E joi, încă o zi plină aici la Sitges. Am început cu două conferințe de presă. Întîi, Philip Ridley și Jim Sturgess au venit să vorbească despre filmul lor Heartless, pe care îl văzusem (și despre care scrisesem) cu o zi înainte. Ca și în cazul conferinței lui Sam Rockwell și Duncan Jones, voi posta transcriptul ceva mai tîrziu. La a doua conferință am fost degeaba: Gaspar Noe e născut în Argentina, și vorbește perfect spaniola, și, cum conferința nu a fost tradusă, am stat o jumătate de oră fără să înțeleg nimic. Și bine am făcut că am rămas pînă la capăt, pentru că am avut ocazia să-l cunosc personal pe Noe la final. Încă de la Irresistible, omul e unul din idolii mei, așa că a fost grozav să am ocazia să schimb cîteva vorbe cu el.

Eu și Gaspar Noe

Joia am văzut încă 4 filme, din nou toate la Auditorium. Nu mi-am propus intenționat să evit celelalte 2 cinematografe, dar centrul de bază al festivalului e aici, filmele importante sînt aici, iar cele 15 minute de mers pe jos prin căldură pînă la celelalte două locații nu sună deloc tentant.

Am început ziua cu A Town Called Panic, o inocentă animație stop-motion belgiană, o aventură haioasă cu un cowboy, un indian și un cal. Filmul a cîștigat premiul Melies d’Argent la festivalul de la Roma, o realizare impresionantă pentru un film atît de simplu și haotic. Da, unele poante sînt foarte reușite, da, animația e bine făcută, dar totul își pierde din farmec și din noutate odată cu trecerea timpului, iar lipsa unui plot coerent și interesant contribuie la panta descendentă pe care filmul coboară după prima jumătate de oră.

A urmat Dorian Gray – o dramă supranaturală britanică bazată pe cunoscuta nuvelă a lui Oscar Wilde. Regizat de Oliver Parker (cel ce fusese la TIFF în urmă cu doi ani, cu enervanta lui comedie I Really Hate My Job), filmul oferă numeroase momente reușite, în special pentru cei care, ca și mine, nu cunosc deja povestea. Cu toate acestea, filmul este mult prea lent și, în ciuda unor prestații actoricești foarte bune, mai ales din partea lui Ben Barnes, nu a reușit să mă atragă în niciun fel. Din punctul meu de vedere, dacă un film nu te face să simți, ceva, orice, atunci nu e un film bun. Acesta nu m-a făcut.

Enter the Void

A făcut-o însă din plin următorul, Enter the Void. M-a făcut să simt mai mult decît orice film am văzut în acest an. De la uimire la șoc, de la nervi din nou la uimire, de la tensiune la speranță. Mi-a rămas în minte mult după ce am ieșit din sală. Este cel mai ciudat, necomercial și șocant film de pînă acum aici la Sitges. E din nou pur Gaspar Noe – un Irreversible înmulțit cu zece. Omul n-are niciun fel de jenă să se joace cu tine, cu sentimentele tale, și să le învîrtă după cum are el chef. Filmul spune povestea lui Oscar, un tînăr traficant de droguri din Tokyo, și a sorei sale Linda, o stripteuză într-un bar de noapte. Într-o zi, Oscar e împușcat. Prinsă între viață și moarte, mintea lui se plimbă printr-un labirint de amintiri, speranțe și temeri, unele reale, altele imaginate. Ultima călătorie a unei minți muribunde, care, în acele ultime secunde de conștiință, își revede momentele importante ale vieții, împreună cu gînduri anapoda, cele mai mari temeri, cele mai ciudate speranțe și iluzii. Filmul conține printre cele mai dificil de tolerat momente văzute de mine în acest an. E ca un pumn fix în plex, ce i-a făcut pe mulți să plece încă din timpul proiecției. Și mai mulți însă au rămas pînă la capăt, și bine au făcut, pentru că experiența Enter the Void e ceva ce nu trebuie ratat.

9

Ultimul film al zilei a fost 9, care însă a avut marele ghinion să înceapă la doar 15 minute după Enter the Void. Încă eram prea marcat de acel film, pentru a mă putea implica cum se cuvine în poveste. Însă 9 este și el extrem de interesant – o animație pe care o așteptam de multă vreme, încă de cînd văzusem trailerul, setată într-o foarte sumbră lume post-apocaliptică, în care Mașinile i-au învins pe Oameni, ultima speranță a omenirii stînd în niște creaturi cărora le-a dat naștere un om de știință, chiar înainte de a muri. Extrem de întunecată și inventivă, lumea din 9 și personajele sale merită cu siguranță încă o vizionare.