You are here
Home > Featured > Il y a longtemps que je t’aime: Maratonista

Il y a longtemps que je t’aime: Maratonista

Rar se intampla ca debutul regizoral al unui autor sa nu fie strict legat de un trecut ori de o experienta marcanta a acestuia.

Personale, pasionale, aceste filme sunt ca niste povesti, idei sau cuvinte ale autorului, demult avide dupa o exprimare cinematografica reusind deseori sa impuna un stil caracteristic al acelui regizor, atunci, la inceput de drum.

longtemps1

Insa din randurile scenaristilor sau scriitorilor deveniti regizori, aproape niciunul nu risca sa se descotorosesca de acel “defect professional” constand in dialoguri bine puse la punct, evitarea abordarii unei povesti lineare si a cuvantului in sine ca stalp de sustinere al acelui film (scriitorul devenit scenarist, ulterior regizor, Neil Jordan de ex). Abstractie de la aceste litere de lege o face Philippe Claudel cu primul sau film caruia ii scrie si scenariul Il y a longtemps que je t’aime (Te iubesc de mult).

longtemps2

Ii iese de minune eclipsarea unor dialoguri, de altfel pur formale, cu fotografierea cinematografica a unor actiuni in care cuvantul joaca un rol infim. Riscant prin prisma unei operatiuni demodate, Te iubesc de mult este un produs sigur si bine strunit de regizorul-scenarist facilitand prezentele fizice, tacute ale personajului principal in detrimentul dialogurilor, ce par nu de putine ori, lipsite de esenta si importanta.

Personajul principal, Juliette (magistral insusit de Kristin Scott Thomas) incearca sa se reabiliteze dupa o pedeapsa de cincisprezece ani petrecuta in spatele gratiilor (pentru crima) ajutata indeaproape sa-si gaseasca o slujba de personalul comisariatului, unde trebuie sa se prezinte odata la cincisprezece zile, si de sora sa Lea, lovindu-se bineinteles pe parcurs de reticenta angajatorilor de a oferi o slujba unei foste puscariase, dar si de statutul de paria si de povara pe care sa i-l atribuie sotul surorii sale, in a caror casa ea locuieste.

longtemps3

Dar ea insasi este constienta de povara care este, isi accepta situatia, secretul trecutului ei in fata prietenilor surorii sale, care la randu-i pare sa o izoleze intr-o prima faza, iubind-o neconditionat si pastrand-o parca ca pe o bijuterie numai pentru ea, ca mai apoi sa incerce sa o inteleaga, sa o integreze si sa o “imparta” cu restul familiei, simple siluete transparente pentru Juliette pana intr-un anumit punct.

De fapt personajul Juliette n-ar fi cunoscut o pregnanta alienare sufleteasca si spirituala decat coplesita de alte prezente – un demers filmic nou tinand cont ca pentru alte personaje aceasta a fost o alegere – mai ales a surorii sale Lea (Elsa Zylberstein extraordinara in acceptia normalitatii unei situatii inedite si a catorva caderi nervoase).

longtemps4

Aceasta “mutenie” predominanta a lui Juliette este pusa in valoare de film prin secvente scurte ce alcatuiesc scene, initiatore ale unor stari si sentimente de care protagonista fusese de mult privata: urca niste scari, atinge un geam, un fotoliu, rasfoieste in voie o carte si reexperimenteaza o partida sexuala, ocazionala.

Facandu-si drum cu greu in redescoperirea vietii, pasiunii de a trai, de a comunica si de a iubi Juliette vesnic incercanata si cu degetele ingalbenite de tutun incerca sa mearga mai departe asa cum nu reusise sa mearga in curtea inchisorii in care si-a ispasit pedeapsa cincisprezece ani.

La Marcheuse (Maratonista) caci asa fusese poreclita de unul dintre gardienii penitenciarului, Juliette pare a fi totodata epicentrul unui poem care striveste intr-o mana “coup de Coeur”-ul melodramatic tipic productiilor frantuzesti.

longtemps5

Imbinand o coloana sonora relaxanta, intentionata, cu eliminarea oricaror emotii cu privire la previzibilitatea actiunii in curs de desfasurare Te iubesc de mult recompenseaza intr-un final personajele cu mult dorita liniste sufleteasca pe care acestia o merita si o imbratiseaza cateodata cu timiditate.

Maniera lui Philippe Claudel de a arata asta, dar si jocul lui K. S. Thomas ce pare a renaste si ea odata cu personajul pe care  il interpreteaza (pentru prima data intr-un rol principal dupa cinci ani), fac din Te iubesc de mult un film persistent tocmai prin lipsa unei consistente scenaristice impuse mai mult sau mai putin de cinema.

longtemps6

Lasă un răspuns

Top