adolescentei lui Lennon – pe parcursul varstei 17-18 ani – este purul adevar!

Optand, pentru introspectia in viata lui Lennon – adolescentul comun, pus pe sotii, betiv si cu un justificabil exces de hormoni in detrimentul lui Lennon – viitorul mare muzician, lider al viitoarei formatii The Beatles, filmul este pierdut intr-un dramatism familial ordinar si identificabil si valoarea lui informativa, nesatisfacatoare si neconvingatoare, substituindu-se (dramatic) “divertismentului muzical”.

Optiune mai mult sau mai putin condamnabila, daca nu ar pune si probleme de credibilitate: Ce-l impulsioneaza pe tanarul Lennon in afara succesului lui Elvis Presley si a pop-culturii rock ‘n’ roll  in initiativa de a-si intemeia o formatie? Care sunt aptitudinile lui de lider in afara atuurilor fizice, de care, se pare, ca profita din plin? Si, mai ales, care este sursa sa inspiratoare, exceptandu-l pe baietelul pirpiriu cu trei ani mai mic, care “tine chitara invers” – Paul McCartney?

Ineficiente si insuficiente raspunsuri la “probleme”, pare-se, vin din partea partialei biografii a vietii unui dovedit fals mascul alfa si a indeciziei lui unde sa locuiasca – in casa mamei sale (dezinvolta si usor iresponsabila, execelent interpretata de Anne-Marie Duff) sau a matusii docile dar riguroase (K. S. Thomas, intotdeauna o prezenta incantatoare)!

Insa “revelatia” Aaron Johnson, vadit si pe nedrept supraapreciat, in rolul protagonistului nu este decat decent. S-a vazut si mai bine. Sa-l mai amintesc pe Freddie Highmore in August Rush intr-un adevarat “rol de compozitie” in pielea cersetorului-chitarist-fictiv? Sa-l amintesc.

Franc spus, John Lennon: Inceputul unei legende, este un film plictisitor si neinteresant, un bonus de natura documentaristica, nu inutil cat lipsit de utilitate, nu instructiv si stimulativ pe cat de schematic si expeditiv.

Basca ca se sfarseste chiar cand ar fi trebuit sa inceapa: cu primul lor turneu in drum spre consacrare, la Hamburg cand The Beatles era doar o trupa de pusti entuziasti.