You are here
Home > Featured > Cronica competitiei NexT 2010

Cronica competitiei NexT 2010

Exercitii de stil si mixturi de genuri, experimente video si audio, povesti reformatate in totalitate de montaj, si, nu in ultimul rand, concepte puternic personalizate – cu transcendere imediata, nemediata sau inexistenta – dar si creatii parca zamislite de cineasti profesionisti, s-au juxtapus in cea de-a patra editie a Festivalului International de Film NexT, adjudecandu-i diversitatea pe care acesta si-o asumase in prealabil.

Desi, intocmai ca in editia ce i-a precedat, “diversitatea” a constat mai mult intre filmele cu un puternic feedback din partea publicului si… celelalte, mai mult sau mai putin impartasite, decat prin varietatea tehnica/narativa abordata in spunerea povestii.

Dar selectia filmelor din competitie a fost mai buna decat anul trecut. Iar cea de anul trecut a fost foarte buna. Si, personal, ma declar satisfacut, chiar daca s.m. de valoare inestimabila, precum Le Mort n’entand pas sonner les cloches si La Neige au village, nu mi-au fost proiectate in fata ochilor.

Dar placerea si bucuria cu care le-am revazut ulterior si pasiunea mea pentru aceste doua opere de arta nasc in mine subiectivitate comparativa, asa ca ma voi opri aici.

afisnext2010

Inseland poate asteptarile, am gasit insa extrem de dificil sa scriu despre 27 de s.m., cu sinopsisurile de rigoare (plusand si cu cele din afara competitiei) intr-un singur articol, impiedicat fiind mai putin de timp, cat de riscul generarii unui text gigant, imposibil de citit pe tot, si de trei nopti albe, am spicuit pentru dumneavoastra….

Head On, lung metrajul din 2004 regizat de Fatih Akin – care a castigat premii internationale importante in acel an – a urmat imediat galei de deschidere.

Aproape impecabila realizare despre doua caractere autodistructive, de tipul bombelor cu ceas, care, emanand tragedie prin toti porii, isi cauta echilibrul intr-un tumultum de comportamente disfunctionale dictate de un colaj cultural, muzical si lingvistic.

Insa anevoiosul drum catre statornicie si calm coteste prea brusc odata cu nedefinirea timpul parcurs, derutand usor. O alegere excelenta aceasta co-productie, reprezentativa pentru competitia ce i-a succedat.

Asadar …  

Mult (cam prea mult) laudatul Weakness, s-a dovedit o simpla reconciliere a relatiei dintre un El si o Ea, printr-o partida sexuala. Desi usor misoginist (si nu sunt singurul care l-a gasit astfel) s.m. propaga totusi un parfum boem, in traditia Noului Val Francez, si un unghi de vedere “subiectiv”.

To the Dead, to the Dying , un video-jurnal ce trateaza ceea ce par niste sinucideri in lant dintr-o provincie italiana, l-am vazut insa suprasolicitat de sarcasm. D’ala morbid. Dar valentele teatrale au salvat latura artistica.

Am aplaudat frenetic – si chiar am vrut sa ma ridic in picioare – la Way Up North, o excentricitate vizual-regizorala cu rapel la genurile si curentele de film antice si contemporane. Din expresionismul german in verva comediei mute si din gotic in post-modernism, s.m. lui Levi A. Taylor (24 min.), aloca, sapte minute unui blood bath intr-o taverna din Alaska in stilul lui Tarantino si /sau Rodriguez, conturandu-se ca un surogat a oricarei creatii Zack Snyder.

Un concept non-narativ releva o batranete plata si posaca in Domnul David (r. Hadrian Marcu), un s.m. “de montaj”, in care momentele alese din ziua unui batran administrator de bloc sunt bine punctate dramatic in rutina existentiala si cotidiana, iar The Armoire, decernat cu premiul publicului – aici am fost total surprins – a dezvoltat misterul/ambiguitatea complexitatii juvenile. Plus un twist. Destul de previzibil.

Cu o transcendere aproape nula a fost Candy Darling – punerea teoriei in practica, se poate spune (realizatoarea e teoretician de film!). Doct, mofturos, diform narativ dar nu si estetic, filmul abunda in luminozitate si sunet. Atat.

Gratia miscarii aparatului de filmat (in travelling-uri laterale si circulare) si cadrele largi, panoramice, din The History of Aviation – castigatorul Marelui Trofeu NexT – au surprins un picnic in belle epoque, agitatia provocata de o disparitie si o “catastrofa” aviatica din perioada pionieratului. Superb regizat, in 15 min., filmul mai are timp sa fie si incisiv.

Extrem de popular s-a dovedit Outrageously Disco – kitch si ingenuu, disco-filmul vorbeste despre dragoste si solidaritate intr-o noapte groovie dintr-o inchipuita Romanie a anilor ’70. Excelent divertisment realizat de un regizor tanar, la fel de popular: Nicolae Constantin Tanase.

Amuzant, dar prin inventivitate de asta data, a fost Glenn Owen Dodds, bascalios-dogmatic, in care Dumnezeu scoate banuti din urechi si… se mai inseala. Atunci cand nu e doar un acronim, sau cand G.O.D. nu e abrevierea titlului.

Dar, parca cel mai amuzant film din competitie, a fost How I Met You Father – increderea unui adolescent in propria potenta e spulberata intr-o comedie-sexy (pariez ca nu ati mai auzit demult aceasta catalogare-gen), in doar 9 min.

Chiar daca mai prejos nu s-a lasat nici The One in Charge: film cu o morala “la vedere” si un western reformulat intr-o sala de clasa.

Am cam strambat din nas la Derby (r. Paul Negoescu), film-realistic, static si sacadat in exercitarea presiunii unui tata pe prietenul fiicei sale (banuiti ca fac sex la o varsta prea frageda), in care inserarea unei adevarate tirade dialogare tata-baiat (despre fotbal), nu m-a amuzat cat mi-a starnit curiozitatea.

S-au mai remarcat …

Français (favoritul meu din concurs) – realism pur ce confera suficient spatiu de desfasurare minimalismului, spune in 30 min. o poveste de 18h despre o fata oarba, despre dificultatea sustinerii unui examen in aceasta conditie si despre incompatibilitate. Adancimea dramatica (strict de natura secventiala) si accidentul reusitei unui film ca asta (reg. nestiind sa explice de ce a filmat astfel, ci doar de ce l-a realizat) m-a facut sa il ador si mai tare.

Elephant Skin – o mica odisee a apatiei, a inflexibilitatii si alienarii, a nevoii de a fi, macar un moment, singur, si a unei resemnari intr-o postura… speciala. Un film ce s-a facut pe deplin inteles.

With a Litlle Patience (premiul pentru cea mai buna regie si cel de-al doilea favorit al meu) ofera in timp real 13min. din viata… nici macar a unui personaj, ci a unui chip inexpresiv, un chip al “complicitatii” si al “raului”, dar cu o mica slabiciune, filmat intr-un singur plan intr-o continua miscare, plan ce aluneca apoi, printr-o fereastra deschisa, spre locul in care parea ca se pregateste executia in masa a unor prizonieri din lagarele celui de-al doilea razboi mondial. Puternic si desavarsit, din doar doua incadraturi. 

Hanoi si The Outher World (cel din urma – mentiune speciala) au spus povesti foarte personale si incisive, dar care, prin relevarea unei realitati crude, binecunoscute, nu au surprins, empatizand mai putin, si mai degraba servind drept “lectii”- desigur, fiecare in maniera sa proprie.

De mentionat ar mai fi Muzica in sange (r. Alexandru Mavrodineanu) – complet cat un lung metraj in naratiune si intriga (experienta, tata, experienta!), s.m. de 16 min. are timp sa contureze personajele, cu tot cu pasiuni, dezamagiri si bucurii alocandu-le fiecarora timp suficient desfasurarii personalitatii. Atent si riguros construit.

Restul nu le-am vazut, ori nu mi s-au parut demne de mentionat. Incheind, voi mai spune doar ca NexT-ul, inchinat memoriei lui Cristian Nemescu si Andrei Toncu, este un festival dezvoltat pentru varsta lui.

La mai mare! In masura in care se mai poate ura asa ceva…

3 thoughts on “Cronica competitiei NexT 2010

  1. Bai fratilor, Sebastian asta al vostru este real, sau pseudonim? ca acum incep sa-mi fac impresii.Nu-i impartasesc mereu parerile,dar ma face sa reconsider niste aspecte si gasesc aici o placere ce ma irita.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top