You are here
Home > Featured > Two Lovers: Zvacnire

Two Lovers: Zvacnire

Arhicunoscutul si supraexploatatul triunghi amoros este pus in Two Lovers (Iubire la New York) intr-un recipient dramatic, deosebindu-l de stereotipuri prin simplitatea, profunzimea si nesofisticarea naratiunii intentionat-costeliva, dezicandu-se parca si completand, in acelasi timp, o usoara forma de manierism prezenta in anumite filme ale lui Eric Rohmer in anii ‘80 si ‘90.

Document 1

Mai mult sau mai putin discutabile, influentelor cinematografului lui Rohmer – a caror lectii morale tindeau a fi date doar personajelor – li se adauga de realizatorii acestui film (printre care regizorul James Gray si co-scenarist) consistente si intensitati haosului individual, realist si identificabil in care metropola nu mai este personaj ci un lacas iernatic, in care oamenii traiesc reprimandu-si dar si exprimandu-si cu usurinta sentimentele.

Inca din primele minute ale filmului, o scena rarisima si aparent nejustificata ne face cunostinta cu Leonard (Joaquin Phoenix), un tanar ce se dovedeste a fi unul tulburat si labil, supravegheat atent dar discret de parintii in a caror casa locuieste si care isi va redescoperi curand pasiunea de a trai tocmai prin dragoste, pentru care, candva, fusese gata sa moara.

twolovers1

Un usor fir tezist se poate remarca insa in film, prezent intr-o dragoste neimpartasita dintre Leonard si “interzisa” Michelle (Gwyneth Paltrow), dar este anihilat treptat intr-o relatie paralela pe care Leonard o are si cu Sandra (Vinessa Shaw) prin scuzabila convenienta impusa cu naturalete de rigorile societatii!

Adaptabilitatea prudenta si aproape instantanee a unui om, pana nu demult, total debusolat, ii ofera lui Phoenix cel mai bun rol pe care acesta l-a avut si pe care si l-a insusit impecabil, in timp ce Paltrow si Rossellini basculeaza uimitor si paradoxal ambiguitatea in complexitate.

twolovers2

Dincolo de interpretarile actorilor experimentati si multiformi si simetria reculegerii personajelor principale cu regia si coloana sonora (“surzenia” efectiva a unor scene de efect dramatic nu au fost niciodata mai bine exploatate), Iubire la New York este o ultima zvacnire a unui om de a incerca sa traiasca ignorand oboseala spirituala si dezamagirea printr-o formalitate fireasca – a se citi: Dorinta de supravietuire – in care vibratiile unui telefon au efect pavlovian, iar intr-un cadru final, ochii galesi ai protagonistului scuza, parca, alegerea facuta!

twolovers3

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top