You are here
Home > Featured > In deriva: Interviu exclusiv cu Marcel Iures

In deriva: Interviu exclusiv cu Marcel Iures

In deriva, primul serial original produs de HBO Central Europe in Romania va debuta pe micile ecrane astazi, incepand cu ora 20:30. El va fi difuzat zilnic la aceeasi ora, de luni pana vineri.

Serialul isi concentreaza actiunea pe una dintre caracteristicile societatii moderne, sedinta de terapie, vazuta prin ochii unui psihoterapeut de elita.

Marcel Iures joaca rolul lui Andrei Poenaru, un psihoterapeut sobru, rezervat si extrem de profesionist care urmeaza sa aiba parte de provocarea vietii sale – iubirea pentru o pacienta, iubire ce va ameninta tot ce are mai drag si mai important pe lume: familia, respectul de sine, reputatia si, nu in ultimul rand, meseria.

CineFan va prezinta mai jos un interviu exclusiv cu Marcel Iures, urmand ca in zilele urmatoare sa va ofere interviuri exclusive realizate de noi si cu ceilalti actori din serial.

Emanuel Lazarescu: Pentru inceput as vrea sa va intreb daca ati vazut serialul original evreiesc, Be Tipul?
Marcel Iures
: Da, si pe cel american.

Emanuel: Deci v-ati facut “temele” ca sa spun asa. Si ati gasit anumite caracteristici pe care sa le “imprumutati” si personajului dumneavoastra?
Marcel: Asta a fost efortul, sa nu repet nimic din ce face unul sau celalalt. Cand “te pun la trasura” pe post de cal pur sange trebuie sa-ti gasesti pasul tau, sa faci cum vrei tu, cum crezi tu. Si zvonurile spun ca e bine (rade). Nu seamana nici cu ce-au facut evreii, nici cu ce au facut americanii. Sa vedem ce or face ungurii, cehii, polonezii…

Emanuel: Deci serialul va fi localizat si in alte teritorii?
Marcel
: Da, e un format care se duce. Ca tot vorbeam e Europa, de o zona de universalitate ca sa zic asa… boala nu e numai a noastra. Ideea de a te intalni, pe zonele astea de suferinte… ca sunt in familie, ca sunt in cuplu, ca sunt in singuratate, ca sunt oameni maturi sau tineri, oamenii seamana. Si atunci chiar e interesant. Chiar as vrea sa vad cum vor face polonezii. Cum va face actorul polonez, cum joaca ei toate astea…

Emanuel: Ati mai spus un lucru interesant la conferinta de presa.. ca nu vedeti filmele in care jucati… n-ati vazut nici un film pe care l-ati facut pana acum?
Marcel
: Unele a trebuit sa le vad la premiera. Razboiul lui Tom Hart l-am vazut, Peacemaker l-am vazut… cam astea doua.

Emanuel: Adica cele facute in afara.
Marcel
: Da, este protocolul…

Emanuel: Nici acest serial nu-l veti vedea?
Marcel: Nu cred ca pot, pentru ca trebuie sa ma uit la niste lucruri din care voi invata despre mine si despre cum e sa faci seriale de televiziune. Serios. Am mai spus de cateva ori… nu-mi vine sa ma uit la mine… este ca si cum m-as uita la o umbra. Cand eu stiu foarte exact ce am trait la vremea aceea. Eu sunt un post reactiv grav. Sufar de aceasta post reactivitate, vorbesc serios… Adica stiu replici din aprilie, din mai… Traiesti cu otrava asta in tine, traiesti cu persoanele astea in tine… traiesti cu stari, cu sunete, cu vorbe. Eu m-am departat, eu nu mai sunt acolo. Nici energetic, nici mintal, nici sufleteste. Cred ca ar fi bine daca m-as vedea cu un psihoterapeut (rade). Ar avea ceva de zis…

Emanuel: Fiecare rol pe care il face un actor il macina si il schimba cred. Personalitatea fiecarui personaj…
Marcel
: Da, si il mistuie…

Emanuel: Da si personajele cred ca isi lasa intr-un fel amprenta asupra actorului… ce amprenta si-a lasat asupra dvs. personajul din In deriva? V-a facut sa va ganditi la oamenii care au nevoie de un psihoterapeut? Ce impresie v-a lasat aceasta lume a oamenilor cu probleme, a relatiei psihoterapeutului si pacientului?
Marcel
: Probabil ca daca vom continua cu alte sezoane, am sa aflu, am sa va pot da un raspuns… M-a intrebat cineva daca cred ca psihoterapeutul este un Dumnezeu. Sau el se crede Dumnezeu… este o intrebare cu schepsis, pentru ca si la doctor cand ne ducem tregem cu ochiul la ideea ca e ceva ce noi nu stim. Suferinta naste intre oameni un tip de relatie reala. Oamenii se inteleg mai bine cand sufera impreuna. Exista o paralela intre preot, sau duhovnic si psihoterapeut. Eu cred foarte mult in terapia personala, in ideea de meditatie. Exista un inger in interior cu care poti sta de vorba pe indelete, cu conditia sa fii sincer. Ori cand schimbi companionul din interiorul tau, fratele… cu un tip care e si el posesorul unui frate, nu prea stii cu cine vorbesti. Nu-ti dai seama exact cine iti raspunde, ingerul din el sau profesionistul. Asta e o marturisire pe care n-am facut-o si nu cred ca luam rolul daca ziceam chestia asta la inceput (rade). Dar asta este un motiv pentru care imi place rolul. Pentru ca descopar prin el ceva din mine. Eu sunt un om rusinos. Am fost crescut simplu si aspru. Mi-e rusine sa vorbesc despre neimplinirile mele, despre neputintele mele. Nu sunt un om care sa invidiez, nu am urat… nu am dorit niciodata bunul cuiva, destinul cuiva norocul cuiva, bogatia cuiva. Si atunci sunt pus in situatia sa ascult de la personaje sau de la pacienti ceva ce eu nu sunt capabil sa fac (rade). Intelegeti? E o experienta asta. Face parte din privilegiile – daca se pot numi asa – meseriei. Meseria ma aduce in situatia asta.

Emanuel: In final, o recomandare pentru CineFani?
Marcel
: Dupa parerea mea, trebuie sa aiba mare grija. Sa se uite cu atentie. Sa nu-l inghita ca pe un sitcom oarecare si sa-l bifeze. Pot fi uimiti de cate lucruri descopera.

Emanuel: Va multumesc!
Marcel: Si eu!

5 thoughts on “In deriva: Interviu exclusiv cu Marcel Iures

  1. Am vazut ce s-a difuzat pina astazi – respectiv 4 episoade – si imi place interpretarea lui Marcel Iures: rolul i se potriveste f bine desi in opinia mea nu este usor de interpretat chiar daca serialul este si in alte tari. Fiecare actor isi trece rolul prin filtru propriu si are propria viziune si simtire. Marcel Iures ramine unul din actorii de exceptie ai Romaniei.

  2. am vazut primele 5 episoade si sunt de-a dreptul impresionat. marcel iures joaca foarte bine, i se potriveste manusa rolul psihoterapeutului.
    abia astept sa vad restul episoadelor!

  3. pentru un asemenea rol nu putea fi decat Marcel Iures – un actor de exceptie si un om de exceptie ! Astept cu mare interes fiecare episod care e de fiecare data o poveste de viata la modul cel mai profund !

  4. Avem asemenea actori? Ce cauta in Romania zilelor noastre?Marcel Iures e dovada clara pentru mine ca mai avem cateva motive ,putine ce-i drept, pentru care sa fim mandri ca suntem romani. Ca in rest… vai steaua noastra!Imi place personajul lui: barbat sexi,sobru,impecabil profesional,matur, plin de sarm si parca inconstient de existenta lui.Se va indragosti de Nora?Va rezista provocarii?Scenariul are hibe, imperfectiuni, e prea grav, prea trist…dar suntem intr-un cabinet de terapie. Aici nu vin cei fericiti. O stiu pe pielea mea.Bravo HBO pentru acest proiect!!!!

Lasă un răspuns

Top