You are here
Home > Cinemateca > Cinemateca CineFan: Dinner at 8 / Cina de la ora 8

Cinemateca CineFan: Dinner at 8 / Cina de la ora 8

In 1933, producatorul David O. Selznick inca mai era bantuit de succesul pe care-l avusese anul anterior cu Grand Hotel, – o satira dulce-amara in care vietile mizerabile ale unor burghezi decazuti se intretaie intr-un hotel din Germania.

Tot in acelasi an, amuzat teribil de o piesa de teatru scrisa de George S. Haufman si Edna Ferber (structurata asemanator Grand Hotel-ului), producatorului ii incolteste in cap ideea ca poate face un film mult mai maret, mult mai grandios, in care starurile acelei vremi sa se desfete in toata splendoarea lor satirizand mai necrutator burghezia si life- style-ul aristocrat, dar si sa-si umple din nou, fireste, buzunarele!

dinnerat8

Desi regizase vreo noua filme, in 1933, George Cukor nu ajunsese la acea maturitate sentimentala extraordinar evocata filmic si pentru care avea sa fie cunoscut. Inainte de consacratele sale capodopere Dama cu camelii, Poveste din Philadelphia, Coasta lui Adam sau S-a nascut o stea, obscurul – pe atunci – G. Cukor a acceptat propunerile insistente ale lui Selznick de a regiza filmul Cina de la ora 8 / Dinner at Eight.

Grabit de “tiranicul” Selznick, ce-si dorea cat mai repede filmul facut, Cukor nu apuca nici de data asta sa-si demonstreze maiestria in stilizarea si incadrarea perfecta (in ecran) a scenelor de dragoste, cateodata in tot melodramatismul lor, dar este absolvit de inspirarea filmului dintr-o piesa de teatru in care prima dialogul si prezenta unor staruri de notorietate in locul oricaror “exercitii” regizorale pe care Cukor era dispus sa le incerce – asa cum avea sa declare pe la mijlocul anilor 1940, ingrosand numarul cineastilor americani nemultumiti de egoismul lui Selznick.

Asadar, respectand proportii regizorale conventionale, Cukor regizeaza in 1933 Cina de la ora 8: o satira desavarsita si nemiloasa la adresa “inaltei societati” (Preston Sturges si Billy Wilder o fac si ei mai tarziu, punand cenzorii pe jar) si o nevoie satisfacuta de falsa invidie si glamour care incerca publicul afectat de Marea Recensiune, atunci in plin apogeu.

dinnerat8_1

Cu actori de prima mana care descindeau din teatru si film mut dar si staruri de cinema, de notorietate, ce incepusera sa dea tonul star-power-ului de astazi, filmul nu surprinde numai un fragment din viata aristocratiei americane a anilor ‘30 adunata sub pretextul unei cine, dar evita istet (merit al motajului impecabil) impartirea, aproape fireasca in acte, “mostenire” impusa si astazi in aproape orice ecranizare fidela a unei piese de teatru.

Comicul de situatie si umorul verbal se prolifereaza prin dialoguri foarte bine scrise iar naratiunii simple, ce incearca si reuseste sa ne prezinte personajele ca pe un grup compact (chiar daca ne sunt prezentati separat mai bine de trei sferturi din film), li se adauga exceptionale interpretari ale actorilor – toti, pana la unul; Marie Dressler (C. Vance, o fosta actrita cam sarcastica, ironica cu sine dar si de o energie indoielnica), Billie Burke, (M. Jordan, mereu euforica in organizarea mult asteptateai cine), Wallace Beery (D. Packard, un bogatas parvenit si profitor, fost miner, actual incornorat), magnetica Jean Harlow (o lenesa ce incornoreaza, santajeaza si viseaza la cercuri sociale mai inalte) si John Barrymore (L. Renault, un fost actual mare actor luptandu-se cu o tinerete glorioasa apusa, umbrit doar de tablourile cu propriul sau profil si de sticlele de bautura), sunt doar cativa dintre actorii care fac in Cina de la ora 8, probabil, cele mai bune roluri ale vietii lor.

dinnerat8_2
 

Aceasta comedie superba, sugestiva si incisiva, reprezinta una dintre succesele cinematografiei sonore de inceput in care se vorbeste (intamplator?) si despre revenirea in teatru a actorilor si salariile lor pe cand jucau in filmul mut.

Prin ridiculizarea agresiva a snobismului si infatuarii, Cina de la ora 8 este un film vesnic actual si nu un vestigiu al unei epoci apuse, castigandu-si astfel un binemeritat loc in istoria cinematografiei cel putin inca sapte decenii, mult dupa ce majoritatea comediilor comerciale vor fi disparut.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top