You are here
Home > Featured > Blindness: Lectia de adaptare

Blindness: Lectia de adaptare

O epidemie inexplicabila de orbire spontana ce se raspandeste cu rapiditate la nivel planetar face subiectul noului film al regizorului brazilian Fernando Meirelles.

Layout 1

Avand la baza romanul omonim al portughezului Jose Saramago (castigator al premiului Nobel pentru literatura) si adaptat pentru ecranizare de scenaristul Don Mckellan, Blindness este un test moral si o lectie de adaptare brutal evocate sub forma unei parabole cinematografice, aducandu-ne aminte ca nimic nu e sigur sub perdeaua confortabilului si banalului sub care traim.

Reticenta fata de film a celor care l-au vazut si comentat este explicabila.

Blindness este aproape insuportabil de vizionat tocmai prin propagarea disconfortului ce ne vizeaza direct prin slabiciunile pe care refuzam uneori sa le recunoastem, dar si a lucrurilor si valorilor materiale si morale la care suntem dispusi sa renuntam pentru inca o zi de supravietuire.

blindness2

Personajele lipsite de nume insa bine si primar conturate intr-un univers, brusc, devenit unul orb in care vocile si grupurile conteaza si mai putin individul, precum si lipsa explicatiilor oarecum irelevante si “gratuite” – care este cauza acestei epidemii?

Sau de ce personajul lui Julianne Moore este singurul imun in fata bolii –  dar si izolarea contagiosilor intr-un regim de detentie unde erau nevoiti sa se administreze singuri si unde se desfasoara actiunea mai bine de jumatate din film au atras dupa sine studiul uman elaborat ce face, de fapt, materia bruta a acestei pelicule.

Foarte bun prilej pentru Meirelles de a explora panica si anxietatea fiecarui personaj pe o durata lunga de timp si nu doar pe parcursul a catorva secvente, cum a facut-o in Constant Gardener.

Se poate spune, ca “vinovat” de disconfortul creat este insusi Meirelles care isi apropie atat de mult personajele de camera de filmat incat aproape le simti mirosul infect si incercarile disperate de a se adapta orbirii.

Inserarile luminoase sub forma unor flash-uri orbitoare si repetabile pana la obsesie sunt menite si ele sa ne insufle eforturile exasperate de acomodare ale oamenilor deveniti peste noapte orbi, dar care – ironic – inca mai au tendinta de a privi prin vizorul usii sau de asupune la vot prin ridicarea mainilor.

blindness3

Conformarea unora dintre ei lepadati de haine, zacand pe holurile mizerabile ale  spitalului in care erau inchisi sau a altora intinsi pe saltelele imbibate in urina si resturi alimentare sunt excelent imortalizate de Meirelles, parca sub forma unor grotesti picturi renascentiste.

Intr-un haos absolut in care Gael Garcia Bernal este un “rege” autoproclamat al salonului 3 slujit de un nevazator din nastere la fel de nemilos, unitatea grupurilor formate este mentinuta de doctorul interpretat de Mark Ruffalo ajutat de sotia sa, Julianne Moore (inexplicabil, cum spuneam) singura vazatoare.

Explicatiile vagi, dar suficiente, despre cauzele si efectele raspandirii molimei planeaza ca niste invataturi populare in monologurile interioare ale lui Danny Glover, un vagabond caruia orbirea i-a adus egalitatea in randul semenilor lui. 

Daca repugnanta orgie redata de Meirelles in bezna unei incaperi unde gemetele se transforma in urlete asurzitoare sau sfintii de pe soclu legati la ochi obligati parca sa impartaseasca aceeasi suferinta ca si oamenii ingrozesc de-a dreptul, simbolistica apei curative ce spala trupurile protagonistilor de mizerie si boala ne aduce confortul mult ravnit.

Admirabila nu este numai reusita regizorului ce s-a descurcat pe un teren ce parea al lui M. Night Shyamalan, dar si indrazneala ecranizarii romanului unui autor ce nu si-a dorit niciodata asta.

Mesajul ar fi ca oamenii sunt adaptabili si pot trece de orice bariere, naturale si morale, atata timp cat raman impreuna.

Dar asta este oare atat de simplu? Blindness spune ca nu.

blindness4

One thought on “Blindness: Lectia de adaptare

  1. Salut,
    Apreciez in mod deosebit acest comentariu despre „Blindness”,in special partea cu „Inserarile luminoase sub forma unor flash-uri orbitoare si repetabile pana la obsesie sunt menite si ele sa ne insufle eforturile exasperate de acomodare ale oamenilor deveniti peste noapte orbi, dar care – ironic – inca mai au tendinta de a privi prin vizorul usii sau de asupune la vot prin ridicarea mainilor.”
    Se pare ca esti nou in critica de film,cel putin pe acest site.Tine-o tot asa.Imi place.
    Salut.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top